Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

Cetatea Făgăraş intră în "şantier" şi îşi va redeschide porţile în septembrie 2019

OVIDIU VRÂNCEANU Ştirile Zilei /

Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraş, a semnat, ieri, la ADR Centru, contractul de finanţare pentru proiectul "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Municipiului Făgăraş-Cetatea Făgăraşului" cu o valoare totală de 21,80 milioane lei, din care 21,36 milioane lei sunt fonduri nerambursabile.

Prin proiect se vor realiza lucrări de intervenţie asupra castelului cu turnurile de colt, precum şi asupra incintei bastionare cu turnul de poartă şi clădirile anexă, construite în 1640. Măreaţa şi impunătoare Cetate a Făgăraşului, pe care Nicolae lorga o considera una din "podoabele ţării" îşi aşteaptă liniştită "recunoaşterea îndrăzneţelor fapte ale trecutului" şi, începând cu luna septembrie 2019, ne invită şi pe noi să îi vedem frumuseţea rară. Beneficiarii proiectului vor organiza ulterior festivaluri, expoziţii şi ateliere meşteşugăreşti, în această locaţie.

Tot ieri a fost semnat şi contractul pentru reabilitarea şi introducerea în circuitul turistic a Bisericii reformate Aiud.

"Fondurile contractate azi, cele alocate prin contractele de până acum sau pe care le vom semna în curând pe această prioritate, reuşesc să susţină primăriile şi parohiile să ducă la bun sfârşit lucrări demarate la aceste obiective, în urmă cu câţiva ani. Ne bucurăm că vom reuşi astfel să completăm munca de restaurare deja iniţiată de către beneficiarii de fonduri şi să susţinem prin aceste proiecte dezvoltarea economiei locale, atât prin atragerea de noi turişti, cât şi prin creşterea numărului de vizitatori localnici şi dezvoltarea micilor afaceri turistice sau de comerţ din zonele proiectelor. Pe lângă lucrările de consolidare şi restaurare a acestor monumente şi moşteniri istorice, fiecare proiect mai prevede şi realizarea activităţilor de promovare şi marketing, organizarea de evenimente culturale care să crească vizibilitatea acestor locuri şi să susţină creşterea atractivităţii obiectivelor de patrimoniu", a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional