Articol publicat pe site-ul BURSA Construcțiilor, ediția din 28.01.2019
INS:
Managerii din România estimează o creștere a prețurilor în construcții
     Directorii firmelor din România estimează o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul până în martie, dar și o relativă stabilitate a numărului de salariați în industrie și servicii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

     Soldul conjunctural indică percepția managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă.

     În activitatea de construcții, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, că se va înregistra o scădere moderată a volumului producției (sold conjunctural -13%).

     Managerii estimează, de asemenea, scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -11%). În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +16%).

     În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +1%).

     "Activitățile care vor înregistra tendință de creștere sunt cele de fabricare a produselor din cauciuc și mase plastice (sold conjunctural +18%) și cele de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +17%)", se arată în comunicat.

     Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

     În sectorul comerț cu amănuntul, managerii așteaptă, pentru următoarele trei luni, o tendință de scădere moderată a activității economice (sold conjunctural -9%).

     Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -5%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +9%). 
I.D.
28.01.2019