Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Telekom vinde clădirea Tandem din Bucureşti, la un preţ de pornire de 8 milioane euro

G.F. Ştirile Zilei /

Telekom vinde clădirea Tandem din Bucureşti, la un preţ de pornire de 8 milioane euro

Telekom Romania Communications a organizat vineri o întâlnire cu peste 30 investori de pe piaţa imobiliară, pentru a le prezenta oferta de vânzare a clăririi Tandem, de lângă Palatul Telefoanelor, preţul de pornire fiind estimat la 8 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al companiei, variantele pe care Telekom le are în vedere pentru această tranzacţie sunt vânzarea şi închirierea ulterioară de către companie a unui spaţiu din clădirea care va fi construită de către cumpărătorul imobilului în locul clădirii existente sau vânzarea simplă a imobilului.

Valoarea de piaţă a acestui imobil a fost stabilită de evaluatori internationali independenţi, iar câştigătorul licitaţiei va fi entitatea cu cea mai avantajoasă ofertă, atât în ceea ce priveşte preţul, cât şi celelalte condiţii relevante.

Totodată, Telekom precizează că a demarat procedurile administrative pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru realizarea lucrărilor de consolidare a clădirii Palatului Telefoanelor, ca parte a strategiei de capitalizare a activelor de care dispune. În acest sens, compania trebuie să obţină avizele necesare impuse prin certificatul de urbanism în vederea eliberării autorizatiei de construire. La finalizarea lucrărilor de consolidare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional