Plăţile în cadrul contractelor de finanţare semnate în cadrul Regio (Programul Operaţional Regional 2007-2013) decurg normal, în sensul în care nu se înregistrează sincope sau întârzieri, subliniază domnul Liviu Muşat, director ADR Sud Muntenia.
Singurele probleme care au apărut au fost cele semnalate în cazul D.M.I. 2.1 "Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane-inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură" unde Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a luat măsura suspendării cererilor de rambursare în data de 22 august 2011. Această măsură se aplică numai unui număr de şapte proiecte pentru care, în urma reverificării achiziţiilor publice pentru contractele de lucrări, s-au întocmit alerte de nereguli. Măsura va fi ridicată, potrivit adresei MDRT, la finalizarea verificărilor conform OUG 66/2011.
Domnul Muşat menţionează că o alertă de neregulă, în terminologia europeană, nu înseamnă neapărat neregulă sau, mai grav, fraudă. Există o procedură mai amplă, în care beneficiarul are dreptul să vină cu argumente care să-i probeze cauza, astfel încât rezultatul unui asemenea demers să fie ridicarea alertei de neregulă. Cum, la fel, în cazul nedorit de nimeni, există posibilitatea aplicării unor corecţii financiare între 2 procente si 100 de procente din valoarea contractului, în funcţie de neregula identificată (potrivit prevederilor OUG 66/2011).
Şi din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia sunt câteva proiecte aflate în această situaţie. Este de subliniat că alerte de nereguli şi chiar nereguli s-au constatat în peste 100 de programe care se desfăşoară în întreaga Europă, acestor programe aplicându-li-se măsura suspendării temporare a plăţilor.
"Sperăm ca această acţiune care se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Regional să se finalizeze cât mai repede, pe de o parte, pentru terminarea proiectelor în desfăşurare şi, pe de altă parte, pentru a demonstra Comisiei Europene că avem o construcţie instituţională capabilă să facă faţă unor astfel de situaţii. ", afirmă domnul Liviu Muşat, director ADR Sud Muntenia.
Agenţia adună propuneri pentru modificarea legislaţiei achiziţiilor publice
Experţii ADR Sud Muntenia păstrează o legătură strânsă cu beneficiarii, urmărind respectarea calendarului graficului de rambursare sau a calendarului de implementare a activităţilor proiectului. Sunt şi cauze care determină rambursarea cheltuielilor cu întârziere, cauze ce au legătură cu procedura anevoioasă de achiziţii publice. "Din acest motiv, Agenţia a lansat la nivel regional iniţiativa de colectare a propunerilor privind modificarea legislaţiei achiziţiilor publice şi sperăm ca demersul nostru să se bucure de succes", menţionează domnul Liviu Muşat.
Până la sfârşitul acestui an întreaga sumă alocată regiunii de dezvoltare Sud Muntenia ar putea fi contractată
În acelaşi timp, în urma apariţiei ordonanţei 66/2011, s-au luat o serie de măsuri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor, măsuri care odată puse în aplicare vor contribui la ameliorarea ratei absorbţiei.
"În cazul în care ritmul pe care ni l-am impus, împreună cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, rămâne acelaşi, estimăm că, până la sfârşitul acestui an, vom contracta întreaga sumă alocată regiunii de dezvoltare Sud Muntenia", precizează domnul Muşat.