Şerban Sturdza
  Presedintele OAR
  Noi până acum am dus-o bine şi convingerea mea este că de acum înainte nu va mai fi aşa, chiar dacă criza va trece. Datele s-au schimbat, aşteptările s-au schimbat. Facerea de bani repezi nu va mai putea fi posibilă. Întâlnirea de astăzi este binevenită şi nu cred că ar fi fost posibilă dacă nu ajungea cuţitul la os.
Spre deosebire faţă de autorităţi, eu cred că la anul va fi mai rău. Lucrurile vor trebui făcute pe niste secţiuni mai mici când ne mai întâlnim.
  Am o viziune relativ diferită faţă de ceea ce s-a spus până acum, chiar şi de către administraţie şi de reprezentantul Euroest. Cred că tot ce se mişcă va fi în funcţie de politica europeană, destul de bine conturată. Este greu să faci frondă unor legi care ţin de obiectivele mari: dezvoltare durabilă, ecologie.
  Eu cred că în România au început să fie un limbaj, dar dincolo nu sunt şi va trebui să fie aplicate. Deci, sintagma cu preţul accesibil este mierea iar eficienta este fierea, după cum a zis reprezentantul Impact, cred că este o concepţie greşită. Dacă nu facem asta ne-ar lovi a doua criză, mult mai grea decât cea de acum.
  Trebuie să existe o componentă pe termen lung, de interes public. Nu ai cum să eviţi statul, chiar dacă cred că acesta este ineficient şi ce se petrece nu ne convine.
  Este clar că suntem într-o poziţie în care administraţia este impotentă, dar va trebui să fie ajutată, să discutăm cu ea. Nu putem face o politică individuală atât timp cât suntem în sfera europeană. Va trebui ca prin intermediul statului sau al organizaţiilor proprii să facem totul să meargă.
  În acest cadru european cred că trebuie să fie acest grup de iniţiativă pe care îl dorim. Noi aici în majoritate suntem într-un proces de construire, dar mai ales în jumătatea a doua, după ce proiectul s-a făcut, după ce gândirea în mare s-a structurat şi urmează să fie aplicată.
  Din păcate, dumneavoastră sunteţi într-o mare măsură victima unei situaţii care se petrece dinainte să vă intraţi în rol şi anume gândirea proiectului în mare. Ori dacă dumneavoastră sunteţi în partea a doua a procesului şi anume implementare, cu fonduri, iar ideea a fost deja făcută şi a fost făcută prost la început , înseamnă că sunteţi victimile unui început de care parţial nu sunteţi de vină şi aceasta vine de la idee, de la programul naţional, vine de la cum să faci un plan de urbanism în general, de la faptul că planul acela aproape că nu este corelat cu toate fondurile europene care ar putea fi disponibile, de la faptul că un proiect integrat duce sau nu duce unde trebuie în România şi atunci la sfârşit te trezeşti cu foarte multe contradicţii, trebuie să refaci, eşti cu buzunarul gol şi cu conflicte.
  Vreau să spun că în România, din punctul acesta de vedere situaţia este complet falsă, în altă parte arhitectul este menţionat ca responsabil într-un propiect, ori aici dumneavoastră discutaţi de proiectant, ca şi când proiectantul este o chestie esenţială la care recurgi numai ca să obţii nişte avize, dar gândirea lui nu are nicio importanţă şi asta vă spun că se vede. În România proiectele sunt în majoritatea lor proaste şi nu sunt viabile pe termen lung. Gândiţi-vă câtă lume şi-a făcut casă de 2.000 de mp şi nu mai ştie ce să facă acum cu ea. La care au fost participanţi şi arhitecţi, dar şi administraţia şi constructorul. Este clar că paradigma s-a schimbat şi acesta este motivul pentru care noi trebuie să ne întâlnim în continuare chiar dacă ne iubim mai puţin, din cauză că interesul nostru este să rezolvăm chestiunea.
  Din punctul acesta de vedere, în România oferte există cât de cât, deci cei care încă nu s-au hotărât să plece din cauză că sunt revoltaţi, iar cei care au rămas sunt foarte puţin convinşi de ceea ce se întâmplă, este din cauză că selecţia de oferte nu are loc. Sunt proiecte foarte mari, care nu ştii de unde vin, care acoperă nişte interese, nu se ştie cum, dar care stai să le cauţi la calitate şi viabilitate stau foarte puţin în picioare. Concursul de arhitectură, care conţine, de fapt, selecţia unei idei, nu licitaţia, şi vorbesc de proiectare acum, care conţine preţul cel mai jos şi timpul cel mai scurt, deci nu ideea ca subiectul central. Deci concursul de arhitectură şi urbanism este eliminat din România pentru că există alte interese. Ori chestia asta, chiar dacă aparent ne doare doar pe noi şi interesând urbanişti şi arhitecţi, de fapt ar trebui să vă doară şi pe dumneavoastră pentru că, probabil, că garanţia acelei idei pe care mergeţi nu este suficient justificată, nu sunteţi siguri că este bună.
  Selecţia ofertelor nu este acceptată în România la ora asta, cu toate că în Europa este acceptată şi aceasta este o chestiune de ilegalitate a statului român, este ceva care ne duce pe noi într-o situaţie mult mai proastă.
  Vreau să vă spun cinci elemente care se vor discuta la Bruxelles, legate la asociaţia arhitecţilor din toată Europa, pentru ca să vedeţi că toată lumea este băgată în nişte chestiuni similare, dar la diverse trepte şi cred eu că ar fi bine să fim foarte pe fază, că altfel suntem daţi la o parte şi să vedeţi că lucrurile sunt destul de comune.
  Deci, un lucru va fi să ne modificăm practica profesională individuală şi vorbesc acum de toată floarea urbanismului şi arhitecturii din Europa. Casele pe care le faceţi dumneavoastră, dacă nu conţin în ele elemente de practică arhitecturală mai bune, nu se vând atât de bine.
  A doua este să promovezi construcţiile durabile, durabile în politica de construcţii. De aceea chestiune cu "eficienţa energetică - fierea şi preţul accesibil - mierea" nu stă în picioare, pentru că eficienţa energetică este un concept global, pe care dacă nu vrei să-l atingi sau să-l cauţi cu tot dinadinsul de la început, vei fi păcălit peste câţiva ani.
  După aceea să favorizezi competenţa şi cunoaşterea mediului. Una este să aduci materiale, să nu ştii de unde să le transporţi şi una este să le produci local, să ai o piaţă comună, să ştii exact care sunt interesele vecinului şi per total să obţii un rezultat bun. Dacă nu o să faci aşa, vei fi obligat să renunţi pentru că ceilalţi ţi-o vor lua înainte.
  După aceea, să practici un leadership instituţional, aceasta înseamnă că nu poţi fi singur, nu ai cum, degeaba sunt eu un arhitect, că sunt bun urbanism, dacă nu ştim că există alte organizaţii cu un pas înainte sau care sunt orientate către nişte ţinte care sunt oarecum comune, pentru că proiectele integrate de care se vorbeşte, conţin toate aceste lucruri. După aceea, o colaborare interdisciplinară este o chestie esenţială, nu avem cum să ştim totul şi va trebui să inventăm în aşa fel modul de a ne comporta cu profesii care aparent nu au nicio legătură. Vă spun că la ora asta în proiectele pe care le facem, câteodată apelăm la un sociolog.
  Alt principiu european spune că trebuie să lărgeşti gama serviciilor şi acţiunile la nivel naţional şi internaţional.
    cuprins
s
  Costică Enache
Arhitect, profesor doctor
   Sunt arhitect şi practic cu precădere urbanismul şi sunt implicat în tot felul de comisii de avizare, astfel încât cunosc lucrurile şi de o parte şi de cealaltă a baricadei. Nu ajunge să construieşti ieftin sau eficient energetic, dacă nu se şi vând casele respective, deci ţinta finală este ca să existe un beneficiar care să-şi dorească acel produs şi să plătească pentru el ceva mai mult decât a costat realizarea lui.
  În clipa de faţă, există un disponibil destul de mare pe piaţa de locuinţe. De ce este atât de mare? Pentru că oamenii aşteaptă în continuare să scadă preţurile. Nu ştiu până unde va merge rezistenţa dumneavoastră în coborârea preţului şi cât de tare o să vă sugrume, şi nici care este momentul în care nu veţi coborî sub un anumit preţ.
Mai există şi apartamentele construite înainte de 1989, care au fost cumpărate la preţuri simbolice, ale căror proprietari pot să coboare preţul în continuare mult mai mult decât puteţi să o facţi dumneavoastră construind locuinţe noi şi la preţuri mici. Perspectiva dumneavoastră în final este aceea de a vinde unor tineri, fiindcă ei sunt majoritatea care au nevoie de locuinţe, la un preţ convenabil, astfel încât ei să poată prin veniturile pe care le au, să achite creditul pe care este dispus banca să-l dea. Banca este dispusă să dea un credit din ce în ce mai mic. Acest lucru înseamnă că şi salariile sunt tot mai nesigure, deci că trebuie să facem case mai ieftine. Dar dacă facem case mai ieftine, nu înseamnă neaparat că vom fi scutiţi de faliment, pentru că dacă nu se vând, degeaba le facem şi în clipa de faţă se vând doar acele locuinţe care includ în ele foarte multă calitate şi calitatea aceasta este dată de materialele de finisaj, de accesibilitate, cât de uşor ajungi acolo, de imaginea de ansamblu.
  Calitatea începe să fie un lucru esenţial în proiectare. Şi Europa, care are ceva mai multă experienţă în privinţa aceasta decât noi, a promovat şi prin semnătura tuturor miniştrilor interesaţi de construcţia de locuinţe din Europa, a fost semnată o cartă de la Leipzig în mai 2007, care vorbeşte de o utilizare eficientă şi durabilă a resurselor, care vorbeşte de structură compactă a aşezărilor umane, în aşa fel încât să nu mai avem case împrăştiate pe câmp, de o planificare teritorială şi urbană, care să prevină extinderea urbană necontrolată şi mai vorbesc de faptul că planificarea urbană trebuie să realizeze o mixitate funcţională, în sensul ca în afară de locuinţe să existe şi alte proiecte necesare pentru locuinţă.
  Faţă de acest deziderat şi această realitatze, în clipa de faţă urbaniştii şi administraţia promovează dezvoltarea imobiliară pe unităţile de parcelare, pe baza unor reglementări care sunt imperfecte. Tipul actual de reglementare şi legile pe care le avem şi care guvernează domeniul nostru nu sunt perfecte şi au determinat dezvoltări în teritoriu care sunt uneori aberante.
  Noi nu mai avem, în prezent, un normativ care să ne spună la câţi locuitori ce suprafaţă de dotări trebuie să facem. Şi atunci, prin comisiile de avizare, în funcţie de starea emoţională a comisiei dintr-un moment sau altul, unora dintre investitori li se cere să rezerve din 100 de hectare 20 pentru dotări, altuia i se cere să rezerve doar 2 hectare. Deci comisia, în mod arbitrar, pentru că are posibilitatea, introduce valori din piaţă şi diferenţieri în costul terenurilor fără un temei juridic, doar pentru că are voie. Aceasta nu este regula, în ţări civilizate şi înainte de 1944, era un procent clar, pe care indiferent de suprafaţa pe care o aveai, trebuia să o dai administraţiei publice pentru a se face acolo şi dotările necesare acestei densităţi. Numai după ce făcea dezvoltatorul aceste lucruri, în final, se putea construi cu garanţia că acele case vor fi într-un mediu civilizat, ori aceasta înseamnă un risc pentru investitor care se aşează într-un loc nepotrivit, utopic, atunci când nu şi-a reglat dinmensiunea dezvoltării cu cererea reală a pieţei, fiindcă între ce sunt înregistrate la primării şi cererea reală, există diferenţe mare, deoarece un om care are nevoie de casă, cere peste tot şi atunci este înregistrat de 5 ori, 10 ori şi în privinţa aceasta, noi încă nu ştim care este cererea de locuinţe în România.
  Cred că această discuţie este necesară, este utilă, dar fără înţelegerea şi a celor care ne conduc şi legiferează pentru noi în clipa de faţă, nu vom reuşi să facem mare lucru şi vom rămâne încă în zona utopiei şi a voluntarismului, Dar, asociindu-le în jurul unui lider care să hotăreşte să-şi piardă şi să-şi folosească timpul acestui lucru, s-ar putea ca în măsura în care toţi gândim la fel, să se poată ajunge la un rezultat coerent, dar în clipa de faţă nu contează să construim neapărat, dacă nu se vinde ceea ce faceţi dumneavoastră la un preţ mai mare decât v-a costat în final ce aţi făcut acolo şi dacă cel care primeşte această casă nu este mulţumit de ea încât să transmită şi celorlalţi ce bine se simte acolo, încât numărul celor care âşi doresc să-şi achiziţioneze în continuare să crească, atunci rămânem doar în zona de a construi ce mai construim şi să vedem ce facem la sfârşit.
    cuprins

  Cristian Stamatiade
  director general MDRL
  Proiectul pentru legea locuinţei este încă în dezbatere internă la nivelul Ministerului Dezvoltării, urmând ca, în cel mai scurt timp, în primul semestru din 2010, să fie în dezbatere publică proiectul spre amendare şi promovare. Subiectul caselor accesibilie şi eficiente energetic este la ordinea zilei.
  Nu casa trebuie să fie ieftină. Casa trebuie să reprezinte costurile efective necesare pentru realizarea ei. Locuinţa trebuie să fie durabilă, să răspundă tuturor cerinţelor esenţiale, să nu afecteze mediul, să folosească materiale reciclabile. Partea proastă este că preţul acestei locuinţe trebuie să fie suportabil de cei care au nevoie de ea. Societatea trebuie să poată să asigure dreptul de a accede la o locuinţă decentă, la un pret corect stabilit, iar, pe de altă parte, prin pârghii financiare, trebuie să sprijinim populaţia care nu are sursa financiară necesară pentru obţinerea unei locuinţe.
  Prima obligaţie a autorităţilor este de a actualiza şi delimita zonele rezidenţiale. Cred că este o obligaţie a statului să asigure, din domeniul privat al său, terenuri pe care se pot construi locuinţe. Sau pot veni şi o serie de deţinători de terenuri care să participe în cadrul unui parteneriat public-privat la realizarea de locuinţe. În continuare se pun în discuţie problemele de viabilizare. Înainte de construirea imobilului, terenurile ar trebui să fie deja viabilizate. Dar acest lucru depinde de autorităţile locale si de detinatorii de retele, care, conform Legii 50 modificate, au obligatia de a-si declara si afisa public situatia retelelor existente, amplasarea lor, astfel incat proiectantii sa puna alte capacitati disponibile si proiectele sa fie in stransa legatura cu posibilitatile de asigurare a utilitatilor.
  In ceea ce priveste pretul terenului, acesta influenteaza foarte mult pretul final al unei locuinte. Discutam de aceasta necesitate ca orice familie sau persoana sa poata sa aiba o locuinta decenta. Astfel, pretul terenului pentru locuinte ar trebui sa fie controlat cumva sau limitat, astfel sa nu devina sursa de specula in mod nejustificat. Discutam numai pentru locuinte accesibile şi programe speciale de construire. Acest teren trebuie sa aiba un pret-limita dupa care poate sa fie subventionat de stat sau trebuie gasită o altă formula acceptabilă.
  Ar trebui sa existe aceasta asociere intre investitori, proprietari, viitori proprietari, stat, care poată pune la dispozitie terenul si constructorul. In ceea ce priveste materialele de constructie, se constata o abundenta de materiale si aceasta este foarte bine. Dar asupra calitatii acestor materiale exista de multe ori semne de intrebare pentru ca nu toate corespund cerintelor de calitate. Avem o legislatie in domeniu, exista marcajul CE, care trebuie aplicat pe produsele de construcţii, dar la proba multe materiale nu corespund cerintelor declarate. Deci trebuie sa intarim controlul, mai ales la produsele ceramice, otelul beton, cimentul, cat si feronerie, tamplarie.
  Construcţia de locuinţe accesibile poate fi sprijinită şi prin punerea la dispoziţie de către autorităţi sau institute de proiectare a unei serii de proiecte-cadru prin care sa usuram pretul de cost a locuintei, ramanand doar adaptarea la teren ca un cost suplimentar pentru viitorii proprietari. Trebuie sa punem la dispozitie cat mai mutle proiecte pentru consultare publica. Locuinţele durabile trebuie să asigure un confort optim, urmand ca prin alte surse financiare, categoriile de popualtie care nu reusesc sa-si achite chiria sau rata, să fie sprijinite prin diverse mecansime.
  Este adevarat ca marea majoritate a bancilor practica niste dobanzi efective extraordinar de mari, mult mai mari decat in tarile din UE, din care facem parte. Cred că va trebui sa stimulam acele banci care au dobanda efectiva cea mai mica. In orice caz, tinta pe 2010 este sa realizam locuinte de calitate, care sa creasca performanta energetica si sa finantam, acolo unde se poate, sursa alternativa de energie care sa le asigure macar pe perioada verii conservarea energiei.
    cuprins

  Gheorghe Piperea
  avocat Piperea şi Asociatii
  O modalitate alternativă de finanţare a construcţiei de case la preţ accesibil este constituirea de societăţii civile. Societatea civilă este, în Codul Civil, un contract ca oricare altul. Piaţa noastră imobiliară, piaţa construcţiilor şi a materialelor de construcţie s-au bazat pe trei surse de creştere, care toate s-au dovedit, după 2008, foarte mari capcane pentru actorii pieţei, şi care au dus la foarte multe insolvenţe sau falimente.
