Hidroelectrica începe construcţia hidrocentralei de la Cosmeşti. Obiectivul este parte a amenajării hidroenergetice a râului Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni, respectiv pe teritoriul judeţelor Galaţi şi Vrancea. Costurile lucrărilor la noul obiectiv sunt estimate la 618 milioane lei, iar durata prevăzută pentru execuţie este între 3 şi 3 ani şi jumătate, au precizat oficiialii Hidroelectrica.
Conform aceloraşi surse, lucrarea este finanţată exclusiv din surse proprii ale companiei. Proiectantul general este ISPH, iar construcţia va fi realizată de Hidroconstrucţia.
Treapta Cosmeşti se va compune din barajul stăvilar din beton cu înălţimea de 21,5 m, o centrală hidroelectrică cu o putere instalată de 37,8 MW, având două grupuri, diguri pe maluri, şenal în aval de baraj şi o linie electrică aeriană de 110 kv. Printre beneficiile aduse de proiect se numără şi facilitarea irigaţiilor pe platoul Tecuci prin intermediul staţiei de pompare de la Ionăşeşti. De asemenea, amenajarea are un rol important în controlul inundaţiilor. Până în prezent a fost construit digul de pe malul drept şi au fost delimitate amplasamentele pentru centrală şi baraj.
Noul obiectiv vine în completarea celeilalte trepte hidroenergetice finalizate anterior la Movileni, ce intră în compoziţia amenajării râului Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni, mai spun reprezentanţii Hidroelectrica.





































