ADRIAN BĂLŞANU, ROBERT BOSCH:"Ne aşteptăm la o scădere a volumului, dar nu şi a valorii vânzărilor de centrale termice"
Companii / 14 noiembrie 2016

În piaţa centralelor termice, 2016 este anul de tranziţie de la tehnologia clasică la cea în condensare, după implementarea Directivei Europene din domeniu.
În aceste condiţii, Adrian Bălşanu, managerul Departamentului Termotehnică din cadrul Robert Bosch, spune că se aşteaptă la o scădere semnificativă a volumului vânzărilor, care, însă, nu va fi reflectată şi în valoarea acestora, întrucât preţul centralelor în condensare, deşi într-o permanentă scădere, rămâne, totuşi, semnificativ mai mare decât cel al centralelor convenţionale.
Domnia sa ne-a vorbit, într-un interviu, despre sectorul în care activează, dar şi despre activitatea companiei pe care o reprezintă.
Interviu cu Adrian Bălşanu, managerul Departamentului Termotehnică din cadrul Robert Bosch
Reporter: Cum a evoluat piaţa centralelor termice şi a sistemelor de încălzire, în acest an?
Adrian Bălşanu: Conform informaţiilor primite din piaţă, cererea de centrale termice este ridicată, dat fiind faptul că încă există pe stoc, atât la unii importatori, cât şi la distribuitori şi instalatori, centrale murale de tip convenţional - centrale care nu mai pot fi importate după 26 septembrie 2015 pentru vânzare în România, conform Directivei Europene ErP.
Evoluţia este, însă, una contradictorie, marcată de o scădere a cererii şi vânzărilor în perioada mai-august, urmată de o uşoară revenire începând cu septembrie.
Fiind anul de tranziţie de la tehnologia clasică la cea în condensare (primul an după implementarea Directivei Europene ErP), ne aşteptăm la o scădere semnificativă a volumului, care nu va fi reflectată şi în valoare, întrucât preţul centralelor în condensare, deşi într-o permanentă scădere, rămâne, totuşi, semnificativ mai mare decât cel al centralelor convenţionale.
Anul se anunţă dificil, având în vedere şi schimbările legislative din România şi impactul Legii dării în plată asupra segmentului construcţiilor noi rezidenţiale.
Pentru Bosch, însă, estimăm că acest an va fi unul foarte bun, cu creştere semnificativă, pentru al doilea an consecutiv.
Reporter: La ce valoare se ridică piaţa în care activaţi?
Adrian Bălşanu: Conform estimărilor noastre, pornind de la studiul BRG Consulting din Marea Britanie, piaţa centralelor murale pe gaz a evoluat astfel, în ultimii trei ani: 2014 - 50 milioane euro şi circa 150.000 de centrale murale pe gaz vândute, 2015 - 63 milioane euro şi în jur de 190.000 de centrale murale pe gaz comercializate, 2016 - 75 milioane euro şi aproximativ 110.000 de centrale murale pe gaz vândute.
Reporter: Cum este împărţită piaţa, din punct de vedere al ofertei şi al jucătorilor?
Adrian Bălşanu: Piaţa din România este una puternic concurenţială, ce se bucură de prezenţa tuturor jucătorilor relevanţi din Europa, fie ei italieni sau germani. Ca urmare, oferta este una foarte variată, atât din punct de vedere etnic, cât şi în ceea ce priveşte preţurile.
Reporter: Care sunt tendinţele sectorului? Ce produse/sisteme noi au apărut la noi?
Adrian Bălşanu: România, ca în multe alte domenii, este extrem de deschisă la produsele de tip smart şi interconectate. Ca urmare, se simte o creştere a cererii de produse de tip smart şi în industria noastră. Menţionez aici controlerele de ambient ce pot fi accesate de pe telefoanele inteligente sau de pe tablete, astfel încât să ofere utilizatorului flexibilitate în gestionarea echipamentelor de încălzire.
Vorbim totodată de noi tendinţe în accesarea de la distanţă a acestor echipamente pentru diagnosticarea defecţiunilor şi chiar intervenţii de service.
Un val nou tehnologic se simte şi în ceea ce priveşte echipamentele de tip pompă de căldură, capabile să asigure atât încălzirea, cât şi răcirea. Acest lucru, având în vedere şi faptul că se întrevede o reconsiderare - cel puţin din punctul de vedere al costurilor - pentru energia electrică utilizată ca sursă de combustibil.
Reporter: Cât la sută din locuinţele din ţara noastră utilizează sisteme proprii de încălzire?
Adrian Bălşanu: Dacă luăm în considerare şi sobele pe lemne ca sistem propriu de încălzire, probabil că din cele 8 milioane de locuinţe, peste 7 milioane au un astfel de sistem.
Dacă ne referim strict la centrale termice murale pe gaz şi electrice, cazane pe combustibil solid (lemn, cărbune, peleţi), şeminee, pompe de căldură etc., atunci, după estimarea noastră, între 2 şi 2,5 milioane de locuinţe beneficiază de un astfel de sistem propriu/independent.
Reporter: Ce perspective are sectorul?
Adrian Bălşanu: Pornind de la datele de mai sus, precum şi de la faptul că investiţiile în sistemele centralizate de încălzire sunt aproape inexistente, sectorul are o perspectivă foarte bună, existând un potenţial semnificativ atât în ceea ce priveşte sistemele noi (circa 5 milioane de locuinţe ce se încălzesc cu sobe pe lemn şi cărbune, conform statisticilor oficiale şi informaţiilor din presa de specialitate, în 2016), cât şi piaţa de înlocuire, ţinând cont de vechimea parcului de centrale şi de dorinţa de reducere a consumurilor, utilizând echipamente noi şi mai performante din punct de vedere energetic.
Reporter: Cum s-au educat consumatorii?
Adrian Bălşanu: Consumatorii s-au educat în ultimii ani în special datorită accesului mai uşor la informaţii detaliate şi actualizate facilitate de mediul online. Este necesară, însă, şi o reeducare, dacă îmi este permis, la nivelul specialiştilor. Mă refer aici la proiectanţi şi instalatori. Şcoala are un rol deosebit de important, dar, din păcate, industria noastră este una fără asocieri profesionale care să contribuie la sprijinirea învăţământului de specialitate într-un mod organizat.
Vorbim totodată de o piaţă unde, după unele estimări, există peste 5.000 de instalatori, dar numai circa 900 autorizaţi ISCIR şi activi în realitate.
Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei în prima parte a acestui an, comparativ cu perioada similară a lui 2015?
Adrian Bălşanu: Diviza de termotehnică înregistrează o creştere semnificativă faţă de perioada similară a anului 2015, îndeosebi datorită creşterii vânzărilor de centrale murale în condensaţie după implementarea ErP.
Reporter: Cu ce rezultate financiare estimaţi că veţi încheia anul în curs?
Adrian Bălşanu: Aceste date vor fi comunicate pentru tot grupul Bosch în România, în cadrul conferinţei anuale de presă.
Reporter: Ce produse noi a lansat compania în acest an?
Adrian Bălşanu: Am lansat peste zece noi produse în 2016 şi aş dori să menţionez, în mod special, următoarele:
- Prima centrală de culoare neagră cu uşa de Titanium Glass;
- Controlerul CT 100 ce permite controlul de la distanţă - de pe telefon sau tabletă - al centralei termice;
- Noile pompe de căldură aer-apă;
- O nouă gamă de panouri solare;
Reporter: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă companiile de profil din ţara noastră şi ce soluţii vedeţi pentru depăşirea acestor obstacole?
Adrian Bălşanu: Provocările vin din multe direcţii, fie că vorbim de presiunea pe preţ, schimbarea canalelor de vânzare şi mutarea tot mai mult în online sau nevoia de consultanţă din partea producătorilor, atât a instalatorilor, cât şi a clienţilor finali, ca urmare a schimbărilor tehnologice şi a aşteptărilor tot mai mari ale tuturor celor care se află pe lanţul de vânzare.
În plus, vedem schimbări semnificative şi în ceea ce priveşte preferinţa pentru combustibil în funcţie de disponibilitatea şi preţul acestuia. Aici identificăm şi o nevoie mai mare de transparenţă în ceea ce priveşte orientarea României la nivel strategic, către una sau alta dintre resursele utilizate pentru încălzire şi producere apă caldă menajeră.
Soluţia este monitorizarea permanentă a comportamentului tuturor celor aflaţi pe lanţul de vânzare - distribuitor, instalator, client final - şi o flexibilitate crescută în adaptarea la cerinţele şi aşteptările acestora.
Reporter: Mulţumesc!
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ 3.200 de angajaţi, repartizaţi în patru entităţi.
Bosch Termotehnică deţine mărci internaţionale şi regionale puternice şi produce o gamă diversificată de produse în Europa, America şi Asia. Divizia Bosch Termotehnică a realizat, anul trecut, vânzări de 3,3 miliarde euro, având aproximativ 13.400 de angajaţi.
În anul 2014, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 272 de milioane de euro pe piaţa din România.
Pe lângă centrul de cercetare - dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.
În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.
Grupul Bosch are aproximativ 375.000 de angajaţi în întreaga lume. Compania a generat vânzări de peste 70,6 miliarde euro, în 2015. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.
Grupul Bosch cuprinde compania Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Bosch are aproape 55.800 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 118 locaţii din lume.