Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

500 de gospodari detin fabrica de lapte de la Cristuru-Secuiesc

I.D. Ştirile Zilei /

500 de gospodari detin fabrica de lapte de la Cristuru-Secuiesc

Fabrica de lapte de la Cristuru-Secuiesc, judetul Harghita, a fost inaugurata ieri, 19 decembrie.

Ineditul acestui eveniment a fost reprezentat de faptul ca proprietarii acestei fabrici sunt cei aproximativ 500 de gospodari din zona care s-au asociat in scopul achizitionarii acestei unitati de productie.

Fabrica de lapte, inchisa in anul 2010, a fost achizitionata de cooperativa dupa doi ani de organizare, negocieri si activitati pregatitoare.

Valoarea de achizitionare a fost de aproape 450 mii de euro, iar valoarea echipamentelor si utilajelor moderne se ridica la suma de 420 mii de euro. Capacitatea de procesare a fabricii este de 35 de mii de litri de lapte pe zi, dar la inceput se vor prelucra zilnic 10 mii de litri.

Presedintele cooperativei a declarat ca se doreste inregistrarea cooperativei ca grup de producatori pentru a putea aplica la sesiunea de proiecte in scopul achizitionarii de utilaje si echipamente care inca lipsesc din dotarea fabricii.

Fabrica de produse lactate din Cristuru-Secuiesc a fost construita in anul 1937, functionand din anul 1938. Pana in anul 1948 a fost in forma de proprietate cooperatista, produsele fiind valorificate si in afara tarii. Dupa nationalizare a fost crescuta capacitatea fabricii si pana la schimbarea regimului a functionat ca subunitate a Fabricii pentru Prelucrarea Laptelui "Harghita" din Miercurea-Ciuc, cu o capacitate de 40 de mii de litri pe zi. Dupa anul 1989 a fost privatizata, colectand din ce in ce mai putin lapte. Noul proprietar a vandut fabrica unei firme multinationale, care a avut ca obiectiv valorificarea imobilului, astfel productia a scazut, fabrica fiind inchisa la data de 1 aprilie 2010.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional