Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Acordul privind Cadrul Strategic Naţional de Referinţă a fost semnat de autorităţi

R.P. Ştirile Zilei /

Fondurile europene nerambursabile constituie unul dintre avantajele principale ale integrării europene a României, iar prioritatea numărul unu a Guvernului este realizarea unui grad înalt de absorbţie şi consolidarea capacităţii administrative pentru gestionarea acestora, a declarat, ieri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Rompres, după ceremonia de semnare a Acordului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind Cadrul Strategic Naţional de Referinţă.

Acesta este documentul de bază pentru alocarea fondurilor structurale şi de coeziune, reprezentând "cel mai important document pentru dezvoltarea României în perioada următoare şi baza pentru absorb­ţia celor 19 miliarde de euro, fonduri structurale şi de coeziune pe care UE le alocă ţării noastre", potrivit premierul Tăriceanu.

Domnia sa a subliniat că au fost finalizate negocierile pentru Cadrul Naţional de Referinţă, dar şi pentru cele cinci programe operaţionale finanţate din fondul european de dezvoltare regională şi fondul de coeziune. "Cadrul Strategic de Referinţă facilitează proiectarea bugetului pe baze multianuale, ceea ce înseamnă mai multă predictibilitate în construcţia bugetară", a mai spus Tăriceanu. Premierul a arătat că, prin aceşti bani, ţara noastră va trebui să reducă decalajele care separă România de celelalte state europene, în termeni de dezvoltare socio-economică.

Sume consistente din banii europeni vor merge către autorităţile locale, fiind necesară o pregătire a acestora, pentru absorbţia fondurilor.

Comisarul european pentru politica regională, Danuta Hubner, a declarat că primele plăţi vor fi virate în următoarele zile, în condiţiile în care ţara noastră a reuşit să finalizeze negocierile pentru majoritatea Programelor Operaţionale, în valoare de 15 miliarde de euro, urmând ca dis­cuţiile pentru ultimele două programe să fie încheiate până în luna septembrie. "Toţi cei implicaţi ştiu, însă, că adevărata provocare este implementarea proiectelor şi e nevoie de un mare efort pentru ca această operaţiune să fie un succes. Comisia Europeană se aşteaptă la o bună cooperare cu Guvernul român pentru o corectă gestionare şi un control al fondurilor UE, care să prevină apariţia unor nereguli în utilizarea bugetului comunitar", a afirmat doamna Hubner. Domnia sa a remarcat rolul important pe care-l vor avea autorităţile locale şi regionale din România în aplicarea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional