Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2024

Galaţi: Primăria deschide şantier după şantier

Investiţii /

Galaţi: Primăria deschide şantier după şantier

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Primăria Galaţi investeşte tot mai mult în proiecte locale, deschizând şantier după şantier. Un parc din municipiul Galaţi va fi reabilitat cu 2,8 milioane de lei. Este vorba despre Parcul de la Elice, iar lucrările vor începe în scurt timp, potrivit Primăriei, care a anunţat că s-a făcut deja predarea amplasamentului către constructor.

    "Această zonă este mai mult decât atractivă, este un reper pentru oraşul nostru şi va fi modernizată în ton cu Aleea de la P-uri, recent amenajată, dar şi cu Faleza, care va fi transformată complet", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

    Constructorul a început deja organizarea de şantier la Parcul de la Elice, iar lucrările presupun în principal realizarea de alei pietonale cu dale din granit, instalarea sistemului de irigaţii pentru spaţiile verzi, instalarea sistemului de iluminat utilitar şi de ambianţă, instalarea de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban, dar şi a unor zone de umbrire.

    În urma licitaţiei publice pentru amenajarea parcului, oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă Asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop - Fraicom SRL. Valoarea contractului este de 2,8 milioane de lei fără TVA, fiind prevăzute zece luni pentru execuţia lucrărilor

    Lucrări intense şi în cartierele municipiului Galaţi

    Primăria municipiului Galaţi informează că au demarat lucrările pentru modernizarea cartierului Siderurgiştilor Vest, iar în curând se va interveni şi în cartierul Aurel Vlaicu I.

    "Aşa cum am promis, continuăm programul de modernizare a cartierelor. În principal, pentru aceste două cartiere am prevăzut noi locuri de parcare, odată cu desfiinţarea vechilor garaje, precum şi refacerea carosabilului şi a trotuarelor. Fiecare cartier este important şi vom merge în aceeaşi linie", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

    Pentru aceste două cartiere sunt prevăzute lucrări ce presupun crearea de noi locuri de parcare şi refacerea celor existente, reparaţii la carosabil şi trotuare, realizarea de marcaje şi semnalizări rutiere, desfiinţarea construcţiilor provizorii (garaje, chioşcuri etc.), refacerea spaţiilor verzi, realizarea de racorduri necesare staţiilor pentru maşinile electrice şi hibrid etc.

    Zona cartierului Aurel Vlaicu vizată este delimitată de străzile 1 Decembrie 1918, Basarabiei, Nufărului şi A. Vlaicu, iar cea a cartierului Siderugiştilor Vest este delimitată de străzile Siderurgiştilor, Ghe. Doja, Fagului şi Energiei.

    Lucrările pentru obiectivul "Refacere sistem rutier şi regenerare urbană Cartierele Aurel Vlaicu I şi Siderurgiştilor Vest" fac parte din contractul multianual pentru o perioadă de patru ani care a fost atribuit în urma licitaţiei publice asocierii firmelor CITADINA 98 SA - TANCRAD SRL. Valoarea contractului este de 23,4 milioane de lei fără TVA.

    Record de investiţii în Educaţie

    O nouă şcoală din municipiul Galaţi intră în reabilitare. Primăria municipiului Galaţi a informat că Şcoala Gimnazială "Gheorghe Marinescu", situată în cartierul Ţiglina I, va fi modernizată în cadrul unui proiect cu fonduri prin PNRR, după ce a fost atribuit contractul de lucrări în urma licitaţiei publice.

    "Avem un adevărat record de investiţii în educaţie şi continuăm în această linie. Iată că şi clădirea aceastei şcoli va fi renovată pentru a oferi cele mai bune condiţii copiilor şi profesorilor. Vorbim de lucrări ample care, pe de o parte, vor conduce la un confort sporit, iar pe de altă parte la utilizarea energiei bazată pe sisteme de panouri fotovoltaice", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

    Astfel, în urma licitaţiei publice pentru renovarea energetică a clădirii, a fost atribuit un contract în valoare de circa 8,6 milioane de lei fără TVA, având ca ofertant câştigător Asocierea Comtiem SRL - Diagonal Studio SRL. Durata contractului este de 15 luni (3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţia lucrărilor).

    "Principalele lucrări de intervenţie presupun termoizolarea pereţilor, înlocuirea tâmplăriei, înlocuirea şarpantei şi a învelitorii, finisaje interioare, refacerea instalaţiei interioare, montarea unui sistem solar pentru producerea apei calde şi a unui sistem de panouri fotovoltaice pentru curentul electric, modernizarea instalaţiilor de iluminat etc", se precizează într-un comunicat de presă emis de Primăria municipiului Galaţi.

    Primăria municipiului Galaţi derulează investiţii importante în educaţie. Astfel, până acum, în cadrul proiectelor cu finanţare europeană au fost modernizate 17 grădiniţe, şcoli şi licee. Totodată, sunt în implementare proiecte pentru alte 25 de unităţi de învăţământ.

    Cele două creşe existente au fost modernizate şi există proiecte în diferite stadii pentru construcţia a cinci creşe noi. În plus, de curând a fost semnat un important contract de finanţare în cadrul PNRR prin care toate unităţile de învăţământ din oraş vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro.

    Clădire veche de peste 100 de ani, restaurată de Consiliul Judeţean Galaţi

    O clădire administrativă care aparţine Consiliului Judeţean Galaţi va fi restaurată cu fonduri europene. Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi, a anunţat că fondurile necesare au fost accesate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Lucrările au început luna aceasta.

    "Este o clădire construită în urmă cu 120 de ani şi care face parte din ansamblul urban de pe strada Eroilor. Este o clădire care aminteşte de Galaţiul de altădată şi pe care o vom consolida, reabilita şi eficientiza energetic, cu ajutorul fondurilor atrase din PNRR.

    Se va interveni inclusiv la partea de climatizare şi iluminat, urmând să fie montate sisteme de management energetic, automatizare şi control, precum şi dispozitive inteligente de umbrire pentru sezonul cald, astfel încât să reducem cât mai mult consumul de energie şi implicit costurile de funcţionare. Mai mult, vor fi montate şi sisteme de producere a energiei din surse regenerabile", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

    În perioada următoare, vor începe lucrările de reabilitare şi modernizare şi la clădirea de pe strada Eroilor, nr.16.

    A fost inaugurată noua clădire de Pediatrie a Spitalului Orăşenesc Tg. Bujor

    Consiliul Judeţean Galaţi a mai finalizat o investiţie în sistemul de sănătate. De această dată este vorba despre o nouă clădire de Pediatrie a Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor. Investiţia se ridică la 5,8 milioane de lei, banii fiind accesaţi prin programe cu fonduri europene.

    Noua clădire a Pediatriei a fost amenajată de la zero şi are aproximativ 500 de mp, 25 de paturi, saloane pe categorii de vârstă, spaţiu de joacă şi cameră de studiu.

    "Este o mare bucurie pentru mine că am finalizat această investiţie pentru sănătatea copiilor şi pentru întreaga comunitate din Târgu Bujor. An de an, peste 2000 de copii din Târgu Bujor şi zonele limitrofe au nevoie de îngrijire medicală la acest spital. De aceea, am decis să construim o clădire nouă, cu saloane mari, fiecare salon având toaletă proprie şi rampe de oxigen, cu spaţii moderne pentru medici, asistente şi pentru tratament. Practic, noua Pediatrie este de cinci ori mai mare faţă de vechea secţie, iar saloanele sunt pline de culoare, fiind special amenajate pentru cei mici. De asemenea, acum sunt şi saloane cu paturi pentru părinţi sau rezerve mamă-copil. Mai mult, fiecare pat are şi un sistem de alarmare şi avertizare a personalului medical, inclusiv un dispozitiv prin care asistentele pot comunica imediat cu bolnavul din pat.

    În plus, clădirea a fost dotată cu mobilier şi echipamente medicale noi (ecograf, electrocardiograf, autoclavă pentru sterilizare, aparat de purificat aerul, defibrilator, monitor funcţii vitale)", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

    Noua secţie de Pediatrie are cinci saloane, pe categorii de vârstă, şi patru rezerve, inclusiv pentru boli contagioase. De asemenea, au fost amenajate spaţii şi pentru cabinet medic, sală de tratament şi consultaţii, oficiu medical, oficiu alimentar, cabinet pentru asistenţi, precum şi pentru prepararea hranei celor mici. Grupurile sanitare de pe holul secţiei (inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi) sunt prevăzute cu sistem de alarmare a personalului medical. Clădirea este dotată cu internet wireless, sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu sau depăşire a concentraţiei normale de oxigen, precum şi cu sisteme de supraveghere video.

    "Clădirea este una «verde», prevăzută cu pompe de căldură, panouri solare şi panouri fotovoltaice. Este o investiţie extrem de necesară şi de importantă, cu care ne mândrim foarte mult. Nu e singura investiţie de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, având în derulare în acest moment ample lucrări de extindere a Ambulatoriului de Specialitate şi de eficientizare energetică a corpului principal al spitalului. În total, investiţii de peste 30 de milioane de lei", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

    Proiectul a fost realizat cu fonduri transfrontaliere, cu finanţare prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hînceşti. La Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor se prezintă în medie 21.000 de pacienţi pe an, din care aproximativ 2000 sunt copii.

    Alte investiţii, inaugurate în octombrie

    Tot în luna octombrie, Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat şi dotarea Spitalului Judeţean Galaţi cu 2000 de senzori de fum, astfel încât unitatea este, în prezent, acoperită 100% cu echipamente de detectarea şi alarmare în caz de incendiu.

    "În acest moment, Spitalul Judeţean Galaţi este dotat complet (saloane, holuri, cabinete medicale, policlinică, săli de tratament, săli de operaţii, saloane ATI, camera motoarelor (lifturi), blocul de naşteri etc) cu un sistem performant de detectare, semnalizare şi avertizare în caz de incendiu.

    Astfel, în ultima perioadă, au fost montaţi aproape 2000 de senzori de fum cu sisteme izolatoare, centrale de alarmare şi un dispozitiv modern pentru afişarea datelor în diferite locuri pentru o mai bună monitorizare. De asemenea, au fost montate, conform normativelor în vigoare, peste 40 de sirene acustice şi vizuale, şi aproape 200 de butoane de avertizare. Totodată, la uşile de evacuare, au fost montate lămpi pentru iluminatul de siguranţă. Centralele de alarmare au fost amplasate în zonele în care personalul este prezent 24/24h, asigurând-se astfel o reacţie rapidă în cazul oricărei situaţii de urgenţă", informează Consiliul Judeţean Galaţi.

    Un alt proiect ce a vizat siguranţa pacienţilor a fost încheiat cu succes şi la Spitalul Judeţean Galaţi, în secţiile ATI, Blocul Operator şi secţiile COVID. Aici, au fost montate sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare în cazul în care valorile normale ale concentraţiei de oxigen sunt depăşite. Astfel, s-au instalat peste 70 de senzori de măsurare a concentraţiei de oxigen şi peste 30 de balize luminoase de avertizare.

    "Investiţia a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi", informează CJ Galaţi.

    O altă investiţie în domeniul sănătăţii care a fost finalizată în luna octombrie este noul spaţiu medical pentru îngrijirea pacienţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. Este vorba despre un spaţiu pentru spitalizarea de o zi (internare de maximum 12 ore).

    "Totul a fost amenajat de la zero, de la cabinetele de consultaţii la sala de aşteptare şi zona pentru recoltat analize medicale (ecografii, biopsie tegument şi ţesut subcutanat, analize de laborator pentru diagnosticarea bolilor şi monitorizarea tratamentului). Anual, în noul spaţiu, în care va funcţiona spitalizarea de zi pentru toate cele trei secţii ale spitalului, vor fi îngrijiţi şi examinaţi medical aproximativ 12.000 de pacienţi. De asemenea, a fost amenajat şi un spaţiu conex în care va funcţiona un cabinet pentru evaluarea psihologică. Investiţia a fost realizată cu bani din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi", informează CJ Galaţi.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Legea

    Internaţional