Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) are în plan construcţia a 128 locuinţe pentru tineri destinate închirierii în Municipiul Craiova.
În acest sens a fost reactualizat studiul de fezabilitate, documentaţia aflându-se în stadiul de avizare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Consiliul Local al municipiului Craiova a aprobat contractul de transmitere în folosinţă gratuită către ANL a unui teren ce aparţine domeniului public al municipiului Craiova în suprafaţă de 24.000 mp, situat în municipiul Craiova cart. Romanescu.
Clădirile ce vor fi construite vor avea regimul de înălţime P+2E şi P+3E, precizează domnul Mărinică Dincă, Viceprimar al Primăriei Municipiului Craiova.
De asemenea în municipiul Craiova 39 unităţi locative construite de ANL urmează să fie scoase în curând la vânzare.
La momentul de faţă nici o locuinţă ANL nu se mai află în construcţie în municipiu, dar se găsesc finalizate 497 unităţi locative. Dintre acestea nici o unitate nu a fost cumpărată de către chiriaşi.




































