Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

80% din cumpărătorii "Planorama" au acceptat noile termene de execuţie

A.T. Ştirile Zilei /

La sfârşitul anului 2009, BSR a fost ales şi acceptat drept noul manager de proiect pentru ansamblul "Planorama", cu scopul precis de a identifica modalitatea în care dezvoltatorul poate finaliza construcţia. Soluţia propusă a inclus o cooperare între investitor şi clienţi prin renunţarea din partea aces-tora la penalităţi şi acceptarea noilor termene de livrare. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, la sfârşitul lui ianuarie, 80% dintre cumpărători şi-au manifestat acordul de a accepta propunerea BSR.

Deşi procesul de strângere a semnăturilor trebuie să continue pentru a asigura un cash flow echilibrat, dezvoltatorul "Planorama", compania "Euro Habitat", are convingerea că şi alţi clienţi se vor alătura planului de redresare a situaţiei cartierului. Demersurile de acordare a creditului bancar agreat iniţial, de 2,5 milioane euro, sunt în stadiu avansat, urmând ca formalităţile să fie finalizate în viitorul apropiat, mai susţin reprezentanţii "Planorama".

"Euro Habitat" a contactat deja mai mulţi antreprenori pentru finalizarea utilităţilor şi restul lucrărilor la primul bloc şi, în curând vor contracta un antreprenor pentru începerea lucrărilor la cel de-al doilea bloc. Predarea primelor apartamente este stipulată în noile Acte Adiţionale ale contractelor pentru lunile mai-iulie 2010

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional