Articol publicat pe site-ul BURSA Construcțiilor, ediția din 30.07.2010
Companii
Polonia: Prologis, creștere cu 40% a contractelor de închiriere
     ProLogis, lider mondial în furnizarea de spații de distribuție, a închiriat în prima jumătate a anului 2010, 351.500 mp de spații moderne de birouri și depozite în cadrul parcurilor logistice ProLogis din Polonia, înregistrând o creștere cu 40% comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit unui comunicat remis redacției.

     În prima jumătate a anului 2010, ProLogis a închiriat 351.500 mp de spații moderne de birouri și depozite în cadrul parcurilor logistice ProLogis din Polonia, clienții noi au ocupat peste 123.500 mp de spații de depozitare. Cele mai importante contracte noi au fost semnate cu Carrefour pentru o suprafață de 45.780 mp, cu Raben pentru 28.800 mp și cu Moto-Profil pentru o suprafață de 20.400 mp.

     "Piața poloneză în ansamblul său a asistat la mai multe vânzări de spații de depozitare precum și la o creștere a numărului de licitații pentru proiecte de construcție de spații și a numărului de contracte de închiriere semnate. Astfel, piața este percepută de investitorii străini ca fiind tot mai fiabilă, determinând creșterea industriei noastre", a declarat Ben Bannatyne, Managing Director ProLogis pentru Europa Centrală și de Est.

     În Polonia, Prologis deține un portofoliu de peste 2,1 milioane mp în 105 clădiri din 25 de parcuri logistice (34% cotă de piață), fiind lider în furnizarea de spații de depozitare pentru această țară.

     Compania oferă peste 3,7 milioane de mp de spații în 41 de parcuri logistice în Europa Centrală și de Est. De la începutul anului compania a închiriat peste 600.000 mp de spații de depozitare ceea ce reprezintă o creștere de 117% a spațiilor închiriate față de prima jumătate a lui 2009. Cel mai mare contract de închiriere din regiune a fost semnat cu Eurogate, pentru o suprafață de 31.280 mp în parcul ProLogis Pilsen-Stenovice.

      
C.P.
30.07.2010