Bursa Construcțiilor Investiții Piața Imobiliară Prețuri Amenajări Proiecte Locuinte
Parteneri
Conferința "Case la preț accesibil. Case eficiente energetic"
 *  Conferință
 *  Prezentare
 *  Programul Conferintei
 *  Formular de participare
 *  Discursuri

 *  Reflectare în presă
   -  Ziarul BURSA
   -  Agerpres
   -  Curentul
   -  Ecomagazin
   -  Imopedia
   -  Newsin
   -  Ziua

 *  Asociația pentru Locuințe Noi
Reflectarea evenimentului în presă

  Ziarul BURSA, 19.11.2009
Construcția de locuințe la preț accesibil, o oportunitate pe timp de criză

  Conferința "Case la preț accesibil. Case eficiente energetic", organizată de Revista BURSA CONSTRUCȚIILOR în parteneriat cu Ziarul BURSA, a reunit, ieri, peste 100 de participanți, specialiști și oameni de afaceri din construcții interesați să analizeze oportunitatea construirii unor cartiere de locuințe de calitate, la prețuri accesibile populației cu venituri mici și medii, locuințe pentru care cererea este solvabilă. Conferința a mobilizat specialiștii să găsească cele mai eficiente soluții tehnice și financiare pentru a reduce costul construcției de locuințe fără a diminua calitatea lor.
  Cu această ocazie, proprietarii de terenuri, firmele de construcții, arhitecții, agenții imobiliare și specialiștii în atragerea fondurilor europene au decis să constituie o asociație care să identifice posibilitățile de finanțare și construire de locuințe accesibile de calitate și eficiente energetic.
  Cu această ocazie, Cristian Stamatiade, director în cadrul Ministerului Dezvoltării, a anunțat că proiectul de Lege a locuinței va fi supus dezbaterii publice în primul trimestru al anului viitor. Domnia sa a subliniat că va fi reglementat parteneriatul public privat pentru construcția de locuințe astfel încât primăriile să poată să atragă mai mulți investitori.
La rândul său, Laurențiu Plosceanu, președintele ARACO, a declarat că pentru construcția de locuințe accesibile de calitate este nevoie atât de Legea parteneriatului public privat, cât și de facilități pe care statul să le acorde investitorilor: "Fără acea-s-tă lege, acei investitori străini care au făcut profituri fabuloase la noi în țară, vor cheltui acești bani în altă parte. Constructorii au ajuns la capătul puterii în acest an pentru că lipsesc investițiile private iar statul nu a fost un investitor strategic în economie. Băncile au sistat finanțările și așa am ajuns să fim cu circa 20.000 de firme de construcții în faliment sau insolvență și cu 200 de constructori disponibilizați zilnic.
  Este clar că mediul de afaceri trebuie să se mobilizeze să găsească alte căi pentru construcția de locuințe noi". Și Adriana Iftime, directorul general al Patronatului Societăților de Construcții, a declarat, ieri, că, odată identificate mecanismele de finanțare pentru locuințe accesibile, antreprenorii, arhitecții și producătorii de materiale au suficiente soluții tehnice care să permită asigurarea calității și a eficienței energetice.
  Soluțiile de finanțare alternative sistemului bancar sunt asocierile, societățile civile, piața de capital - din păcate insuficient exploatată, dar și parteneriatul public-privat prin implicarea autorităților centrale și locale. Nu în ultimul rând, există și programe speciale prin care, primăriile pot atrage fonduri europene pentru construcția de locuințe.
  Proiectele pentru construcția de case la prețuri accesibile pot mobiliza capitalul autohton și economiile populației. În același timp pot dezvolta industriile pe plan local și pot ocupa forța de muncă locală.
    cuprins

  Agerpres, 18.11.2009
Cultura investițională a dezvoltatorilor imobiliari, la un nive deplorabil

  Cultura investițională este, în România, mai ales în rândul societăților de construcții, la un nivel deplorabil, a precizat miercuri Nicolae Gherguș, director general al Confident Invest, la o conferință privind piața imobiliară.
  'Avem o problemă majoră. Două generații sunt complet distruse din punct de vedere al culturii investiționale pe piața de capital. Aceasta este o soluție transparentă de a face rost de finanțare pentru proiecte imobiliare, dar multe societăți nu vor să apeleze la ea. Poate și pentru că piața de capital este prea tributară politicii Băncii Naționale a României. Sau, poate, piața de capital nu este suficient de dezvoltată tocmai lipsei societăților de construcții și dezvoltatorilor imobiliari. Cred că numai 20 la sută din firmele de construcții active în piață se regăsesc pe piața de capital', a apreciat Nicolae Gherguș.
  În ceea ce privește finanțarea pieței imobiliare, Ioan Bejan, consultantul Institutului pentru Real Estate și Construcții din Viena, a declarat, la conferința 'Case la preț accesibil. Case eficiente energetic', că 'ne aflăm în epoca de piatră'. Astfel, în România nu există încă băncile ipotecare specializate, care în Uniunea Europeană asigură circa unu la sută din finanțările din real estate, în timp ce în SUA procentajul atinge aproape 70 la sută.
  'România are cadrul legal de funcționare a acestor bănci de creditare cu portofoliu specializat, dar stadiul incipient de dezvoltare a pieței de capital, a pieței financiare, nu face rentabilă înființarea acestor bănci. În plus, România are cel mai mic volum al creditelor ipotecare raportat la Produsul Intern Brut. Chiar și Bulgaria a ajuns la o valoare a creditelor ipotecare echivalentă cu nouă la sută din PIB', apreciază Bejan.
  O altă sursă de finanțare neexploatată de România pentru locuințele destinate persoanelor cu venituri mici sunt fondurile europene pentru reabilitarea locuințelor, în special prin Programul JESSICA, destinat mediului urban.
    cuprins

  Agerpres, 18.11.2009
Prețurile sub 600-700 de euro pe mp construit sunt nerealiste

  Prețurile sub 600-700 de euro pe mătrul pătrat construit sunt nerealiste și ascund, în mod cert, o serie de capcane, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Constantin Cristi Branca, director general al societății de construcții Mobinstal.
  'Când se vorbește de prețuri de 400 de euro pe metru pătrat, cetățenii trebuie să fie atenți, se pot trezi cu case neterminate, lăsate în stadii intermediare de finalizare, prost construite, cu materiale de calitate foarte slabă, neconforme cu proiectul sau cu normativele Uniunii Europene. Când spun că se poate construi la 600 de euro metru pătrat, nu iau în calcul marja minimă de profit de 10 la sută care se calculează de orice firmă de construcții. Mai mult, clienții trebuie să fie atenți la costurile incluse, în special la cele pentru utilități', ne-a mai precizat Cristi Branca.
  De altfel, în cadrul conferinței 'Case la preț accesibil. Case eficiente energetic', directorul general al Direcției Tehnice în Construcții din MDRL, Cristian Stamatiade, a atras atenția că în ceea ce privește materialele de construcții, se constată o abundență a acestora, dar este și un semn de întrebare asupra calității, atât a celor din import, cât și din producția internă.
'Trebuie să întărim controlul asupra calității materialelor de construcții - ciment, oțel-beton, feronerie, tâmplaria termoizolantă', a spus miercuri Stamatiade.
  Prețul mai mic poate însemna, în multe situații calitate proastă. De altfel, în ultimul an, nu toate materialele de construcții s-au ieftinit, cu excepția betonului, a cimentului, unele au rămas la prețuri constante, fie chiar s-au scumpit. Există, în rândul constructorilor, semne serioase de întrebare asupra modului în care se vor comporta o serie de clădiri construite după anul 1990 în cazul unui cutremur de magnitudine mare, așa cum a fost cel din 1977.
AGERPRES/(Carmen Marinescu)
    cuprins

  Agerpres, 18.11.2009
Terenurile, soluția de redresare a imobiliarului în 2010

Crearea de societăți civile prin asocierea proprietarului de teren cu un constructor, un arhitect și, eventual, un jurist este soluția cea mai eficientă pentru ca segmentul imobiliar să se dezvolte și în viitor, a precizat miercuri Gheorghe Piperea, reprezentantul societății de avocatură 'Piperea și Asociații', la o conferință de specialitatea
  'Parteneriatul între cei care posedă terenurile și constructori este soluția ieșirii din criză. Legea asociațiilor de proprietari, a societăților civile, există din 1973 și a fost fructificată pentru construirea multor imobile de referință pentru arhitectura și calitatea locuirii, în special în București. O societate civilă este un contract între părți, iar bunul care reiese este deținut în indiviziune. Mai mult, societatea civilă este instrumentul care oferă cea mai bună transparență între parteneri', a apreciat Gheorghe Piperea.
  În contextul economic actual, terenurile pot deveni, în lipsa parteneriatelor, proprietăți cu valoare negative, care să nu producă nimic, dar pentru care se plătește impozit, cred specialiștii din sectorul imobiliar prezenți la conferința 'Case la preț accesibil. Case eficiente energetic'.
  Parteneriatele public-private (PPP) sunt agreate ca soluție de dezvoltare a necesarului de spații de locuire, pentru segmentul de populație cu venituri medii și submedii, și de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței. Aceștia sunt dispuși să pună la dispoziția dezvoltatorilor și constructorilor o serie de proiecte existente, care trebuie doar adaptate terenului.
  'Asociațiile de proprietari pot realiza unități locative de calitate pe baza proiectelor, aceste parteneriate fiind cele mai bune soluții în situația când creditarea este un impediment major pe segmentul imobiliar. Prețul terenului pentru locuință ar trebui limitat, pentru a nu deveni obiect de speculă. Nu e vorba de vechile mercuriale, dar terenul trebuie să aibă un preț limită și, eventual, restul să fie subvenționat de stat, în cadrul acestor parteneriate', a precizat Cristian Stamatiade, director în MDRL.
  Cu toate acestea, constructorii nu se vor 'înghesui' să între în parteneriate cu statul atâta timp cât regimul terenurilor nu este reglementat. Asigurarea titlului de proprietate a terenului este elementul esențial care pune în pericol realizarea de PPP, dezvoltatorii fiind deja dezamăgiți de proiecte gen ,'Esplanada'.
  Astfel, cheia pentru redresarea sectorului imobiliar în 2010 este utilizarea optimă a terenurilor, proprietarii și dezvoltatorii fiind sfătuiți de specialiștii financiari să apeleze cât mai mult la piețele de capital.
AGERPRES/(Carmen Marinescu)
    cuprins

  Agerpres, 18.11.2009
Oameni de afaceri din construcții caută soluții pentru locuințe ieftine

  Conferința 'Case la preț accesibil. Case eficiente energetic' va analiza, miercuri, metodele prin care pot fi reduse costurile de construcție fără a diminua calitatea locuințelor.
  Evenimentul reunește specialiștii și oameni de afaceri din construcții interesați să analizeze oportunitatea construirii unor cartiere de locuințe de calitate, la prețuri accesibile populației cu venituri mici și medii, locuințe pentru care cererea este solvabilă. Populația din România se confruntă, încă, cu o nevoie ridicată de locuințe, după cum arată și valul de cereri de locuințe care asaltează primăriile din toată țara.
  Conferința va pune bazele creării unui grup de specialiști care să ofere informațiile necesare pentru a demara construcția unor de locuințe de calitate, în cartiere complet echipate edilitar, care respectă standardele de urbanism și calitate a locuirii, la prețuri accessibile populației cu venituri mici și medii.
    cuprins

  Curentul, 19.11.2009
O firmă de construcții din cinci, scoasă de pe piață de criză

