Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

CBRE DESPRE PIAŢA IMOBILIARĂ AUTOHTONĂ ÎN 2018:"Investitorii români s-au implicat în aproape 25% din totalul tranzacţiilor"

Ştirile Zilei /

Răzvan Iorgu, CBRE

Răzvan Iorgu, CBRE

Volumul tranzacţiilor încheiate, anul trecut, pe segmentele spaţiilor de birouri, comerciale şi industriale, ale pieţei imobiliare de la noi, se situează la 940 milioane euro, un nivel similar cu cel înregistrat în 2017, dar cu 30% mai ridicat faţă de valoarea raportată în 2016, arată o analiză a companiei de consultanţă CBRE.

Piaţa imobiliară din Bucureşti a avut cea mai intensă activitate şi în 2018, înregistrând 77% din totalul investiţiilor de la nivel urban naţional, iar investitorii autohtoni au fost cei mai activi, implicându-se în aproape 25% din totalul tranzacţiilor, urmaţi de fondurile sud-africane, care au avut o pondere de 18% şi de investitorii portughezi, cu 13%.

Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania, a declarat: "Piaţa investiţiilor imobiliare a avut un an bun, cu o dinamizare resimţită în cel de-al doilea semestru. Un semnal clar al maturizării pieţei româneşti este interesul crescut manifestat de noii inves-titori. Astfel, mărimea şi potenţialul industriei imobiliare autohtone a atras jucători importanţi, aflaţi la prima interacţiune cu piaţa locală, cum sunt Hagag Development, MAS Real Estate, ForeVest Capital Partners sau Lion's Head, care au achiziţionat în principal proiecte de clădiri de birouri şi de retail. În 2019 ne aşteptăm ca activitatea investiţională să aibă un ritm similar cu cel din 2018, datorită unor acorduri importante care sunt momentan în diferite faze de negociere. Estimăm că randamentele prime vor continua să scadă uşor, în special pe piaţa spaţiilor de birouri".

Potrivit CBRE, sectorul spaţiilor de birouri a atras cel mai mare număr de tranzacţii, pentru al patrulea an la rând, cu 55% din totalul acordurilor încheiate în 2018, iar clasamentul este completat, la o distanţă considerabilă, de spaţiile comerciale care au cumulat 33% din tranzacţii, de segmentul spaţiilor industriale, cu 7% şi de hoteluri şi alte tranzacţii, care au însumat restul de 5%.

Cele mai mari tranzacţii din 2018 au avut loc în a doua jumătate a anului, pe segmentele spaţiilor de birouri şi spaţiilor comerciale, mai informează compania de consultanţă.

Comunicatul mai notează: "Cea mai mare tranzacţie a fost vânzarea proiectului de birouri The Bridge (I şi II), care a trecut din posesia dezvoltatorului Forte Partners către Dedeman, în urma unui acord în valoare de 150 milioane euro. A doua tranzacţie, ca valoare, a vizat schimbarea structurii acţionariatului ParkLake Shopping Center şi s-a ridicat la 120 milioane euro. Astfel, Sonae Sierra a devenit unic acţionar al centrului comercial, prin achiziţia participaţiei de 50% deţinute de Caelum Development. Topul celor mai valoroase tranzacţii din 2018 este completat de alte cinci acorduri: vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park (I şi II), dezvoltat de Portland Trust, către Lion's Head Investment, pentru 110 milioane euro; vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureştiului, către fondul de investiţii sud-african, Mas Real Estate, cu 95 milioane euro; vânzarea proiectului de birouri The Landmark, către fondurile de investiţii Revetas Capital şi Cerberus Capital Management, pentru 65 milioane euro; vânzarea primei clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo, cu 53 milioane euro; vânzarea clădirii de birouri Crystal Tower, către compania cehă de investiţii, PPF Real Estate, pentru 43 milioane euro".

Conform CBRE, anul trecut, volumul tranzacţional total s-a menţinut aproape la acelaşi nivel din 2017 şi a atins 940 milioane euro, iar valoarea medie a tranzacţiilor a scăzut cu 5% faţă de anul precedent, până la 29 milioane euro.

Birourile din capitală au suscitat cel mai mare interes, cu 97% din totalul tranzacţiilor înregistrate pe acest segment, iar în cazul spaţiilor comerciale, 69% dintre acorduri au vizat proiecte din Bucureşti, iar restul s-au des-făşurat în alte oraşe din România, a mai precizat compania.

Potrivit companiei, randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) este în scădere pentru toate sectoarele analizate: industrial, birouri şi retail.

Evoluţia randamentului prime pe plan local se aliniază trendului manifestat în Europa Centrală şi de Est, ceea ce este un semn că piaţa este activă, cu un nivel bun al investiţiilor şi tranzacţiilor, susţin specialiştii CBRE, potrivit cărora decalajul dintre Româ-nia şi alte ţări din regiune, ca Ungaria şi Slovacia, s-a diminuat, însă există loc pentru noi scăderi ale acestui randament în toate sectoarele pieţei imobiliare autohtone. Astfel, cel mai mic randament prime a fost înregistrat de sectorul spaţiilor comerciale, cu 6,5%, urmat de segmentul spaţiilor de birouri, cu 7% şi de spaţiile industriale, cu 7,75%, au mai informat aceştia.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional