Buzău: Parcul de la "Elice", modernizat cu aproape 3 milioane lei
Investiţii / 16 mai

Lucrările din Parcul de la "Elice" - municipiul Buzău - s-au încheiat, iar acum întregul spaţiu de recreere de pe Faleza Dunării are un aspect modern şi atractiv.
"Continuăm proiectele de modernizare a oraşului nostru, iar una dintre priorităţi este refacerea zonelor care dau Galaţiului o identitate. Este şi cazul parcului de la "Elice", unde lucrările s-au încheiat. Zona a devenit una modernă, fiind puse în valoare şi clasicele elemente de arhitectură urbană. Parcul a intrat în acord atât cu aleea de la P-uri, dar şi cu amplul proiect de modernizare al Falezei Dunării, care va urma", a declarant Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
Lucrările au vizat în principal realizarea de alei pietonale cu dale din granit, instalarea sistemului de irigaţii pentru spaţiile verzi, instalarea sistemului de iluminat utilitar şi de ambianţă, amplasarea de mobilier urban, dar şi a unor zone de umbrire. În Parcul "Ion C. Brătianu" de la Elice s-au plantat 30 de copaci, precum şi numeroşi arbuşti, plante decorative şi gazon.
Lucrările au fost derulate de către Asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop - Fraicom SRL. Valoarea contractului este de 2,9 milioane de lei fără TVA.