  Circa 19.500 de firme de construcții au intrat în insolvență sau faliment, de la începutul anului, adică aproximativ 20% din companiile care au ca obiect principal de activitate construcțiile, a declarat ieri președintele Asociației Romane a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), Laurențiu Plosceanu.
  "La momentul aderării, ne așteptam ca firmele de construcții să capoteze, pentru că așa s-a întamplat și în alte state, precum Polonia, Cehia, însă la noi nu s-a întamplat așa. Din păcate, în anul 2009, sunt 19.500 de firme care au ca obiect principal de activitate construcțiile care au intrat în insolvență, din aproape 100.000 de companii. Din cinci firme, una a intrat în insolvență sau faliment", a declarat Laurențiu Plosceanu, președintele ARACO, în cadrul unei conferințe de presă pe tema eficienței energetice a clădirilor. Acesta a precizat că principalele cauze care au condus la falimente și insolvențe sunt: neîncasarea creanțelor, subfinanțarea lucrărilor, precum și inapetența băncilor pentru a oferi credite. „De asemenea, condițiile pentru acordarea creditelor s-au înăsprit, odată cu această criză economică", a menționat președintele ARACO.
  La randul său, avocatul Gheorghe Piperea a declarat că o mare greșeală în acest sector a fost faptul că el s-a bazat prea mult pe creditarea din partea băncilor. „O primă greșeală a fost că acest sector s-a bazat prea mult pe creditarea din partea băncilor. Avem multe cazuri cand societăți de dezvoltare pe imobiliare cumpărau un teren și sperau să îl finanțeze prin credite de la bănci. Au fost proiecte vandute prin 2007 în fază de proiecte pe hartie. Deci nici măcar fundația nu era pusă", a afirmat Gheorghe Piperea.
  Cele mai multe firme de construcții au fost luate prin surprindere de criza financiară și nu au reacționat la timp. Analiștii imobiliari spun că foarte puțini dezvoltatori imobiliari intrați în insolvență, printr-un program de restructurare, și-au revenit și de aceea firmele trebuie să ia măsuri de redresare înainte de declanșarea procedurii. Dezvoltatorii au de ales între a vinde și a pierde tot, cei mai afectați fiind cei care au început proiectele în ultimii ani pentru că și-au bazat planurile de afaceri pe o piață în creștere. Activitatea sectorului de construcții din Romania a scăzut în septembrie cu 22,1% față de septembrie 2008, fiind a doua scădere majoră din Uniunea Europeană, însă, față de august, construcțiile au crescut cu 2% în a noua lună din 2009, reprezentand al doilea avans din UE, a anunțat ieri Eurostat.
  În august, Romania a avut cea mai mare scădere a construcțiilor din UE, de 29% față de aceeași lună din 2008.
    cuprins

  Ecomagazin
Conferința "Case la preț accesibil. Case eficiente energetic"

  Conferința "Case la preț accesibil. Case eficiente energetic" reunește specialiștii și oameni de afaceri din construcții interesați să analizeze oportunitatea construirii unor cartiere de locuințe de calitate, la prețuri accesibile populației cu venituri mici și medii, locuințe pentru care cererea este solvabilă.
  Conferința mobilizează specialiștii să găsească cele mai eficiente soluții tehnice și financiare pentru a reduce costul construcțiilor de locuințe fără a diminua calitatea lor.
  Populația din țara noastră încă se confruntă cu o nevoie ridicată de locuințe, după cum arată și valul de cereri de locuințe care asaltează primăriile din toată țara.
  Conferința "Case la preț accesibil. Case eficiente energetic" analizează metodele prin care pot fi reduse costurile de construcție fără a diminua calitatea:
  * soluții de finanțare alternative sistemului bancar
  * sisteme constructive eficiente
  * materiale noi
  * soluții pentru creșterea eficientei energetice
  * implicarea autorităților locale și centrale
  * propuneri legislative care să faciliteze construcția de locuințe la prețuri accesibile
  Conferința pune bazele creării unui grup de specialiști care să ofere informațiile necesare pentru a demara construcția unor locuințe de calitate, în cartiere complet echipate edilitar, care respectă standardele de urbanism și calitate a locuirii, la prețuri accessibile populației cu venituri mici și medii.
  Deja, acestui demers i s-au alăturat o serie întreagă de asociații de profil, precum și specialiști de marcă.   Oportunitatea este creată de criza economico-financiară, astfel:
  1. Numai în această perioadă de criză, când lipsesc tranzacțiile imobiliare la prețuri exorbitante proprietarii de terenuri sunt dispuși să intre în asocieri ca să fructifice cumva terenurile de care dispun;
  2. Constructorii au renunțat la profituri de 300% și sunt interesati să aibă proiecte în care măcar să folosească forța de muncă de care dispun și acceptă și profituri mai mici ca să aibă activitate;
  3. Producătorii de sisteme constructive sau materiale eficiente sunt extrem de motivați să găsească desfacere pentru produsele lor;
  4. Primăriile au învățat oarecum să acceseze fonduri europene și ar putea să participe la proiecte pentru construcția de case făcând infrastructura pe bani europeni. Mai mult autoritățile locale sunt interesate de asocieri în forma parteneriatelor public-private pentru a putea rezolva problema locuirii;
  5. Și să nu uităm există investitori interesați să își plaseze fondurile în afaceri care să le aducă rentabilități bune. În condiții normale de piață, sau de boom de piață, banii acestor investitori s-ar fi dus spre proiecte care le-ar fi oferit rentabilitati extrem de mari. În condițiile actuale se vor mulțumi și cu randamente mai reduse.
  Proiectele pentru construcția de case la prețuri accesibile pot mobiliza capitalul autohton și economiile populației. În același timp pot dezvolta industriile pe plan local și pot ocupa forța de muncă locală.
    cuprins

