Modernizarea infrastructurii municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, va fi susţinută printr-un împrumut de 7,85 milioane euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Împrumutul va finanţa investiţii într-un program comprehensiv de reabilitare a infrastructurii stradale, corelat cu investiţii în infrastructura de apă/apă uzată, anunţă un comunicat al BERD.
Din proiect fac parte 47 de segmente de drum cu o lungime totală de 12,5 km în centrul oraşului Mediaş, precum şi 5,7 km de străzi în localitatea Ighişul Nou. Totodată, reţelele de aprovizionare cu apă, canalizare şi colectare a apei de ploaie pe aceste segmente vor fi reabilitate.
"Acest important proiect va aduce îmbunătăţiri importante pentru calitatea vieţii cetăţenilor din Mediaş. Drumurile optimizate vor reduce durata de călătorie şi vor facilita accesul operatorilor economici în zonă şi turiştilor, în timp ce reţelele de apă moderne vor aduce beneficii importante sănătăţii populaţiei", a declarat domnul Jean-Patrick Marquet, director al echipei pentru infrastructură municipală de mediu a BERD.