Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

Finanţarea grupului TeraPlast din partea BERD ajunge la 16 milioane de euro

I.L. Ştirile Zilei /

Dorel Goia

Dorel Goia

Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din România, a anunţat, astăzi, că finanţarea din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ajunge la suma de 16 milioane de euro.

Investiţiile vizează divizia Steel a Grupului în scopul dezvoltării unităţilor de producţie şi creşterii prezenţei regionale şi vor fi derulate în decursul acestui an şi al anului viitor. Preşedintele consiliului de administraţie al TeraPlast, Dorel Goia, a precizat că cele 16 milioane de euro pe care le va primi grupul TeraPlast de la BERD au trei componente, se arată într-un comunicat de presă remis astăzi, Redacţiei noastre.

"O parte, respectiv 5 milioane de euro, merge către Depaco, pentru finanţarea parţială a unui proiect de extindere a capacităţilor de producţie. Alte 5 milioane de euro vizează TeraSteel Serbia, pentru returnarea unei părţi din împrumutul primit de la TeraPlast la înfiinţare. De asemenea, TeraPlast a decis majorarea capitalului social al TeraSteel Serbia cu 1,7 milioane de euro", a spus Goia, potrivit comunicatului.

Cea de-a treia componentă, în valoare de 6 milioane de euro, are acelaşi obiectiv de dezvoltare a capacităţilor de producţie şi a poziţiei regionale ale diviziei Steel. Exporturile TeraSteel ajung în peste 25 de ţări, iar în 2018 se apropie de 30 de milioane de euro.

"Proiectul Depaco, cofinanţat prin ajutor de stat, presupune dezvoltarea unei unităţi noi de producţie: spaţii noi de producţie, depozitare şi utilaje de producţie. Unitatea de producţie care urmează să fie dezvoltată în cadrul proiectului, va fi construită într-o nouă locaţie şi va avea o producţie anuală cumulată de peste 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă şi profile", se arată în comunicat.

Inaugurată în 2017, TeraSteel Serbia - prima unitate de producţie cu capital privat românesc deschisă în străinătate după 1990 - a devenit, împreună cu TeraSteel România, un exportator important în Sud-Estul Europei.

"Investiţia totală în această unitate de producţie, de la înfiinţare şi până în prezent, se ridică la peste 6,5 milioane de euro. Dintre aceştia, peste 1 milion de euro reprezintă investiţia în modulul de panouri termoizolante cu vată minerală şi în linia de tablă cutată autoportantă, realizată în decursul anului 2018. Capacitatea de producţie a fabricii din Serbia este comparabilă cu cea din România - aproximativ 2,2 milioane de metri pătraţi de panouri, anual", se arată în comunicat.

Una dintre principalele componente strategice ale Grupului TeraPlast pentru 2019 este dezvoltarea diviziei Steel, iar finanţarea din partea BERD va contribui la primele demersuri în această direcţie.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional