Fondurile sociale paritare din construcţii în UE versus cele din România

Complexitatea şi specificul activităţilor din sectorul construcţii au impus încă din cele mai vechi timpuri o abordare cu totul specială a relaţiei dintre patroni şi salariaţi, pe de o parte, iar pe de altă parte dintre constructori şi beneficiari ai lucrărilor de construcţii.

Indiferent care au fost modalităţile de realizare şi denumirea acestui parteneriat, un element comun l-a constituit solidaritatea.

Am asistat, îndeosebi după crearea Uniunii Europene, la intensificarea eforturilor pentru autoreglementarea acestui sector economic - declarat în multe state europene drept prioritate naţională, principal vector al dezvoltării economiei naţionale.

S-a ajuns la concluzia că, într-o economie de piaţă funcţională, partenerii sociali, adică sindicatele şi patronatele reprezentative în sectorul construcţii, pot şi trebuie să-şi stabilească de comun acord cadrul legal în care să-şi organizeze şi gestioneze activitatea, pe baza Contractului colectiv de muncă - legea celor două părţi semnatare.

Aşa se face că statul a permis părţilor să hotărască prin contract negociat şi agreat de partenerii soci­ali, atât nivelul salariilor, cât şi celelalte aspecte privind condiţiile de muncă, inclusiv constituirea de fonduri sociale paritare.

S-a ajuns, astfel, la o degrevare a statului şi a autorităţilor acestuia, de problemele complexe şi delicate ale acestui sector economic.

Depinzând de specificităţile fiecărei ţări, diverse activităţi cum sunt formarea profesională, sănătatea şi securitatea în muncă, pensiile ocupaţionale, protecţia socială complementară specifică şi altele, s-a ajuns la concluzia că aceste probleme pot fi tratate şi soluţionate mai eficient în comun, prin fonduri sociale paritare înfiinţate, organizate şi conduse de către parteneri sociali autonomi.

Exemplele de bune practici din statele europene din vestul continentului nostru, privind parteneriatul social dintre sindicate şi patronate în constituirea şi administrarea fondurilor sociale paritare, au fost urmate şi de către statele din centrul şi estul Europei, care au aderat mai târziu la Uniunea Europeană, printre care se numără şi România.

Demn de urmat este exemplul Germaniei, unde SOKA - BAU în calitate de furnizor de servicii pentru sectorul construcţiilor, gestionează, printre altele, procedura de vacanţă, adica plata drepturilor pentru concediul de odihnă, pensiile ocupaţionale suplimentare, precum şi finanţarea formării profesionale a angajaţilor din construcţii.

De asemenea, în Italia funcţionează cu bune rezultate CASSA EDILE, care este organizată într-un sistem paritar, fiind gestionată atât de către patronate, cât şi de către sindicate reprezentative în sectorul construcţii.

În baza contractului colectiv naţional de muncă, care există în Italia, Cassa Edile se alimentează pe baza unor contribuţii plătite în proporţie de 5/6 de firma angajatoare şi 1/6 plătită de către salariat.

Din fondul social paritar se suportă, printre altele, plata drepturilor salariale pe timpul în care din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cu deosebire pe timp friguros, nu se poate lucra. Este şi o măsură de protecţie a calităţii şi durabilităţii construcţiei, dar şi o măsură privind stabilitatea forţei de muncă.

Orice firmă de construcţii este obligată, din punct de vedere legal, să fie membră a Cassei Edile şi să achite contribuţiile către aceasta pentru a-şi putea desfăşura activitatea pe teritoriul statului italian şi a demonstra că utilizează forme legale de muncă.

Această obligaţie este indiferent de dimensiunea firmei respective, ori de numărul de angajaţi pe care îi are în subordine. Altfel, nu poate participa la nicio licitaţie.

Angajatorul plăteşte şi în contul beneficiarului, recuperându-şi toate cheltuielile făcute pentru beneficiarul investiţiei, conform devizului general, document obligatoriu la obţinerea autorizaţiei de construire.

Prin adoptarea unui sistem de management paritar, partenerii sociali pot ţine sub supraveghere ris­curile fondului şi să se asigure că fondurile nu sunt utilizate în alte scopuri decât cel pentru care a fost constituit.

Exemplu de bună practică îl reprezintă şi România.

Pe fondul migraţiei masive a forţei de muncă din construcţii şi din industria de producere a materialelor de construcţii a fost adoptată Legea nr. 215/1997 - privind Casa Socială a Constructorilor - organizaţie nonprofit, autonomă, cu personalitate juridică şi patrimoniu propriu, organizată şi condusă de către parteneri sociali autonomi, respectiv sindicatele şi patronatele reprezentative din ramura de construcţii şi de producere a materialelor de construcţii.

A fost nevoie de această lege organică specială, întrucât statul român era principalul investitor al ţării, procesul legislativ era în curs de adaptare la economia de piaţă, iar partenerii sociali nu aveau suficientă experienţă să-şi autoreglementeze activitatea sectorială.

În plus, din motive care au ţinut mai mult de contextul economic şi social al perioadei în care s-a adoptat legea, nu s-a considerat oportun să se instituie obligativitatea tuturor firmelor de construcţii să se înscrie în Casa Socială a Constructorilor şi nici Contactul colectiv de muncă nu era considerat, decât parţial, ca o veritabilă lege a părţilor.

Adoptarea acestui act normativ - unic în România pentru un fond social paritar - a avut şi are efecte benefice, atât pentru salariaţi cât şi pentru firmele de construcţii şi bugetul statului.

De precizat că principala componentă a legii este componenta tehnică, impusă de condiţiile meteorologice nefavorabile, urmată de cea social-economică şi de protecţie socială.

Faptul că, alături de antreprenori şi salariaţi la constituirea fondului Casei Sociale a Constructorilor participă şi beneficiarii investiţiilor cu o sumă simbolică, o cotă de 0,5% din deviz, cu corespondenţă în devizul general - sumă care oricum se amortizează în timp, indiferent dacă este clădire sau autostradă - reprezintă o dovadă a solidarităţii şi coeziunii sociale, o dovadă a susţinerii de către beneficiari a sectorului construcţiilor - sector declarat prioritate naţională, alături de sănătate şi învăţământ.

Despre funcţionarea efectivă a Casei Sociale a Constructorilor din România trebuie reţinut faptul că, în perioada întreruperii activităţii din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie reprezentând o sumă impozabilă, al cărei cuantum lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut.

Salariaţii respectivi rămân la dis­poziţia agenţilor economici, iar contractele individuale de muncă ale acestora nu încetează.

În mod firesc, în perioada de întrerupere a activităţii salariaţii nu stau degeaba. Ei participă la programe de instruire, de formare profesională continuă în meseria sau specialitatea fiecăruia, chiar dacă această activitate nu este prevăzută în mod expres în lege, dar nici nu este interzisă o astfel de activitate. Acest aspect ar trebui să fie analizat în iniţiativa de modificare şi completare a acestei legi.

Pentru sumele reprezentând indemnizaţiile acordate, prin Casa Socială a Constructorilor, agenţii economici datorează contribuţiile la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de risc şi accident.

Sumele reprezentând contribuţia agenţilor economici se includ în costurile de producţie. Statul român economiseşte sume însemnate la bugetele menţionate.

Faptul că fondul constituit conform legii, neconsumat până la sfârşitul anului, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, ne îndreptăţeşte să afirmăm că este un buget multianual - asemănător actualului buget al Uniunii Europene.

O concluzie care se desprinde este aceea că partenerii sociali recunoscuţi oficial au fost şi vor fi singurii autorizaţi să înfiinţeze şi să ges­tioneze fondurile sociale paritare, necesitate obiectivă a creşterii gradului de autoreglementare sectorială, atât în construcţii, cât şi în alte sectoare economice.

(C)/