  Exista o modalitate de realizare a constructiilor la preturi normale, rezonabile, care foarte multa vreme a fost folosita in Romania. Este vorba despre constructia de locuinte prin intermediul asociatiilor de proprietari sau prin intermediul societatii civile.
  Ce inseamna societatea civila? Exista sa zicem un proprietar de terenuri, care vrea sa-si valorifice acest teren pentru ridicarea unei constructii. Are solutia simpla sa se duca la banca si sa finanteze investiţia in proportie de 100% si sa isi asume el riscul de a face o constructie, cum s-a intamplat in 2004-2008. El mai are posibilitatea sa se asocieze intr-o societate civila cu un constructor, cu un furnizor de materiale, un arhitect si un avocat care sa asigure din punct de vedere juridic constructia.
  Societatea civila este un contract prin care doi sau mai multi asociati pun in comun un bun, de exemplul terenul şi/sau bani. Asociaţi mai pot fi arhitectul, avocatul, constructorul care vine cu cele necesare. Bunurile, dupa constituirea societatii civile, devin un fel de proprietate comuna in diviziune intre asociati, asemanatoare cu ce se intampla cand se transmite o mostenire la succesori. Bunurile puse impreuna sunt menite să producă un profit anume, care poate sa insemne constructia respectiva pe care o impart cei 3-4 asociati in natura, sau sumele care vor rezulta din vanzarea locuinţelor.
  În acelasi timp, persoanele in cauza se asociaza si la riscul ca aceasta operatiune sa nu produca decat pierderi. Nu avem in aceasta societate decat in mod cu totul exceptional o banca, un fond de investitii, un investitor, un dezvoltator imobiliar. Avem doar persoanele care sunt interesate ca această constructie sa se realizeze in conditii de securitate maxima.
  Într-o societate civila, este aplicabil principiul transparentei fiscale, ceea ce inseamna ca singurul impozit care se plateste este un impozit pe venit de 16%, spre deosebire de impozitele pe profit si pe dividente care se platesc in societatile comerciale si care dau nu o taxa unica asa cum se spune de 5 ani de zile, ci o taxa compozita de 28,5%.
  Aceasta societate civila poate sa fie folosita inclusiv pentru optimizarea fiscala in cadrul grupului de societati. La ora actuala, in Romania, se vorbeste despre o legiferare a grupului de societati tocmai prin ratiuni de optimizare fiscala. De asemenea, se vorbeste despre un TVA care sa se plateasca in mod consolidat la nivelul grupului. Exista o directiva europeana in acest sens. Din pacate, legislatia romana nu da raspuns la niciuna dintre aceste probleme desi stim ca exista. Stim cu totii ca sunt efectuate foarte multe tranzactii intra-grup unde este un adevarat cosmar sa efectuezi, in fiecare luna, deconturile de TVA. Ori problema TVA-ului consolidat poate sa fie rezolvata prin intermediul societatii civile.
  Se vorbeşte acum de o nouă lege a locuinţei, care poate ca ar trebui sa includa principiul favorizarii acestor socitati civile.
    cuprins

  Ioan Bejan
  consultant, Institute for Real Estate Construction and Housing
     Problematica finantarii locuintelor este relativ noua in Romania. Din punct de vedere al dezvoltarii pietei finantarii locuirii in Romania, parerea mea este ca ne aflam in epoca de piatra. Creditarea ipotecara in UE s-a dublat in termeni nominali, in ultimii 10 ani, ajungand la aproape 5.800 miliarde euro volumul total al crediterlor ipotecare din Europa, reprezentand aproape 50% din PIB-ul Uniunii Europene. În contrast, volumul creditelor ipotecare din Romania se apropie, probabil, de 5 miliarde de euro, care nu reprezinta mai mult de 4,2% din PIB.   In lume, exista mai multe modele de finantare a locuintelor. Primul si cel mai raspandit este modelul bancilor comerciale, cel pe care il avem cel mai raspândit si in Romania, la care finantarea locuintelor se face în baza depozitelor atrase de la deponenti. Un alt model il reprezintă modelul contractelor colective de economisire si creditare. Ele sunt reprezentate, in general, de banci specializate care ofera credite, de regula sub dobanda pietei, credite de regula subventionate, pe baza contractelor de economisire.   Exista si in Romania două asemenea banci de economisire creditare in sistem colectiv.
Un alt model, care nu exista inca in Romania, este cel al bancilor ipotecare specializate, la care finantarea este asigurata in exclusivitate prin emisiunea de obligatiuni, aceste banci fiind un creditor de protofoliu specializat si implica crearea unor entitati specializate.
  Cel de-al patrulea model il reprezinta modelul pietei secundare, sa spunem folosirea la maxim a pietei de capital pentru atragerea fondurilor necesare si aici vorbim de institutii de rang secund care cumpara creditele de la creditorii primari si, in acest fel, ii refinanteaza.
  Romania are cadrul legal necesar pentru modelul bancilor ipotecare specializate, legea obligatiunilor ipotecare, cat si pentru modelul pietei secundare, legea securitizarii creantelor ipotecare. Avem cadrul legislativ, insa marea problema o reprezinta, din punctul meu de vedere, stadiul incipient si absolut nedezvoltat al pietei financiare in general si nu numai al pietei creditului ipotecar.
  Exista fonduri europene care pot fi folosite atat pentru constructia de locuinte, cat si pentru programe de reabilitare a fondului locativ existent. In primul rand exista Fondul European de Dezvoltare Urbana, prin care sunt considerate ca si cheltuieli eligibile proiectele de constructii de locuinte si de reabilitare a constructiilor de locuinte cu conditia, insa, ca aceste proiecte sa faca parte din programe integrate de dezvoltare urbana durabila. Romaniei ii sunt alocate 16 milioane de euro anual, totalul fondurilor alocate in acest scop fiind de 800 milioane de euro.
  Mai exista un instrument promovat de Uniunea Europeana in colaborare cu Banca Europeana de Investitii si cu Banca de Dezvoltare a Consilului Europei. Acest instrument este denumit programul JESSICA, adica Sprijin European Comun pentru Investitii Durabile in Zonele Urbane. Prin acest program se pot acorda granturi inclusiv pentru constructia de locuinţe si pentru reabilitarea, cresterea eficientei energetice a locuintelor cu aceiasi conditie, ca acestor institutii sa li se prezinte planuri urbane de dezvoltare integrata. Programul nu este inca operational in Romania, nu ma intrebati de ce, dar vreau sa va spun doar ca Bulgaria are deja gata studiul de prefezabilitate pentru implementarea acestui program, in timp ce Romania nu a facut inca nicio cerere oficiala in acest sens. Am vrut sa evidentiez faptul ca bani in general vorbind pentru investitii exista, exista fonduri europene, instrumente financiare, care pot oferi surse inclusiv pentru constructia de locuinte, dar trebuie sa stim de ele si ce avem de facut.
    cuprins

  Laurenţiu Plosceanu
  presedinte ARACO
  Conferinţa "Case la preţ accesibil. Case eficiente energetic" vine pe un vid de informare atunci când media este concentrată pe evenimentele politice decât pe cele economice. Este bine să ne regrupăm poziţiile pe anumite paliere de interes comun, să începem să acţionăm. Cred că este salutară iniţiativa şi suntem bucuroşi şi onoraţi să fim unul dintre promotori.
  Băncile nu mai acordă finanţare pentru construcţii noi şi nici pentru firmele de construcţii. Acest lucru a generat reducerea costurilor antreprenorilor. Ori o reducere a costurilor într-o firmă de construcţii se face cel mai uşor la capitolul de forţe umane, care nu întotdeauna sunt excedentare, dar odată disponibilizate sunt foarte greu de înlocuit. Din această perspectivă, în România, cred că există şi a existat un şantaj din partea sistemului bancar, care a obligat firmele să-şi amputeze costurile şi să-şi reducă, contextual, competitivitatea. La acest fenomen a apărut un altul de dublaj, în sensul că pentru firmele care lucrează pentru stat, creanţele s-au plătit cu foarte multă întârziere. Să nu uităm că şi anul trecut şi anul acesta au fost mai multe luni de campanie electorală şi mediul politic a avut şi are nevoie de bani, mai ales din mediul economic. Ori faptul că anumite recuperări de creanţe şi anumite achiziţii publice au fost direcţionate prin caietele de sarcini, care au adus o mare ruşine în România, arată, în continuare, că transparenţa şi echilibrul de şanse care ar fi trebuit să existe pe piaţă nu a funcţionat în 2009.
  Piaţa construcţiilor noi are nevoie, în 2010, de menţinerea cotei unice şi a TVA. ARACO a solicitat ca, pentru locuinţele sociale şi pentru lucrările de eficientizare energetică, să fie redusă cota de TVA. Legea achiziţiilor publice trebuie refacută, iarpentru construcţia de locuinţe noi este absolut necesar să avem o lege a parteneriatului public-privat.
