Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2026

"Locuinţa «ready-to-move» devine noul reper în piaţa rezidenţială"

Amenajări /

"Locuinţa «ready-to-move» devine noul reper în piaţa rezidenţială"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Redport şi Mobexpert lansează REDPORT Living, un concept rezidenţial prin care cumpărătorii beneficiază de soluţii integrate de mobilare şi amenajare, adaptate fiecărui proiect din portofoliul Redport.

    Programul este gândit pentru a simplifica etapa care urmează achiziţiei unei locuinţe, când cumpărătorii trebuie să aloce timp, buget şi resurse suplimentare pentru mobilare, amenajare şi coordonarea furnizorilor, după cum apreciază reprezentanţii companiei. Aceştia arată că noua iniţiativă consolidează direcţia Redport de a dezvolta proiecte rezidenţiale care răspund nevoilor actuale ale cumpărătorilor, prin soluţii integrate, eficienţă şi predictibilitate în procesul de achiziţie şi mutare.

    Bogdan Gubandru, COO Al Redport, ne-a vorbit pe larg, în cadrul unui interviu, despre noul concept.

    (Interviu cu Bogdan Gubandru, COO Al Redport)

    Reporter: Pe ce tipuri de produse se pliază mai exact acest concept?

    Bogdan Gubandru: REDPORT Living este un concept gândit de Redport împreună cu Mobexpert pentru apartamentele din proiectele Redport. Proiectul nu funcţionează ca o soluţie standard aplicată identic pentru toate categoriile de locuinţe sau în toate ansamblurile noastre. Beneficiile sunt adaptate în funcţie de proiect, de etapa de dezvoltare şi de profilul cumpărătorului, tocmai pentru că nevoile unui client care cumpără un studio sunt diferite de cele ale unei familii care alege un apartament mai mare sau ale unui investitor care vrea să pună locuinţa rapid în chirie.

    În esenţă, REDPORT Living marchează trecerea de la ideea de apartament predat simplu, gol, către un produs rezidenţial mai aproape de statutul de "ready to move", mai pregătit pentru o mutare rapidă.

    În cadrul programului, clienţii pot beneficia, în funcţie de proiect, de consultanţă dedicată, servicii de Personal Shopper, Gift Card pentru mobilier şi decoraţiuni, bucătării mobilate şi utilate sau dressing inclus. Diferenţa este că etapa de amenajare nu mai începe de la zero după predarea apartamentului, ci este integrată mai devreme în experienţa de cumpărare.

    Conceptul se aplică atât apartamentelor mici, unde contează foarte mult rapiditatea cu care locuinţa poate fi folosită sau închiriată, cât şi apartamentelor mai mari, unde clientul scapă de o parte importantă din complexitatea amenajării.

    Pentru Redport, această direcţie face parte dintr-o abordare mai largă asupra locuirii. Ne uităm la suprafaţa apartamentului, la finisaje, dar şi la întregul parcurs al clientului, de la achiziţie până la momentul în care locuinţa devine efectiv utilizabilă. REDPORT Living reduce timpul, stresul şi costurile surpriză care apar, de obicei, după cumpărarea unei locuinţe.

    Reporter: Cum au primit clienţii noul concept?

    Bogdan Gubandru: Feedbackul primit până acum este foarte bun, pentru că REDPORT Living răspunde unei probleme reale pe care cumpărătorii o simt imediat după achiziţia unei locuinţe.

    După ce ai cumpărat apartamentul, începe o etapă care poate deveni complicată. Trebuie să cauţi furnizori, să faci măsurători, să compari oferte, să alegi materiale, să coordonezi comenzi, livrări şi montaj. Pentru mulţi clienţi, această etapă înseamnă timp pierdut, bugete greu de controlat şi decizii suplimentare într-un moment în care şi-ar dori, de fapt, să se bucure de locuinţă.

    Este important pentru noi că acest beneficiu nu este perceput de clienţi doar ca pe un bonus financiar sau ca pe un discount. Sigur că mobilierul inclus are o valoare economică directă, dar ceea ce contează la fel de mult este predictibilitatea, pentru că viitorul proprietar ştie mai clar ce primeşte, cât mai are de făcut după predare şi cum poate ajunge mai repede în etapa de utilizare efectivă a apartamentului.

    Pentru end-useri, beneficiul se traduce printr-o mutare mai simplă, cu mai puţin stres şi cu mai puţine decizii operaţionale. Pentru investitori, avantajul este şi mai direct, pentru că apartamentul poate ajunge mai repede în piaţa de închiriere, ceea ce reduce perioada în care proprietatea este neproductivă. În loc să piardă săptămâni sau luni cu amenajarea, investitorul porneşte de la o bază deja construită, cu soluţii integrate printr-un partener cu experienţă.

    Un alt semn foarte bun este că avem deja clienţi care întreabă proactiv despre campanie. Asta ne arată că informaţia a ajuns foarte bine în piaţă şi că există interes real pentru un produs rezidenţial diferit, un produs mai aproape de mutare. Întrebările clienţilor sunt foarte concrete, oamenii vor să ştie ce mobilier este inclus, în ce proiecte se aplică, ce opţiuni există şi cum poate continua personalizarea prin Mobexpert.

    Reporter: Cui se adresează REDPORT Living?

    Bogdan Gubandru: REDPORT Living nu se adresează unui singur profil de client, pentru că nevoia de predictibilitate şi eficienţă există în aproape toate segmentele pieţei. Conceptul este relevant pentru cumpărătorul final, pentru investitor, dar şi pentru clientul foarte ocupat, care are resurse financiare, dar nu are timpul necesar să gestioneze un proiect de amenajare în detaliu.

    Pentru end-user, REDPORT Living înseamnă confort şi economie de timp. Vorbim despre clientul care cumpără pentru locuire proprie şi care nu vrea ca, imediat după predare, să înceapă o nouă etapă dificilă, cu furnizori, termene, măsurători şi costuri suplimentare. Pentru acest profil, beneficiul principal este că primeşte o locuinţă mai aproape de momentul real al mutării şi are o imagine mai clară asupra bugetului total.

    Pentru investitor, logica este legată de eficienţă şi randament. Un apartament care are deja bucătăria instalată, dressing inclus sau acces la soluţii de amenajare prin Mobexpert poate fi pregătit mai repede pentru închiriere. Asta înseamnă o investiţie suplimentară mai mică după achiziţie, mai puţin timp de administrare şi o perioadă mai scurtă în care apartamentul nu produce venit.

    Există şi un profil tot mai important, clientul care cumpără din afara Bucureştiului sau chiar din afara ţării. Pentru acesta, coordonarea unei amenajări de la distanţă este mult mai complicate, iar REDPORT Living îi oferă un parcurs mai simplu şi mai sigur, pentru că reduce numărul de decizii operaţionale pe care trebuie să le gestioneze personal.

    Reporter: De unde vine cel mai mare interes pentru acest concept?

    Bogdan Gubandru: În acest moment, vedem interes atât din partea end-userilor, cât şi din partea investitorilor, dar motivele sunt diferite. End-userii sunt atraşi de economia de timp, de reducerea stresului şi de faptul că apartamentul devine mai uşor de folosit după predare. Pentru ei, REDPORT Living înseamnă o tranziţie mai firească între momentul achiziţiei şi momentul locuirii efective.

    Investitorii privesc conceptul mai ales prin prisma eficienţei. Pentru ei, timpul dintre predare şi închiriere este foarte important. Cu cât apartamentul este mai repede pregătit pentru piaţă, cu atât investiţia începe mai repede să producă. În acest caz, beneficiul nu este doar estetic sau funcţional, ci are legătură directă cu randamentul şi cu reducerea perioadei neproductive.

    Un interes aparte îl vedem în cazul proiectelor în care legătura cu Mobexpert este foarte uşor de explicat şi de vizualizat. La VITALITY EST, de exemplu, showroom-ul este în Mobexpert Pantelimon, ceea ce face ca discuţia despre apartament şi amenajare să fie mult mai concretă pentru client. Aici pot vedea foarte rapid că nu vorbim doar despre un concept abstract, ci despre o soluţie pe care cumpărătorul o poate vedea, înţelege şi integra mai uşor în decizia de achiziţie.

    Faptul că există clienţi care întreabă despre REDPORT Living fără a le prezenta noi conceptul, este un indicator foarte bun pentru noi al interesului pentru această facilitate. În real estate, un beneficiu este cu adevărat relevant atunci când nu trebuie explicat excesiv, ci este recunoscut rapid de client ca răspuns la o nevoie reală, iar aici nevoia este foarte clară, oamenii vor locuinţe bune şi vor şi un parcurs mai simplu până la momentul în care le pot folosi.

    Reporter: Ce vă aşteptaţi să se întâmple în urma implementării REDPORT Living?

    Bogdan Gubandru: Pe termen scurt, REDPORT Living aduce o diferenţiere mai clară faţă de alte proiecte rezidenţiale. Într-o piaţă în care multe discuţii se poartă încă în jurul preţului pe metru pătrat, locaţiei şi finisajelor, noi încercăm să mutăm conversaţia şi spre valoarea reală pe care o primeşte clientul după achiziţie. Nu contează doar cât costă apartamentul, ci şi cât îl mai costă, în timp, energie şi bani, să îl transforme într-o locuinţă funcţională.

    REDPORT Living este şi un argument comercial foarte puternic, pentru că răspunde unei provocări frecvente şi anume costurile ulterioare de amenajare. Mulţi cumpărători calculează preţul apartamentului, dar subestimează bugetul, timpul şi stresul care apar după predare. Prin acest concept, o parte din această incertitudine este redusă, iar decizia de cumpărare poate deveni mai simplă şi mai rapidă.

    Pentru investitori, efectul aşteptat este un drum mai scurt între achiziţie, predare şi închiriere. Dacă apartamentul are deja componente importante integrate, cum ar fi bucătăria sau dressingul, investitorul poate intra mai repede în etapa de monetizare.

    Pe termen mediu şi lung, ne dorim să vedem dacă acest tip de produs poate deveni un standard Redport. Direcţia noastră este să trecem de la ideea de "vindem un apartament" la ideea de "livrăm o soluţie de locuire". Asta înseamnă să integrăm amenajarea mai devreme în proces, să adaptăm pachetele în funcţie de proiect şi de profilul clientului şi să creştem gradul de fidelizare.

    Reporter: Care sunt tendinţele la nivel european şi mondial şi unde se poziţionează REDPORT Living în raport cu acestea?

    Bogdan Gubandru: La nivel european şi mondial, piaţa rezidenţială se mută treptat de la simplul produs imobiliar către o experienţă de locuire mai completă. Clientul nu mai analizează costul total al locuirii, timpul necesar pentru mutare, calitatea facilităţilor, serviciile disponibile şi uşurinţa cu care poate folosi sau administra proprietatea. În această logică au crescut tot mai mult produsele ready-to-move şi conceptele care includ mobilier, tehnologie, servicii sau property management.

    Această tendinţă este vizibilă mai ales în segmentele în care timpul clientului a devenit foarte valoros. Un cumpărător premium sau un investitor nu vrea neapărat cel mai ieftin produs, ci produsul cel mai eficient, cel mai predictibil şi cel mai uşor de folosit. În paralel, segmentul de living a devenit tot mai important şi ca produs investiţional.

    În România, încă există mult spaţiu pentru dezvoltarea produsului rezidenţial integrat. Multe proiecte sunt comercializate în continuare în jurul unor criterii clasice, precum locaţia, preţul pe metru pătrat şi finisajele. Aceste criterii rămân importante, dar nu mai sunt suficiente pentru un cumpărător care vrea predictibilitate, eficienţă şi o experienţă mai bună după achiziţie.

    REDPORT Living se înscrie în această direcţie de maturizare a pieţei. Prin parteneriatul cu Mobexpert, încercăm să aducem mai aproape de client o locuinţă completă, funcţională şi mai uşor de utilizat. Pentru noi, acesta este un pas firesc în evoluţia proiectelor Redport, de la dezvoltare imobiliară clasică spre soluţii de locuire integrate, eficiente şi adaptate modului în care oamenii trăiesc şi investesc astăzi.

    Reporter: Mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Legea

    Companii

    Internaţional