Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2025

A fost semnat contractul pentru laserul de la Măgurele

E.D. Ştirile Zilei /

A fost semnat contractul pentru laserul de la Măgurele

Astăzi, la Roma, a avut loc ceremonia de semnare a Contractului de achiziţie publică ce vizează construcţia infrastructurii de cercetare aferentă dezvoltării celui mai mare laser din lume, parte a proiectului european ELI-NP de la Bucureşti-Măgurele, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Contractul s-a semnat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" şi consorţiul european condus de "Istituto Nazionale di Fisica Nucleare" din Italia, iar el presupune proiectarea, fabricarea, livrarea, instalarea, testarea, punerea în funcţiune şi mentenanţa pe perioada punerii în funcţiune a Sistemului Fascicul Gama de mare intensitate (GBS) de la Măgurele. Valoarea acestui contract este de 66,8 milioane de euro şi provine în integralitate din fonduri europene.

Centrul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Bucureşti-Măgurele va fi unul din pilonii programului internaţional de cercetare ELI, alături de alte două centre ce urmează a fi dezvoltate în Ungaria şi Cehia. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 850 milioane euro, proiectul fiind co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

România se află în cea mai avansată etapă, comparativ cu celelalte două ţări gazdă - Ungaria şi Cehia, pentru a construi prima infrastructură laser capabilă să cerceteze materia la nivel nuclear. Valoarea investiţiei pentru dezvoltarea centrului de la Măgurele se ridică la 300 milioane de euro şi provine din fondurile Programului Sectorial Operaţional "Creşterea Competitivităţii Economice".

ELI-NP va fi un centru european şi internaţional pentru cercetări de cel mai înalt nivel în domeniul laserilor de putere ultra înaltă, interacţiunii laser-materie şi surselor secundare de radiaţie. Datorită proprietăţilor sale unice, această infrastructură multidisciplinară va oferi noi oportunităţi extraordinare pentru studierea unor procese fundamentale care apar în interacţiunea lumină-materie.

Practic, ELI-NP va investiga în detaliu probleme dintr-o gamă largă de domenii ştiinţifice şi va oferi acces comunităţii internaţionale, ştiinţifice şi industriale la potenţiale aplicaţii în domeniile medicinii, radiografiei, energiei, mediului, ştiinţei materialelor, nanotehnologiilor, bio-chimiei, etc.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Internaţional