  Imopedia, 19.11.2009
Terenurile, soluția de redresare a imobiliarului în 2010

  Cererea de societati civile prin asocierea proprietarului de teren cu un constructor, un arhitect si, eventual, un jurist este solutia cea mai eficienta pentru ca segmentul imobiliar sa se dezvolte si in viitor, a precizat miercuri (18 noiembrie 2009) Gheorghe Piperea, reprezentantul societatii de avocatura "Piperea si Asociatii", la o conferinta de specialitate.
"Parteneriatul intre cei care poseda terenurile si constructori este solutia iesirii din criza. Legea asociatiilor de proprietari, a societatilor civile, exista din 1973 si a fost fructificata pentru construirea multor imobile de referinta pentru arhitectura si calitatea locuirii, in special in Bucuresti.
  O societate civila este un contract intre parti, iar bunul care reiese este detinut in indiviziune. Mai mult, societatea civila este instrumentul care ofera cea mai buna transparenta intre parteneri", a apreciat Gheorghe Piperea.   În contextul economic actual, terenurile pot deveni, in lipsa parteneriatelor, proprietati cu valoare negative, care sa nu produca nimic, dar pentru care se plateste impozit, cred specialistii din sectorul imobiliar prezenti la conferinta "Case la pret accesibil. Case eficiente energetic".
  Parteneriatele public-private (PPP) sunt agreate ca solutie de dezvoltare a necesarului de spatii de locuire, pentru segmentul de populatie cu venituri medii si submedii, si de reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei. Acestia sunt dispusi sa puna la dispozitia dezvoltatorilor si constructorilor o serie de proiecte existente, care trebuie doar adaptate terenului.
    cuprins

  Newsin, 18.11.2009
Circa 19.500 de firme de construcții au intrat în insolvență sau faliment, în acest an - ARACO

  Circa 19.500 de firme de construcții au intrat în insolvență sau faliment, de la începutul anului, adică aproximativ 20% din companiile care au ca obiect principal de activitate construcțiile, a declarat miercuri președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții Laurențiu Plosceanu.
  "La momentul aderării, ne așteptam ca firmele de construcții să capoteze, pentru că așa s-a întâmplat și în alte state, precum Polonia, Cehia, însă la noi nu s-a întâmplat așa. Din păcate, în anul 2009, sunt 19.500 de firme care au ca obiect principal de activitate construcțiile care au intrat în insolvență, din aproape 100.000 companii. Din cinci firme, una a intrat în insolvență sau faliment", a declarat miercuri Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), în cadrul unei conferințe de presă pe tema eficienței energetice a clădirilor.
  Acesta a precizat că principalele cauzecare au condus la falimente și insolvențe sunt: neîncasarea creanțelor, subfinanțarea lucrărilor, precum și inapetența băncilor pentru a oferi credite. "De asemenea, condițiile pentru acordarea creditelor s-au înăsprit, odată cu această criză economică", a menționat președintele ARACO.
  La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, președintele societății "Piperea și asociații", prezent la eveniment, a declarat că o mare greșeală în acest sector a fost faptul că el s-a bazat prea mult pe creditarea din partea băncilor.
  "O primă greșeală a fost că acest sector s-a bazat prea mult pe creditarea din partea băncilor. Avem multe cazuri când societăți de dezvoltare pe imobiliare cumpărau un teren și sperau să îl finanțeze prin credite de la bănci. Au fost proiecte vândute prin 2007 în faza de proiecte pe hârtie. Deci nici măcar fundația nu era pusă", a afirmat Gheorghe Piperea.
    cuprins

  Newsin, 18.11.2009
Prețul terenurilor pentru locuințe ar trebui limitat pentru a nu deveni obiect de speculă-MDRL

  Directorul general din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței (MDRL), Cristian Stamatiade, a declarat miercuri că prețul terenului pentru locuință ar trebui limitat, pentru a nu deveni obiect de speculă, având în vedere că prețul terenului influentează prețul final al locuinței.
  "Prețul locuinței trebuie să fie suportabil pentru cumpărător. Prețul terenului influentează, firește, prețul final al locuinței. Prețul terenului pentru locuință ar trebui limitat, pentru a nu deveni obiect de speculă. Terenul trebuie să aibă un preț limită și restulsă fie subvenționat de stat", a declarat miercuri Cristian Stamatiade, în cadrul unei conferințe pe tema caselor eficiente energetic.
  În ceea ce privește materialele de construcții, potrivit lui Stamatiade, se constată o abundență a acestora, există atât materiale din import, cât și din producția internă. "Dar există un semn de întrebare asupra calității acestora. Trebuie să întărim controlul asupra calității materialelor de construcții (ciment, oțel-beton, feronerie, tâmplăria termoizolantă)", a precizat directorul general al Direcției Tehnică în Construcții din MDRL.
  De asemenea, Stamatiade estimează că piața își va reveni abia în semestrul al doilea al anului viitor. "Sperăm ca 2010 să înceapă în condiții mai bune. Având în vedere și situația internațională, este un semnal pozitiv și pentru noi că în semestrul II să ajungem la un ritm de producție care să permită plata salariilor. Chiar dacă acum bugetul e mai restrictiv. Sunt totuși optimist că în semestrul II al anului viitor, lucrurile se vor regla", a menționat Cristian Stamatiade.
  Directorul general din MDRL a mai spus că ministerul vrea ca în 2010 să realizeze locuințe de calitate, la care să crească performanța energetică.
  "Avem în vedere totodată spijinirea în construcția locuințelor prin punerea la dispoziție a unor proiecte-cadru, la care ulterior să se realizeze adaptarea acestora la teren", a adăugat Stamatiade.
    cuprins

  Ziua, 19.11.2009
Faliment in constructii

  Circa 19.500 de firme de constructii au intrat in insolventa sau faliment, de la inceputul anului, adica aproximativ 20% din companiile care au constructiile ca obiect principal de activitate, a declarat, ieri, presedintele Asociatiei Romane a Antre­prenorilor de Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu, la seminarul "case la pret accesibil. Case eficiente energetic", organizat de Bursa Constructiilor.
  "La momentul aderarii, ne asteptam ca firmele de constructii sa capoteze, pentru ca asa s-a intamplat si in alte state, precum Polonia, Cehia, insa la noi nu s-a intamplat asa. Din pacate, in anul 2009, sunt 19.500 de firme care au ca obiect principal de activitate constructiile care au intrat in insolventa, din aproape 100.000 companii. Din cinci firme, una a intrat in insolventa sau faliment", a spus Plosceanu. El a precizat ca principalele cauze care au condus la falimente si insolvente sunt: neincasarea creantelor, subfinantarea lucrarilor, precum si inapetenta bancilor pentru a oferi credite. "De asemenea, conditiile pentru acordarea creditelor s-au inasprit, odata cu aceasta criza economica", a mentionat presedintele ARACO.
    cuprins


 
Parteneri Media
Organizatori
Parteneri Media