  Multe oraşe din ţară care au cereri mari de locuinţe şi au şi potenţial de dezvoltare, nu deţin au resursele financiare necesare dezvoltării. Este evident că investitorii străini care au făcut profituri mari pe piaţa imobiliară din România nu vor reinvesti în ţara noastră aceste sume dacă noi nu deschidem piaţa către interesul străin. Este clar că statul nu poate compensa necesarul uriaş de investiţii, chiar dacă rolulu lui în această perioadă de criză este de principal finanţator. Dacă tot nu poate investi suficient în construcţii, statul măcar poate să promoveze o legislaţie corectă, care să stimuleze investiţiile. Sectorul de construcţii este grav afectat de criză, cu aproximativ 19.500 de firme care fie sunt în insolvenţă, fie au falimentat. Aproape în fiecare zi din 2009 s-au disponibilizat 200 de oameni din construcţii.
  Piaţa are acum nevoie de oferte de locuinţe pentru clasa medie, care nu are acum acces la credite ipotecare decât într-o mică măsură. Astfel că mediul de afaceri trebuie să se unească pentru a găsi soluţii de finanţare alternative pentru construcţia de locuinţe accesibile, care să fie şi de calitate.
    cuprins

  Nicolae Gherguş
  director general Confident Invest
  O alternativă de finanţare a construcţiilor noi o reprezintă şi piaţa de capital. Sunt câteva exemple de succes. Dar exemplele din zona societăţilor de construcţii sau a dezvoltatorilor imobiliari nu sunt multe pentru că sunt puţini emitenţi din acest domeniu.
  In primul rand traim intr-o tara in care cultura investitionala este la un nivel deplorabil. Lipsa de dezvoltare a pieţei noastre de capital a fost cauzată si de atitudinea antreprenorilor. Din cunostintele mele, antreprenorii au perceput piata de capital numai prin prisma rolului ei secundar, acela al schimbului de actiuni, al jocului, al speculatiei, ori nu acesta este principala ei atributie.
  Construcţia de locuinţe ieftine poate fi finanţată prin piaţa de capital. Poţi lista compania. Dar este un pas dificil pentru mulţi antreprenori români de a renunţa la o parte din capitalul social, de a-l vinde si de a lucra in parteneriat cu alti actionari. Singura conditie majora a pietei de capital este respectul fata de ceilalti actionari.
  Daca exista persoane care nu pot trece de acest obstacol, cel putin in momentul actual, sunt si alte posibilitati precum emisiunile de obligatiuni. Acestea nu impun listarea companiei. Se listează doar emisiunea respectiva. Practic, obligatiunile sunt un echivalent al imprumutului bancar, prin care compania de constructii emite acest titlu cu o dobanda fixa si variabila. Conditiile de emisiune ale obligatiunilor pot fi nenumarate, la atitudinea fiecarui emitent.
  Un lucru bun pe care puteti sa il faceti este sa va adresati cu problema finanţării unei case de brokeraj sau unei banci, pentru ca exista solutii complementare pentru orice situatie. Dar soluţiile nu sunt pe termen scurt, ci mai ales pentru proiecte pe termen mediu si lung.
    cuprins

  Dan Ioan Popp
  director general Impact
  Tema propusă "case la preţ accesibil" (adică mierea) - "case eficiente energetic" (adică costul- fierea) este un prim amestec care creează orişicui o tensiune interioară: cum să fie ceva accesibil dacă este eficient? Ceva este eficient întrucât este "deştept" şi, de fapt, deşteptăciunea se plăteşte! Aceasta este prima observaţie.
  A doua este referitoare la aplicarea legii auditului termo-energetic. Casa, prin dimensiunea ei, nu este eficientă termoenergetic; in schimb este eficient blocul de locuinţe! Blocul, cu cât este mai mare şi are masă, este mai eficient din punct de vedere al pierderilor temoenergetice. Deci nu casele ci apartamentele trebuie să fie ţinta pentru a avea un preţ accesibil. Aceasta este a doua contradicţie în sine în acest titlu al conferinţei.
  Totuşi există soluţii foarte clare ca preţul să fie accesibil: implicarea tuturor celor prezenti pe lista foarte lungă de prestatori de servicii, de furnizori de materiale şi de integratori participanţi la livrarea produsului final "locuinţa". Dar totul trebuie făcut cu gândul că suntem în Uniunea Europeană, prin urmare suntem într-o piaţă comună, inclusiv a standardelor oficiale şi neoficiale! Aproape cu toţii stim cum trăiesc ungurii, cehii, nemţii, spaniolii, britanicii, dar nici unii nu au preţuri accesibile de 400 de euro. Deci e nevoie de măsuri..... radicale.
  Ca să scadă preţurile atât de mult mai întâi ar trebui ca toţi furnizorii de servicii să reducă preţurile la jumătate. Cei care au terenuri să reduca preţurile la jumătate, avocaţii sa ceară onorarii la jumătate, notarii să aibă tarife la jumătate, arhitecţii şi urbanişti să practice preţuri la jumătate ca şi proiectanţii şi verificatorii de specialitate. Ar trebui ca primăriile să reducă toate taxele şi avizele la jumătate. Asigurările pentru incendiu, furt, calamităţi, neplată sa se reducă la jumătate. După care băncile să reduca la jumătate costurile bancare şi comisioanele. Şi cel mai important este ca proprietarii de utilaje să aducă tariful la jumătate, la producătorii de materiale, să aducă totul la jumătate. Şi sindicatele să muncească la salarii pe jumătate.Oare poate fi aceasta o primă soluţie a scăderii preţului??
  A doua variantă este a reducerii specificaţiei produsului livrat. Cu toţii prestăm activităţi dacă sunt cerute de piaţă. Se spune că piaţa vrea "case la roşu". Dar acceptarea acestei cereri înseamnă ca firmele de tencuitori, firmele de instalaţii, firmele de know-how, în general, adică ce presupune inteligenţă, electrice, sanitare, termice trebuie să iasă de pe piaţa construcţiilor şi să lucreze la negru! Deci trebuie ales dacă industria lucrează cu dublu-standard sau nu. Ori se doreşte îndeplinirea standardelor aferente calităţii construcţiilor şi a calităţii vieţii (care pot fi asigurate doar prin aport al unui întreg lanţ de profesionişti) ori se merge pe linia de minimă rezistenţă care ignoră profesioniştii şi deci retribuirea lor! Cât de durabilă este o astfel de variantă aproape bigotă?
  A treia variantă este aceea de omisiune - pur şi simplu anumite lucruri aferente locuinţei să nu se facă si atunci preţul este la jumătate. De exemplu, să nu se facă trotuare, să nu se facă drumuri,să nu se facă parcări, sa nu se facă utilităţi,să nu se facă locuri de joacă, să nu se facă amenajare peisageră, să nu se facă spaţii sociale, grădiniţe, şcoli, dispensare, staţii taxi-autobuz, să nu se facă tot ce înseamnă sustenabilitatea unui stil de viaţă, nu comunist-uniformizat, ci occidental-diferenţiat.
  A patra variantă este cea de coborâre a standardelor intrinseci ale organizării societăţii. Edificarea unei case se poate face în afara economiei moderne apelând la economia tradiţională de materiale antice -pământ, crengi, stuf, munca familiei şi a rudelor, decuplarea de la utilităţi moderne - apă, canal, energie, gaze, TV, internet.....practic se poate merge pe soluţii de acum 50 de ani sau 150 de ani sau chiar de acum 2500 de ani-vezi casele neolitice. Atunci cu siguranţă poate costa sub 400 euro pe metru pătrat! Poate chiar sub 200! Chiar sub 100! Dar , răspunsul la această provocare este în standardul de viaţă (sub toate aspectele semnificative) care şi-l doreşte cel care îşi pune întrebarea.
  În Africa se trăieşte frecvent în case pe care majoritatea noastră le poate considera tip coteţ. Totodată mulţi din statele dezvoltate consideră că actualele "case de lux" din România sunt mai degrabă locuinţe sociale sau cel mult accesibile. Pentru a fi mai sugestivi dăm ca exemplu din pieţe mai populare - cea a automobilelor- automobilul Nano-Tata. Automobilul firmei indiene Tata, ar urma să aibă un preţ de circa 1.800 de dolari. Ca o consecinţă, are peste 300.000 de cereri în India, dar în Europa nu a trezit interes deoarece marea majoritate a consumatorilor îl consideră cu mult sub standardele deja implicite ale pieţei. Oare nu cumva pericolul abordării orientată doar pe preţ duce piaţa locuinţelor către o "bidon-ville"-iarizare a României generând mai degrabă mari probleme urbane, sociale şi ecologice pentru urmatorii 50 de ani decât rezolvând o problemă pentru o minoritate culturală în descreştere??   
    cuprins