Primăria Oradea va investi aproape 1 milion de euro pentru reabilita pasajului rutier Theodor Neş. 570.000 euro reprezintă valoarea estimată a lucrărilor (construcţie şi mointaj) şi 400.000 euro au ca destinaţie partea de proiectare, potrivit reprezentanţilor Primăriei.
Procedura licitaţiei pentru partea de proiectare şi execuţie a pasajului se va demara până în a doua jumătate a lunii august, urmând ca până la începutul lunii octombrie să înceapă lucrările, pentru a putea fi finalizate până la sfârşitul anului.
După reabilitare partea carosabilă va avea două benzi în lungime de 33 m şi 14 m lăţime, şi două trotuare pentru circulaţia pietonală de 1,5 m fiecare.
Studiul de fezabilitatea propune trei variante: realizarea unui pasaj inferior, reabilitarea pasajului sau realizarea unui pasaj nou, superior. Municipalitatea va merge pe cea de-a doua variantă, această variantă prezentând următoarele avantaje: intervenţii minime pentru realizarea obiectivului, durata de execuţie redusă şi valoarea de investiţie rezonabilă, au mai spus aceleaşi surse.




































