Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2021
Abonament gratuit

Implementarea fibrei optice şi semaforizarea inteligentă, printre proiectele smart ale Primăriei Oradea

Smart City /

Implementarea fibrei optice şi semaforizarea inteligentă, printre proiectele smart ale Primăriei Oradea

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Primăria Oradea a încercat să se adapteze pandemiei şi au fost luate măsuri astfel încât angajaţii să fie protejaţi, iar activitatea instituţiei să nu fie afectată, ne-au transmis reprezentanţii municipalităţii orădene. Conform acestora, constructorii au putut lucra mai mult în cadrul proiectelor de drumuri, deoarece traficul a fost redus. Totodată, au fost realizate mai multe proiecte pentru materiale de urgenţă (măşti, combinezoane) şi aparate utilizate împotriva COVID la spitalele din Oradea.

    Totodată, printre proiectele smart pe care le pregăteşte primăria şi sunt în plan să fie implementate în următorii cinci ani se numără: implementarea fibrei optice în Oradea, realizarea unui dispecerat de management şi videoanaliză, iluminatul şi semaforizarea inteligentă, reţeaua wifi cu management, integrarea prin­tr-un software a instituţiilor din judeţ, scanarea digitală a întregului oraş.

    Sursa de finanţare a proiectelor smart va fi în special din fonduri europene, pentru micile investiţii urmând să fie utilizate şi fonduri de la bugetul local.

    Unul dintre proiectele smart la care lucrează Primăria din Oradea este construirea unei clădiri noi de tip "smart-campus", în incinta campusului universitar. Pe o suprafaţă construită de aproximativ 827,5 mp şi cu un regim de înălţime subsol + parter + etaj, clădirea va fi dotată cu laboratoare (pentru linii de roboţi industriali, sudură cu laser, centre de prelucrare cu comandă numerică şi programarea acestora etc.), spaţii de birouri de cercetare şi inovare, spaţii de conferinţe, cursuri, prezentări şi zonă expoziţională. Valoarea obiectivului de investiţie este de 6,5 milioane euro.

    Primăra Oradea a implementat proiecte din surse nerambursabile de 337 milioane euro, în 2020

    Pentru perioada de programare 2014 - 2020, primăria din Oradea are un portofoliu de aproximativ 60 de proiecte nerambursabile, în valoare de 370 de milioane de euro.

    "Oradea are o abordare integrată, iar invesitiile sunt realizate în combaterea crizei COVID, sănătate, educaţie, mobilitate urbană, eficientă energetică, energii regenerabile, mediul de afaceri, digitalizare sau social", ne-au precizat reprezentanţii instituţiei.

    Anul trecut, au fost implementate proiecte finanţate din surse nerambursabile în valoare totală de 337 milioane euro, din care 51,9 milioane euro reprezintă valoarea proiectelor de investiţii realizate în 2020. Primăria Oradea a absorbit, anul trecut, 43 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, după ce, în 2019, a atras doar 8 milioane de euro - bani nerambursabili.

    La momentul realizării articolului, municipalitatea orădeană avea 47 de proiecte în implementare, în valoare de 306 milioane euro.

    Proiectele aflate în stadiul de implementare sunt:

    - Linia nouă de tramvai Aradului- Cantemir;

    - Piaţa Ferdinand;

    - Pietonalizare Aurel Lazăr;

    - Pietonalizare zona Libertăţii;

    - Restaurare Cetatea Oradea etapa III;

    - Eficienţă energetică Spitalul Judeţean;

    - Reabilitare termică blocuri de locuinţe;

    - Şcoala Dacia;

    - Şcoala Generală nr. 11;

    - Liceul Teoretic Onisifor Ghibu;

    - Colegiul Tehnic Mihai Viteazul;

    - Liceul Ortodox Roman Ciorogariu;

    - Grădiniţa nr. 20;

    - Gradinita din Parcul Industrial;

    - Centrul de zi din Calea Clujului.

    Printre altele, autoritatea inves­teşte 6 milioane euro în reabilitarea locuinţelor, 986 de apartamente fiind cuprinse în programul de reabilitare termică şi un număr de pes­te 3000 de locuitori beneficiind de costuri mai mici pentru încălzire.

    De asemenea, Primăria investeşte 2,2 milioane euro în reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea curtinei dintre Bastionul Aurit şi Bas­tionul Ciunt, a unei părţi din Basionului Ciunt, a curtinei dintre Bastionul Ciunt şi Bastionul Bethlen, a bas­tionului Bethlen, în cadrul celei de-a treia etape a proiectului de reabilitare a Cetăţii Oradea.

    În domeniul spaţiilor verzi, municipalitatea a investit 7 milioane de euro.

    Amenajări pietonale şi îmbunătăţirea transportului public - printre obiectivele de investiţii de la Oradea

    Un alt proiect la care lucrează autoritatea locală, ajuns la cea de-a doua etapă, este modernizarea parcului de tramvaie din municipiu. Acesta presupune achizitionarea a zece tramvaie noi, pentru o capacitate de minim 160 de călători. Tramvaiele vor fi eficiente din punct de vedere energetic şi vor recupera energia datorită sistemului de frânare recuperativă. Totodată, vor fi dotate cu aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie/climatizare

    Totodată, primăria amenajează trasee pietonale şi derulează un proiect de îmbunătăţire a transportului public de persoane în zona centrală a oraşului. Acesta cuprinde cinci investiţii, integrate şi com­plementare:

    - "Reabilitarea, modernizarea şi refacerea scuarurilor în Piaţa Ferdinand, Municipiul Oradea, Jud. Bihor" - cu o valoare estimată 19.445.305,52 lei, fără TVA;

    - "Creşterea mobilităţii pietonale şi ciclistice pe malul stâng al Crişului Repede în municipiul Oradea" - valoare estimată la 11.227.117,88 lei, fără TVA;

    - "Amenajare şi pavare Strada Aurel Lazăr, Oradea, în vederea transforării acesteia în zonă pietonală" - cu valoarea estimată la 9.333.472,36, fără TVA;

    - "Pietonalizare Zona Libertăţii, Municipiul Oradea" - valoare estimată la 8.606.854,03, fără TVA;

    - "Construire pod peste râul Crişul Repede, între strada Plevne şi strada Szigligeti Ede, Municiupiul Oradea" - cu valoare estimată la 10.629.208,87, fără TVA.

    Suprafaţa totală de intervenţie a proiectului este de 34.782,41 mp.

    În prezent, în Oradea, cea mai mare zonă pietonală este reprezentată de strada Republicii, care se intersectează cu strada Aurel Lazăr, zona Libertăţii, piaţa Ferdinand. Prin investiţiile propuse în cele trei locaţii se măreşte semnificativ zona pietonală şi posiblitatea locuitorilor şi a vizitatorilor oraşului de a se bucura de frumuseţea centrului istoric din municipiul Oradea. Pentru a facilitarea accesul din diferite zone ale oraşului către zona centrală se vor introduce noi linii de transport public pe Podul Centenarului, iar conectarea acestuia cu celelalte investiţii din proiect şi cu Piaţa Unirii, care reprezintă locul de organizare a celor mai importante evenimente ale urbei, se va realiza prin ame­najarea unui traseu pietonal şi de biciclişti pe Malul Stâng al Crişului Repede.

    Dezvoltarea şi prioritizarea trans­portului de călători din Municipiul Oradea este un proiect care vizează reabilitarea liniilor de tramvai în intersectia str. Primăriei - B-dul Decebal - Str. Calea Aradului, precum şi extinderea liniei noi de tramvai pe traseul Calea Aradului - str. Făgăraşului - str. Atelierelor şi legatura pe toate directiile cu str. D. Cantemir.

    Printre altele, municipalitatea mai are în plan realizarea coridorului de mobilitate urbană durabilă din Piaţa Emanuil Gojdu - Vasile Alecsandri, precum şi construirea a cinci pasaje subterane, crearea de benzi separate pentru mijloacele de transport public pe o lungime totală de 990 ml, modernizarea şi extinderea zonelor pietonale în suprafaţă totală de 16.349,74 mp pe traseul coridorului de mobilitate urbană, precum şi achiziţia unor autobuze hibrid noi.

    Problemele legislative sunt cele specifice tuturor autorităţilor publice din România, precum termenele lungi de desfăşurare a unei proceduri de achiziţie publică şi contestaţiile care conduc la lungirea termenelor de pregătire a proiectelor, conform surselor citate. O soluţie bună pentru rezolvarea acestei probleme este crearea unor instanţe specializate pentru achiziţiile publice care să se ocupe doar de acest lucru, scurtându-se, astfle, termenele pentru litigiile în instanţă.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional