Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

ANALIZĂ ESOP CONSULTING:"IMM-urile au tranzacţionat spaţii de birouri de până în 2.500 mp, în primele nouă luni din an"

R.R. Piaţa Imobiliară /

"IMM-urile au tranzacţionat spaţii de birouri de până în 2.500 mp, în primele nouă luni din an"

Întreprinderile Mici şi Mijlocii din ţara noastră, firmele care au până în 250 angajaţi, au tranzacţionat spaţii de birouri cu suprafeţe de până în 2.500 de metri pătraţi, care totalizează 46% din piaţa spaţiilor de birouri de la noi din ţară, arată o analiză realizată de ESOP Consulting, pentru primele trei trimestre.

Motorul îl reprezintă segmentul companiilor medii, cu un număr de angajaţi între 50 şi 249 de salariaţi, care au închiriat 114.367 de metri pătraţi, ceea ce reprezintă 83% din suprafaţa închiriată de IMM-uri, potrivit companiei de consultanţă.

Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International, a declarat: "Piaţa este echilibrată, în ceea ce priveşte volumul de spaţii închiriate de IMM-uri şi companii mari. Cele mai puternice segmente, care închiriază cele mai multe spaţii de birouri sunt companiile medii care au între 50 şi 249 angajaţi şi companiile mari, cu peste 250 angajaţi. Ca tendinţă, am remarcat dezvoltarea operatorilor de spaţii de birouri coworking, care închiriază suprafeţe mari, de peste 1.000 de metri pătraţi, uneori chiar de peste 3.000-4.000 de metri pătraţi şi care ţintesc clienţii microîntreprinderi şi chiar IMM-urile care au între 10 şi 49 angajaţi, mai ales cele din domeniul IT&C. Credem că acest trend va continua. În paralel, se observă şi o flexibilitate din ce în ce mai mare a developerilor de clădiri de birouri clasă A, care vor să aibă un mix de chiriaşi în proiectele mari. Astfel, dacă în prima etapă, unii dezvoltatori au împărţit etajele în două module, acum au ajuns să împartă etajele în patru module, ajungând să ofere spre închiriere suprafeţe de 300-600 de metri pătraţi, în funcţie de mărimea suprafeţei de pe fiecare etaj. Pentru a beneficia de această modularitate a spaţiilor, developerii iau în considerare investiţii iniţiale mai mari, care acoperă contorizarea fiecărui modul, dar care în timp le asigură o flexibilitate mai mare".

Conform ESOP Consulting, volumul cel mai mare de spaţii de clasă A şi B închiriate (aproximativ 96%) îl realizează firmele medii (care reprezintă doar 1,8% din numărul total de firme din ţara noastră, dar au 21% din numărul total de angajaţi, potrivit ultimelor date Eurostat) şi marile companii (care sunt ca număr doar 0,4% şi au 36% din totalul angajaţilor români).

"Cele mai multe firme sunt microîntreprinderile (până în 10 angajaţi), care reprezintă 97,7% din total firmelor din România şi au 44,4% din numărul total de angajaţi. Acestea închiriază, însă, cele mai puţine spaţii de birouri direct de la proprietarii de clădiri noi, ocupând aproximativ 4% din suprafaţa totală de birouri de clasă A. Datorită faptului că developerii oferă puţine opţiuni în clădirile noi pentru microîntreprinderile care vor să aibă sediul în clădiri moderne, acestea se orientează către spaţii de tip coworking", mai transmite compania.

Companiile mari reprezintă ca număr 0,4% din total, dar tranzacţiile de birouri realizate de firmele din rândul acestei categorii au ocupat 54% din piaţa de birouri moderne, susţin reprezentanţii firmei de consultanţă.

Analiza ESOP mai arată: "Printre companiile mari care s-au mutat în 2018 sau au pre-închiriat spaţii de birouri în 2018 pentru a se muta în 2019-2020 se numără: UPC, Dell, PWC, Thales, Microsoft, Deloitte, London Stock Exchange, Schlumberger, ING etc. La nivelul României, potrivit ultimelor statistici furnizate de Eurostat, 44,4% dintre angajaţi lucrează în micro-întreprinderi, 20,9% în firme medii şi 34,6% în mari companii".

Potrivit companiei, şi la nivel european situaţia este apropiată de aceste ponderi, în UE, în medie, microîntreprinderile având 49,3% din totalul angajaţilor, companiile medii - 17,1% şi marile companii concentrează - 33,7%.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional