Conducerea judeţului Covasna a anunţat, miercuri, că lucrările de reabilitare a DN 12, pe tronsonul Chichiş - Sfântu-Gheorghe - Bixad au fost demarate, transmite corespondentul NewsIn.
Administratorul public al judeţului Covasna, Klarik Laszlo, a declarat că ministerul de resort a informat administraţia judeţeană că firma care va efectua lucrările se numeşte S.C. UMB Srl. şi reabilitarea trebuie finalizată în decursul a doi ani pe tronsonul Chichiţ-Topliţa. "Întreţinerea drumurilor naţionale nu este sarcina administraţiei judeţene, totuşi, fiind vorba de un drum foarte important, alături de autorităţile din Harghita, am făcut lobby în repetate rânduri la domnul ministru Radu Berceanu ca lucrările de reabilitare să fie demarate cât mai curând. Cu ocazia vizitei sale oficiale în ţinutul Secuiesc, domnul ministru a a făcut promisiuni în acest sens", a spus Klárik László, amintind că reabilitarea drumului naţional 12 a fost o decizie încă de pe vremea fostului Guvern.
DN 12 este tronsonul cu cel mai mare trafic al judeţului, iar luni conducerea UDMR Covasna anunţa că ia în calcul posibilitatea de a bloca pentru o anumită perioadă acest drum, în cazul în care nu vor începe în curând lucrările la tronsonul care trece prin Covasna şi Harghita.
Preşedintele organizaţiei teritoriale UDMR Covasna Trei Scaune de Jos, senatorul Albert Almos, a declarat, luni, că deşi are informaţii că licitaţia a fost organizată, nu s-ar dori alocarea fondurilor de investiţie în această zonă.




































