Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Programul de reasigurare al PAID România a ajuns la o capacitate de 900 milioane euro

Andrei Stan Ştirile Zilei /

Programul de reasigurare al PAID România a ajuns la o capacitate de 900 milioane euro

PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) poate acorda, în cazul unui dezastru major în ţara noastră, produs de unul dintre cele trei riscuri acoperite de asigurarea obligatorie a locuinţei - cutremur, alunecări de teren sau inundaţii din cauze naturale - despăgubiri în valoare totală de 900 milioane de euro. Aceasta este capacitatea pe care o are, de la 15 iulie anul acesta, programul de reasigurare al companiei, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei.

Compania precizează: "În acest moment, programul de reasigurare al PAID este cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, având ca parteneri societăţi de reasigurare solide din punct de vedere financiar, printre care Munich Re, Swiss Re, Hannover Re, SCOR, XL Re, New Re, Sirius, Lloyd's Syndicates, etc. Valoarea programului de reasigurare nu este singurul element care trebuie subliniat, calitatea acestuia fiind, de asemenea, importantă".

Mai mult de 45% din capacitatea de reasigurare a PAID România provine de la reasigurători cu rating AA, ceea ce, potrivit reprezentanţilor programului, dovedeşte susţinerea internaţională de care se bucură acest proiect.

Natalia MAN, director general adjunct al PAID România, a declarat: "Responsabilitatea PAID este aceea de a gestiona pierderile materiale ale asiguraţilor în cazul unui dezastru natural, principalul mecanism financiar de care dispune societatea fiind reasigurarea portofoliului de riscuri. Procesul de reasigurare are ca scop transferul de risc către societăţile de reasigurare internaţionale, astfel încât PAID să aibă capacitatea de despăgubire necesară, prin recuperarea acestor fonduri de la partenerii reasigurători".

Reprezentanţii companiei precizează că, în ciuda capacităţii însemnate pe care PAID România o are pentru acordarea de despăgubiri, proprietarii de locuinţe care nu îşi asigură locuinţele nu pot beneficia de nicio formă de despăgubire - de la PAID, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale - pentru daunele provocate locuinţelor în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale acoperite de PAD - Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale.

Nicoleta Radu - Neacşu, director general al PAID România, a afirmat:

"Înfiinţarea PAID a pus România pe harta pieţelor de asigurare mature şi prudente. Sisteme similare de protecţie există în state precum Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Spania, Norvegia, SUA, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Turcia, etc. Acest lucru ne arată că asigurarea obligatorie de locuinţă este un instrument eficient de protecţie, la îndemâna fiecărui proprietar de locuinţă ".

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.

PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a douăsprezece societăţi de asigurare, acţionari PAID.

Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional