|
|
 |
 |
|
|
|
INFRASTRUCTURĂ TURISM
31.01.2011
|
Etapa I a proiectului de revitalizare a Cetății Oradea în vederea introducerii în Circuitul Turistic va presupune o investiție de 36,78 milioane lei din care 28,72 milioane lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 (REGIO), Axa prioritară 5 - "Dezvoltarea durabilă a turismului regional și local", Domeniul de intervenție 5.1 - "Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea și modernizarea infrastructurilor conexe". Obiectivele specifice ale proiectului sunt consolidarea, conservarea, restaurarea și refuncționalizarea corpurilor de clădire A, G, H, I, K ,L, M, P, însumând aproximativ 13514,7 mp construcții, aproximativ 190 încăperi și 13514,25 mp suprafețe exterioare. Implementarea proiectului se derulează pe o perioadă de 72 de luni. Lucrările la corpul A al cetății Oradea au fost demarate la 1 octombrie 2010, cu 8 luni înainte de termenul estimat. Acest corp va include viitorul Muzeu al Cetății și Municipului Oradea. Până la momentul de față au fost realizate următoarele lucrări de arhitectură și rezistență: desfacere pardoseală din lemn : 500 mp, desfaceri tencuieli interioare : 40%, montat tiranți metalici : 549 ml, demolarea zidurilor de cărămidă pt obținerea golurilor de trecere :100%, tencuieli interioare: 947mp. Lucrările de instalații electrice au fost finalizate în proporție de 5%, iar instalațiile hidranți sanitare - străpungeri au fost realizate în procent de 40%, informează un comunicat remis redacției. De asemenea, s-au efectuat lucrări de restaurare artă: au fost restaurate 4 bucăți ancadramente ferestre piatră , 2 bucăți ancadramente piatră.
C.P.
[ tipărește articolul ]
|
|
|
 |
 |
|
|