Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2019

"Majoritatea spaţiilor de birouri anunţate în 2019 sunt în proiecte mari, parcuri de business"

Piaţa Imobiliară /

"Majoritatea spaţiilor de birouri anunţate în 2019 sunt în proiecte mari, parcuri de business"

Estimările privind livrările de spaţii de birouri de clasă superioară A şi B, pentru acest an, se ridică la 365.779 de metri pătraţi, în timp ce în urmă cu zece ani, la începutul anului 2009, se estima că se vor livra 390.100 de metri pătraţi arată datele de piaţă ale companiei de consultanţă ESOP Consulting, cu menţiunea că o parte dintre proiecte sunt amânate, însă, pentru anii următori.

Alexandru Petrescu, Managing Part­ner la ESOP Consulting l CORFAC International, a declarat: "În 2009, layout-ul la nivelul clădirilor de birouri în construcţie era diferit, majoritatea proiectelor fiind clădiri individuale, single phase, de talie mică sau mijlocie, în zone centrale sau ultracentrale şi existau doar câteva parcuri mari de business în dezvoltare, în mare parte în zone mai îndepărtate de centru, precum Global City în Pipera sau Willbrook Platinum în Băneasa. Acum, majoritatea spaţiilor de birouri anunţate în 2019 sunt în proiecte mari, parcuri de business cu mai multe faze de dezvoltare, unele chiar cu un mixt de spaţii, birouri şi retail sau birouri şi rezidenţial, în zone centrale sau bine poziţionate, în jurul staţiilor de metrou".

Potrivit companiei de consultanţă, în urmă cu zece ani, pe primul loc în top se afla zona de centru-nord a Capitalei (Victoriei - Floreasca - Barbu Văcărescu - 43%), pe locul doi zona de nord (Pipera - Băneasa - 28%) şi pe locul trei zona ultracentrală (Unirii - Universitate - Romană -17%), restul de 12% fiind împărţit între zonele centru-vest (Grozăveşti - Politehnică - Semănătoarea), sud (Eroii Revoluţiei - Olteniţei) şi vest (Preciziei). Numai 2% din livrările de atunci se anunţau în zona de centru-vest, aflată astăzi pe primul loc, au mai precizat specialiştii.

Aceştia au adăugat: "Astăzi, oferta s-a diversificat, existând mai mulţi poli de business în Bucureşti. În 2019, în topul zonelor din oraş unde se vor livra spaţii de birouri, primul loc este ocupat de zona de centru-vest Politehnică - Orhideea - Grozăveşti, cu o pondere de 27%, pe locul doi este zona de centru-nord (Victoriei - Floreasca - Barbu Văcărescu) şi pe locul trei zona Expoziţiei, urmată foarte aproape de zona de vest (Preciziei), zona ultracentrală (Unirii - Universitate - Romană) şi cea de centru-est (Timpuri Noi - Tineretului)".

Conform companiei, printre clădirile aflate în construcţie şi prevăzute să se livreze la începutul anului 2009 se numărau City Gate, Metropolis Center, Excelsior BC, Matrix BC, Olympia Tower, Global City şi Willbrook Platinum, UTI Headquarters, Calea Victoriei 145, iar de cealaltă parte, printre clădirile de birouri aflate în construcţie şi prevăzute să se livreze în acest an se numără The Bridge 2, Business Garden Bucharest 1, 2 şi 3, The Light Phase 1, The Mark, Expo Business Park 1, 2 şi 3, Equilibrium 1, Oregon Park Building C, Timpuri Noi Square 3. Totodată, specialiştii au spus că, dacă în urmă cu un deceniu, se anunţa prima clădire verde, în 2019 toate clădirile de birouri de clasă A, care vor fi livrate, au certificate LEED, BREEAM sau WELL şi o mare parte dintre cele de clasă B+ au, de asemenea, în vedere o astfel de certificare.

Esop Consulting: "Pentru tranzacţiile actuale, cererea vine din IT&C"

Cererea pentru tranzacţiile actuale vine în principal din domeniul IT&C, BPO şi outsourcing, în timp ce în 2009 tranzacţiile mari veneau din partea companiilor din domeniul financiar-bancar şi din domeniul serviciilor profesionale, arată datele Esop.

"Dacă în studiul de piaţă realizat la începutul anului 2009 pentru tranzacţiile din 2008, au fost înregistrate doar nouă tranzacţii mari, de peste 2.300 de metri pătraţi de spaţii de birouri, în studiul de piaţă realizat la începutul anului 2019 pentru tranzacţiile din 2018 s-au înregistrat 43 de tranzacţii cu suprafeţe mai mari de 2.300 metri pătraţi, la nivelul întregii ţări. În 2008, tranzacţii mari se realizau doar în Bucureşti, în timp ce în 2018 tranzacţii mari s-au încheiat şi în oraşe mari precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Craiova", au precizat specialiştii companiei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice.

Investiţii

Perspective

Companii

Sisteme de securitate socială în sectorul de construcţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

România s-a confruntat şi se confruntă în sectorul de construcţii cu aceleaşi probleme - dependenţa de vreme, schimbări frecvente ale angajatorilor, costul formării profesionale greu de suportat de către companii şi recent cu o acută lipsă de forţă de muncă calificată - cu care se confruntă sectorul şi în alte ţări europene.

Porotherm - Sistem de zidărie ceramică

Bursa Construcţiilor 5 / 2019

Blocurile ceramice şlefuite, de înaltă precizie, Porotherm Profi sunt unice pe piaţa din România şi înglobează tehnologie de producţie de cea mai nouă generaţie.

Internaţional