China construieşte viitorul pe Lună: cărămizi din praf lunar, fără aditivi şi cu energie solară

O invenţie care transformă ştiinţifico-fantasticul în realitate prinde contur în laboratoarele din Hefei, China. Cercetătorii au dezvoltat un sistem capabil să transforme regolitul - solul prăfos de pe Lună - în cărămizi solide, folosind exclusiv energia solară. Tehnologia deschide perspective pentru infrastructura viitoarelor misiuni selenare.

De la praf lunar la infrastructură spaţială

China îşi consolidează planurile de explorare spaţială cu o tehnologie inovatoare: o maşinărie care imprimă 3D cărămizi din regolit, fără a utiliza materiale adiţionale sau lianţi artificiali. Proiectul este coordonat de Laboratorul de Explorare a Spaţiului Îndepărtat (DSEL), parte a programului naţional de cercetare şi dezvoltare în domeniul spaţial. "Este vorba de un sistem de imprimare 3D in situ a solului lunar", a explicat Yang Honglun, inginer-şef DSEL. Tehnologia, gândită pentru a funcţiona direct în condiţiile dure ale Lunii, ar permite construirea unor structuri de protecţie sau baze ştiinţifice, fără necesitatea transportului materialelor de pe Pământ.

Fără ciment, fără apă: doar praf lunar şi soare

Dispozitivul funcţionează printr-un reflector parabolic care amplifică lumina solară de până la 3.000 de ori. Această lumină concentrată este transmisă printr-un fascicul de fibre optice şi folosită pentru a topi regolitul la temperaturi ce depăşesc 1.300°C. Rezultatul este o cărămidă densă, durabilă şi complet lipsită de aditivi - un material de construcţie 100% selenar.

Aceste cărămizi, însă, nu vor fi folosite pentru construcţii în sensul clasic. "Vor fi utilizate ca straturi de protecţie pentru habitatele presurizate", a precizat Yang, subliniind că scopul este asigurarea unui scut fizic împotriva radiaţiilor cosmice şi a impacturilor minore cu micrometeoriţi.

Un vis arhitectural, împărţit în două etape

Tehnologia face parte din planul Chinei pentru dezvoltarea Staţiei Internaţionale de Cercetare Lunară (ILRS), un proiect ambiţios care se va desfăşura în două faze. Prima, cu termen de finalizare în 2035, vizează un nucleu funcţional amplasat la polul sudic al Lunii. A doua etapă, în jurul anului 2040, prevede o extindere a facilităţilor şi includerea de noi parteneri internaţionali.

În prezent, peste 17 ţări şi mai mult de 50 de instituţii ştiinţifice colaborează cu China în acest demers. Însă, până la materializarea acestor planuri, testele tehnologice rămân esenţiale pentru validarea metodei.

Testele continuă, în spaţiu şi pe reţelele sociale

Primele mostre de cărămizi produse pe Pământ au fost deja trimise pe staţia spaţială chineză Tiangong, unde sunt supuse unor teste complexe privind rezistenţa la radiaţii, variaţii termice şi condiţii de vid. Succesul acestor experimente va decide aplicabilitatea în misiunile lunare viitoare.

În acelaşi timp, proiectul atrage atenţia şi în rândul publicului larg. Pe platformele sociale chineze, interesul este dublat de ironie: unii utilizatori afirmă că, în condiţiile actuale ale pieţei imobiliare, poate chiar Luna ar putea deveni o alternativă mai accesibilă.

O miză tehnologică şi geopolitică

Dincolo de aspectul tehnologic, proiectul reflectă o competiţie geopolitică tot mai evidentă între marile puteri. Într-un spaţiu lipsit de gravitaţie şi suveranitate naţională, controlul asupra resurselor şi infrastructurii lunare devine un obiectiv strategic. China pariază pe autosuficienţă şi inovaţie în contextul unei noi curse spaţiale, în care nu doar explorarea, ci şi colonizarea devin priorităţi.

Rămâne de văzut dacă această tehnologie va pune bazele primelor construcţii lunare sau dacă va rămâne doar o etapă intermediară în drumul lung spre stabilirea omului pe alt corp ceresc. Până atunci, visul de a construi cu resurse locale rămâne o sursă de inspiraţie - fie pe Lună, fie pe un Pământ unde materialele de construcţie devin tot mai inaccesibile.