Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Preţurile locuinţelor de la tIMOn au crescut uşor, pentru prima dată în ultimii şapte ani

PETRE BARAC Piaţa Imobiliară /

Preţurile apartamentelor şi vilelor disponibile în cadrul Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn), care începe astăzi, au înregistrat o creştere uşoară (5%) faţă de ediţia precedenţă, fiind prima creştere a preţului mediu înregistrată în ultimii şapte ani, după cum au anunţat organizatorii târgului.

"Trendul uşor crescător era vizibil încă din toamna anului trecut pentru anumite segmente de locuinţe", a explicat directorul tIMON, Vlad Vlăsceanu, subliniind:" Dacă uşoara creştere de preţuri ar putea fi pusă pe numărul mult mai mare al locuinţelor din segmentul premium-lux, studiul realizat de către compania de consultanţă RealTime, la comanda tIMOn, ne arată că trendul general al pieţei este de creştere a preţurilor. Preţurile apartamentelor din Bucureşti au crescut cu 4,4% faţă de noiembrie 2015. Oferta din cadrul tIMOn arată o creştere a preţurilor de 10% pe segmentul locuinţelor din clasa "economy", situate în zonele periurbane, cele care reprezentau de fapt motorul vânzărilor pe segmentul rezidenţial în ultimii 3-4 ani".

Cel mai mic preţ de la târg este pentru o garsonieră în zona Fundeni vândută de New City Residence (18.900 de euro), în timp ce, pe segmentul vilelor, cel mai mic preţ este de 55.000 de euro în cartierul Tamisa din ansamblul Green City.

Pe segmentul de lux, ofertele sunt într-o creştere vizibilă faţă de anii trecuţi: penthouse-uri de la 250.000 euro la 500.000 euro, o casă de 1,8 milioane euro pe şoseaua Kisselef şi o alta de 1,9 milioane euro pe Calea Victoriei, potrivit organizatorilor târgului.

Aceştia au precizat: "În condiţiile în care, în ultimii ani, au fost exploatate doar proiectele din zone periurbane cu cele mai mici preţuri şi aceasta părea să fie tendinţa, asistăm la o schimbare de direcţie: 70% din ofertele tIMOn nu mai sunt în zone periurbane. Vorbim despre ansambluri situate în zone centrale şi semicentrale, cu preţuri care pornesc de la 1.000 de euro/ metru pătrat util, comparabil cu preţul unitar solicitat de către proprietarii de locuinţe vechi din respectivele zone. 90% din expozanţii tIMOn vor avea un discount valabil pentru cei care achiziţionează locuinţe în timpul târgului, acesta variind procentual între 2 şi 30% şi, ca sume, între 1.000 euro şi 60.000 euro".

Potrivit surselor citate, cel mai mare discount efectiv din târg este de 60.000 euro pentru un apartament de 4 camere din Bulevardul Timişoara, oferit de compania Imoteca. Preţul de vânzare este de 99.900 euro, fiind redus de la 159.900 euro.

Ediţia cu numărul 29 a Târgului Imobiliar Naţional începe astăzi, în Piaţa Constituţiei din Capitală, iar expoziţia va fi deschisă până duminică. Evenimentul reuneşte 116 expozanţi, care oferă peste 15.000 de locuinţe în 298 de ansambluri rezidenţiale, majoritatea în Bucureşti.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional