Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

A fost lansat POR pentru regiunea Bucureşti-Ilfov

E.O. Ştirile Zilei /

Programul Operaţional Regional (POR) la nivelul Regiunii Bucureşti-Ilfov a fost lansat ieri, în Capitală. Astfel, peste 393 milioane de euro devin disponibile pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, în perioada 2007-2013.

"Chiar dacă nivelul fondurilor alocate pentru această regiune nu este atât de mare, sperăm ca el să reprezinte un catalizator pentru atragerea altor finanţări, mai ales din partea marilor instituţii financiare internaţionale, întrucât, atât Bucureştiul cât şi judeţul Ilfov au, încă, nevoie de multe investiţii", a declarat, ieri, ministrul dezvoltării, László Borbély. Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov va implementa programul aşa cum a fost stabilit prin Acordul Cadru privind delegarea atribuţiilor de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL).

POR finanţează proiecte care vor contribui la modernizarea celor opt regiuni de dezvoltare ale ţării, prin investiţii publice în dezvoltare urbană, în infrastructura de transport, socială, de afaceri şi infrastructura turistică, pe următoarele axe prioritare de dezvoltare: sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - potenţiali poli de creştere, îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, îmbunătăţirea infrastructurii sociale, sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional