Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Adams Invest a cumpărat un teren în Braşov cu 4,4 milioane de euro

Ovidiu Vrânceanu, Braşov Piaţa Imobiliară /

Compania mixtă Adams Invest, deţinută de firmele israeliene Aura Investments şi Elbit Medical Imaging, a achiziţionat în Braşov un teren de 17.000 de metri pătraţi pentru care a plătit 4,4 milioane de euro. Acest teren va fi folosit pentru extinderea proiectului rezidenţial Primavera Valley View. Odată cu această achiziţie, investiţia israelienilor în proiectul rezidenţial a crescut la 180 de milioane de euro. Câştigul prognozat de Adams Invest se ridică la aproximativ 280 de milioane de euro.

Parcul rezidenţial Primavera Valley View va fi dezvoltat într-o perioadă de cinci ani de la obţinerea autorizaţiei de construcţie în cinci etape distincte. Prima etapă urmează să demareze peste aproximativ şase luni. Fondurile necesare achiziţiei terenului necesar complexului din Braşov, cu o suprafaţă totală de 73.000 de metri pătraţi, provin dintr-un credit bancar.

Aura Investments a încheiat un parteneriat cu Globe Trade Center (GTC) pentru realizarea unei reţele de 20 de centre comerciale în principalele oraşe din ţară până în 2011, investiţiile totale fiind estimate la 400 de milioane de euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional