Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

26 de milioane de euro a investit Teraplast pentru relocare

C.P. Ştirile Zilei /

Compania Teraplast din Bistriţa (simbol TRP), furnizor de soluţii şi sisteme integrate în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a finalizat relocarea tuturor capacităţilor de producţie din zona intravilană a municipiului Bistriţa în parcul industrial de la Sărăţel, în urma unor investiţii de aproximativ 26 de milioane de euro.

Sumele investite includ lucrările de infrastructură, construcţia noilor fabrici, utilarea tehnologică a acestora, fie prin relocarea liniilor de producţie din Bistrita, fie prin achiziţionarea unor noi linii de productie, dar şi amenajarea spaţiilor logistice şi de depozitare, se arată într-un comunicat transmis Bursei.

Parcul Industrial de la Sărăţel are o suprafaţă totală de aproximativ 200.000 mp, din care 143.500 aparţin companiei Teraplast, 29.000 mp sunt în proprietatea subsidiarei Plastsistem, iar restul de 27.500 mp aparţin companiei Politub, membră a Grupului Teraplast.

Sediul administrativ, care va necesita o investiţie de 5,5 milioane lei (1,28 mil. euro), va fi construit în momentul în care se vor vinde terenurile şi clădirile deţinute de Teraplast în zona intravilană a oraşului Bistriţa.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional