Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2026

Maurer Imobiliare investeşte 27 de milioane de euro în 3.500 de locuinţe la Târgu Mureş

OVIDIU VRÂNCEANU Piaţa Imobiliară /

Maurer Imobiliare investeşte 27 de milioane de euro în 3.500 de locuinţe la Târgu Mureş

Dezvoltatorul braşovean Maurer Imobiliare, controlat de omul de afaceri Simon Maurer, va demara, anul viitor, construcţia unui ansamblu rezidenţial de 3.500 de locuinţe în Târgu Mureş. Investiţia se ridică, potrivit Oanei Păun, director de vânzări şi marketing al dezvoltatorului braşovean, la 27 de milioane de euro. "Vor fi aproximativ 3.500 de apartamente în blocuri de tip P+4 până la P +7, cu parcări subterane. Mizăm pe calitate (de pildă, vom monta cel mai nou tip de termopane), pe finisaje de calitate, apartamente luminoase cu terase generoase şi aerisite. Apartamentele vor fi cu una, două sau trei camere, încercând astfel să răspundem cât mai bine nevoilor clienţilor noştri", a explicat Oana Păun.

Din totalul suprafeţei cartierului, mai mult de o treime va fi reprezentată de spaţiu verde. "Am mizat pe un ansamblu aerisit, înconjurat de natură, care respiră şi oferă o stare de bine. Proiectul din Târgu Mureş va avea un element nou, şi anume un mic lac, tocmai pentru că mizăm pe ceea ce terenul conţine deja în stadiu natural. Zona de agrement va abunda în vegetaţie pentru că ne dorim un spaţiu relaxant. Ba mai mult, vom amenaja terenuri de sport care vor fi amplasate chiar lângă bulevardul Libertăţii (deci vor putea beneficia de ele şi vecinii din alte unităţi locative). Vorbim despre terenuri de fotbal, baschet, piste de biciclete, suntem în discuţii pentru amenajarea unei săli de sport închisă şi a unui bazin de înot. Totodată, complexul va avea şi un supermarket pentru a facilita locuitorilor cumpărăturile de zi cu zi. Practic, ne-am gândit să concepem un mini-oraş în interiorul oraşului care să ofere tot ceea ce este necesar unui trai frumos", a mai declarat sursa citată.

Maurer Imobiliare şi-a început activitatea în construcţii imobiliare în anul 2006, iar primul proiect a fost realizat în Cluj, după care a continuat în Braşov şi Sibiu, iar din acest an, şi în Constanţa. În total, Maurer Imobiliare a vândut peste 4.000 de locuinţe, 98% din ele fiind achiziţionate încă din faza de proiect.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii