Asociatia de Standardizare din România (ASRO) şi Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari din România (APAIR) au încheiat un acord de colaborare privind promovarea eficientă a Standardului European, adoptat ca Standard Român, în vederea organizării serviciilor imobiliare şi a respectarii intereselor legitime ale consumatorilor de servicii imobiliare şi a profesionistilor în imobiliare, informează un comunicat remis redacţiei.
"Adoptarea Standardului de către un profesionist imobiliar reprezintă pentru consumatorii de servicii imobiliare o garanţie că agentul imobiliar prestează un nivel de servicii la standard european", a declarat Dan A. Negulescu, Preşedinte APAIR.
Astfel, agentii imobiliari din Romania pot beneficia de consultanţă de specialitate şi cursuri dedicate implementării prevederilor standardului. Cursurile pentru implementarea standardului vor fi organizate de APAIR lunar, începand cu august 2010 şi vor fi disponibile atât agenţilor imobiliari membri APAIR cât şi celorlalti agenţi imobiliari din România care îşi vor manifesta interesul, precizează comunicatul.




































