Cererea expaţilor pentru proprietăţile din nordul Capitalei a crescut cu 5-7% în ultimul an, în funcţie de zonă, cele mai solicitate apartamente de lux fiind cele cu trei şi patru camere, atât la închiriere, cât şi la vânzare, potrivit lui Emanuel Poştoacă, directorul general al grupului de firme imobiliare Nordis.
Domnia sa ne-a explicat că această tendinţă se datorează creşterii numărului de companii cu angajaţi străini.
"La închirierea apartamentelor din nordul Bucureştiului se găsesc expaţi din toate colţurile lumii, în afară de australieni, iar la cumpărare sunt doar israelieni, ruşi, ucraineni şi greci", ne-a spus Emanuel Poştoacă, subliniind că, din 2014, cererea expaţilor pentru proprietăţi premium este pe un trend ascendent, iar tendinţa va continua şi anul viitor.
În primele nouă luni din 2015, 35% dintre cumpărătorii din zonele rezidenţiale premium ale Capitalei au fost investitori.
Partea de nord din Bucureşti (zonele Floreasca, Dorobanţi, Kiseleff - Aviatorilor, Primăverii, Şoseaua Nordului - Herăstrău, Băneasa, Pipera) este foarte dorită şi în 2015 de către expaţi şi diplomaţi, cererea de proprietăţi la închiriere crescând cu 7% pe segmentul de apartamente şi circa 5% pe partea de vile, potrivit unei analize Nordis, care arată că expaţii vin în ţara noastră însoţiţi de familii (în proporţie de 70%), ceea ce îi determină să aleagă cu precădere zona de nord deoarece acolo se află cele mai bune grădiniţe cu predare bilingvă, şcoli internaţionale, multe parcuri şi spaţii verzi şi imobile noi cu suprafeţe mari.
Emanuel Poştoacă a precizat: "Cea mai mare cerere, dar şi cel mai mare număr de tranzacţii s-au înregistrat la apartamentele cu 3 şi 4 camere. Cea mai dorită zonă a rămas în continuare Şoseaua Nordului - Herăstrău, datorită poziţiei sale în proximitatea parcului, dar şi a unei distanţe relativ scurte atât faţă de şcoli şi centre comerciale, cât şi faţă de centrul oraşului".
În ceea ce priveşte cererea de locuinţe individuale de închiriat, zona Pipera este în mod special preferată de familiile de expaţi, aici şi oferta de vile noi, bine utilate şi echipate fiind şi cea mai mare, potrivit sursei citate.
Cartierele Şoseaua Nordului - Herăstrău, Primăverii, Dorobanţi şi Aviatorilor sunt de asemenea în topul preferinţelor expaţilor, numărul expaţilor tineri fiind mai mare, deoarece zona este mai aproape de cele mai căutate restaurante, cafenele şi cluburi.
Cererea (persoanele care se interesează de închiriere în zonele de lux) este structurată 30% români şi 70% expaţi, însă în continuare numărul de străini care ajung să şi închirieze locuinţe este net superior faţă de cel al românilor, procentul rămânând 85% străini versus 15% români, ca în perioada 2013-2014.
Analiza Nordis mai arată: "Ponderea celor care cumpără apartamente pentru a le închiria ulterior, pentru a le rentabiliza, a ajuns la 35% din totalul celor care cumpără apartamente în zonă (în condiţiile în care anul trecut cota era de circa 20%), aceasta datorită dobânzilor foarte scăzute pentru depozitele bancare, a revenirii creditării, dar şi a oportunităţilor imobiliare aflate în piaţă".
Specialiştii Nordis susţin că asistăm la o întoarcere a investitorilor străini, cei care doresc să achiziţioneze terenuri pentru dezvoltare imobiliară sau doresc să achiziţioneze proprietăţi deja închiriate ca investiţie.
Tranzacţiile cu apartamente de trei camere au reprezentat aproape jumătate din piaţa achiziţiilor de apartamente premium din Bucureşti în ultimul an, respectiv un procent de 49%, conform datelor Nordis. La polul opus, garsonierele au o pondere de doar 2% din totalul tranzacţiilor pe segmentul rezidenţial de lux din zona de nord. În ceea ce priveşte mărimea bugetelor alocate pentru astfel de locuinţe noi, premium, predomină cele cuprinse între 100.000 şi 250.000 euro, care reprezintă o pondere de 60% din total.





































