Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

ÎN ULTIMII 5 ANI:RE/MAX România, creştere de zece ori a cifrei de afaceri

M.C. Ştirile Zilei /

Răzvan Cuc

Răzvan Cuc

RE/MAX România estimează că piaţa de consultanţă imobiliară din ţara noastră a ajuns la o valoare de circa 80 de milioane de euro, acest segment având un potenţial de dublare a valorii în aproximativ 5 ani.

În acest an, industria se concentrează pe o nouă etapă a serviciilor de consultanţă, care vizează modelul şi nivelul pieţelor europene.

"Piaţa de consultanţă imobiliară a cunoscut o evoluţie accelerată în ultimii ani, semn că apetitul dezvoltat al românilor pentru tranzacţii imobiliare necesită recomandări specializate, respectiv o îndrumare profesională constantă, axată pe nevoile şi preferinţele clientului. Pe de altă parte, la o scurtă analiză comparativă cu pieţele dezvoltate, observăm că există încă pe plan local un mare potenţial de creştere al domeniului, care necesită eforturi comune ale jucătorilor pentru a ajunge la apogeu. Investiţiile constante în educare şi necesitatea profesionalizării agenţilor la standardele occidentale vor aduce cu sine o schimbare de percepţie a publicului român în legătură cu industria în care activăm, oferindu-i clientului încrederea de care are nevoie în serviciile calitative ale consultantului imobiliar", a declarat Răzvan Cuc, Preşedintele RE/MAX România, potrivit unui comunicat al companiei remis, astăzi, Redacţiei noastre.

Conform unei analize realizate de RE/MAX România, în prezent, pe piaţa autohtonă, activează circa 8.000 de agenţi, respectiv 1 agent/2.500 de locuitori, o proporţie destul de mică raportată la necesităţile pieţei.

Comparativ, în statele europene cu o industrie dezvoltată, raportul este de patru ori mai mare, iar în statele Americii de Nord, ce reprezintă etalonul în domeniu, acest raport este de 1 agent/ 300 de locuitori.

Potrivit reprezentantului RE/MAX, pentru atingerea acestui prag este nevoie de reglementarea unor norme profesionale ale industriei, un model de lucru axat pe reprezentare exclusivă, precum şi crearea unor reţele şi asociaţii puternice.

Acest context reprezintă, deopotrivă, o oportunitate şi o responsabilitate pentru brandurile puternice care activează în domeniu, ce trebuie să mizeze în primul rând pe un sistem integrat, prin dezvoltarea şi susţinerea constantă a unor reţele de birouri, cât şi pe implicarea activă în educarea breslei şi a publicului.

Subsidiara autohtonă a master francizei RE/MAX a fost preluată de actualul management în urmă cu cinci ani, când RE/MAX România cuprindea o reţea de trei birouri şi circa 30 de agenţi.

Până la finele anului 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 430.000 de euro - cumulată pe toate francizele, respectiv 400 de tranzacţii.

Pentru anul 2019, RE/MAX estimează o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 10 ori faţă de perioada de comparaţie, până la 4,2 milioane de euro.

Totodată, parcursul pozitiv al companiei s-a reflectat în toate direcţiile de dezvoltare, până la finele anului curent reprezentanţii acesteia estimând atingerea unui număr de circa 55 de birouri francizate, 500 de membri şi aproximativ 3700 de tranzacţii încheiate.

"Aceste creşteri spectaculoase reprezintă, în primul rând, reflexia încrederii pe care brandul RE/MAX o inspiră atât clientului final, cât şi investitorului în franciză. Bineînţeles, ultimii cinci au fost plini de oportunităţi pentru întreaga piaţă imobiliară, lucru care ne-a ghidat direct proporţional şi ascendent activitatea, însă cifrele care fac diferenţa se datorează capacităţii unui brand mondial de a crea standarde într-o piaţă în formare, precum şi de a atrage şi forma oameni pasionaţi", a completat Răzvan Cuc.

Potrivit reprezentanţilor companiei, planurile pe termen mediu vizează atingerea unui număr de 110 francize până în 2023, cu circa 1000 de agenţi afiliaţi, în paralel cu activităţile deja consacrate de educare şi formare a celor care activează în branşă.

Conform datelor RE/MAX România, 42% dintre francizaţii companiei au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, urmaţi de categoria de vârstă 30 - 40 de ani, în proporţie de 33%. Pe de altă parte, doar 25% dintre antreprenorii care au deschis un birou RE/MAX au între 45 - 55 de ani. Majoritatea - de circa 67% - sunt bărbaţi.

De asemenea, doar 20% dintre cei care şi-au deschis un birou RE/MAX au experienţă anterioară în domeniul imobiliarelor. În topul oraşelor cu cei mai mulţi francizaţi se numără Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Sibiu, acolo unde au fost înregistrate, de asemenea, cele mai rapide creşteri raportat la numărul de agenţi şi tranzacţii.

Cea mai mare proprietate tranzacţionată în ultimii ani este un spaţiu industrial din Sibiu, care a fost vândut cu 2.530.000 euro. În topul celor mai mari intermedieri se numără, de asemenea, două terenuri din Cluj-Napoca, unul de 2.500.000 milioane de euro şi altul de 1.960.000 euro, un spaţiu industrial din Cluj (1,6 milioane de euro) şi un apartament în Bucureşti (1,5 milioane de euro).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional