Detroit, Pittsburgh şi Memphis - cele mai accesibile oraşe din SUA pentru cumpărarea unei case
Locuinţe / 16 iunie

Detroit se află în fruntea clasamentului celor mai accesibile oraşe din SUA pentru cumpărarea unei case în 2025, conform datelor WalletHub, citate de visualcapitalist.com.
Oraşul are un scor de 73,42, care reflectă cea mai mare accesibilitate din Statele Unite.
Zona Rust Belt domină clasamentul celor mai accesibile 20 de oraşe din SUA, Pittsburgh (scor 73,30, locul al doilea) şi Cleveland (69,36, locul al cincilea) oferind, de asemenea, o valoare ridicată pentru cumpărătorii de locuinţe, potrivit sursei citate. Pe locurile 3 şi 4 sunt poziţionate Memphis (70,33) şi Indianapolis (69,83), iar pe 6-10 găsim Philadelphia (68,40), Baltimore (68,33), Henderson (67,70), Las Vegas (67,70), Mesa (67,69). Oraşele din sud-vestul SUA câştigă teren, pe lângă Las Vegas, Henderson şi Mesa, regăsindu-se Tucson şi Phoenix în primele 20. Locurile 11-20 din clasament arată astfel: Louisville (67,22), Atlanta (67,11), Columbus (66,75), Tucson (66,41), Cincinnati (65,90), Charlotte (65,85), Colorado Springs (65,05), Raleigh (65,03), Phoenix (64,88%), Aurora (64,82).
WalletHub a analizat 300 de oraşe de diferite dimensiuni din SUA, pe baza a zece indicatori, inclusiv cota impozitului pe proprietate, costul pe metru pătrat, preţul mediu al unei case şi venitul mediu al gospodăriei.
Fiecare indicator a fost evaluat pe o scară de 100 de puncte, unde 100 indică cele mai favorabile condiţii pentru accesibilitatea locuinţelor. Pentru această analiză au fost luate în considerare doar oraşele cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori.
Aflat în fruntea clasamentului, Detroit are un preţ mediu de aproximativ 87 de dolari pe piciorul pătrat (un picior pătrat = 0,09290304 mp).
Oraşul s-a confruntat cu provocări semnificative de-a lungul deceniilor, inclusiv crize financiare şi declinul industriei auto, ceea ce a determinat mulţi locuitori să plece, aminteşte sursa citată. Astăzi, peste 22% din locuinţele din Detroit sunt libere, creând o piaţă puternică pentru cumpărători. Potrivit WalletHub, Detroit este, de asemenea, unul dintre oraşele de top în care achiziţia unei locuinţe oferă o valoare pe termen lung mai mare decât închirierea. În plus, un alt studiu arată că Detroit a fost considerat cel mai accesibil oraş mare american în 2025.
În zona Rust Belt, Pittsburgh, oraşul care se clasează pe locul al doilea în topul accesibilităţii, preţ mediul al unei locuinţe este de aproximativ 3,8 ori mai mare decât venitul mediu al unei gospodării.