Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

INVESTIŢIE DE 450 MILIOANE DE EURO:George Scripcaru anunţă construcţia unui spital regional la Braşov

M.I. Ştirile Zilei /

George Scripcaru (Sursă foto: Twitter)

George Scripcaru (Sursă foto: Twitter)

Cea mai mare sală polivalentă din România se va construi la Braşov, investiţia ridicându-se la 20 milioane euro, din fonduri proprii ale primăriei, a anunţat sâmbătă primarul Braşovului, George Scripcaru, care a adăugat că oraşul va avea şi un spital regional, proiect de 450 milioane euro, scrie News.ro.

"În ceea ce priveşte spitalul regional, aici lucrurile sunt avansate, avem studiul de prefezabilitate care va fi gata în 14 iunie. Ne-am întâlnit cu consultanţii cu care lucrăm din partea BERD. Avem şi un acord pentru studiul de fezabilitate care va fi finanţat în integralitate de către BERD, nerambursabil. După ce avem studiul de fezabilitate, împreună cu BERD avem trei variante la care ne raportăm. Infrastructura şi aparatura înseamnă vreo 450 milioane euro", a declarat sâmbătă primarul Braşovului, George Scripcaru.

"Apoi, tot cu consultanţii BERD vom identifica sursele de finanţare pentru spital, pe trei variante: fonduri accesabile, parteneriat public-privat, investitor privat pentru construcţie, iar mentenanţa să fie făcută de o companie privată, iar partea de sănătate să ţină de sectorul public", a adăugat el, conform News.ro.

Spitalul va avea până la de 900 de paturi.

"Avem 18 hectare de teren în proprietatea municipalităţii, avem Planul Urbanistic Zonal executat, lucrăm acum la utilităţi, apă, gaz, canalizare, infrastructură ca parte de acces", a menţionat primarul.

El afirmă că până la finalul anului sau până în primăvara anului viitor va fi finalizat studiul de fezabilitate, care va sta la baza proiectului tehnic.

În plus, la Braşov se va construi şi cea mai mare sală polivalentă din România.

"Lucrăm în momentul de faţă cu compania care a câştigat pentru prima parte de proiectare a unei săli polivalente cu 112.000 locuri. Va fi practic cea mai mare sală polivalentă din România", a spus George Scripcaru.

Investiţia se ridică la 20 milioane euro, din fonduri proprii, precizează edilul.

"Acum lucrăm la partea de proiectare, în luna aprilie 2019 estimăm că va fi gata partea de proiectare şi vom da drumul la partea de achiziţie privind executarea invetiţiei, care, sperăm noi, în doi ani de zile să fie implementată", mai spune George Scripcaru.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional