"Trofeul Calitatii in Constructii" i-a adus lui Adrian Nastase calitatea de condamnat la inchisoare pentru o jumatate de "mandat" (adica doi ani). Sentinta nu va fi pusa insa in executare decat daca recursul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie va mentine condamnarea sa.
Sentinta Inaltei Curti, pronuntata luni, 30 ianuarie 2012, aduce condamnari cu inchisoare si pentru Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici, Dana Gasparovici si Cristian Mihail Vasile.
Fostul premier Adrian Nastase a fost acuzat de Departamentul National Anticoruptie ca, in 2004, a camuflat strangerea de fonduri pentru campania sa electorala prin initierea unui simpozion. Manifestarea "Trofeul calitatii in constructii" a fost organizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), iar taxele de participare incasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firma care a prestat diverse servicii in campania prezidentiala a liderului social-democrat, arata euroactiv.ro.
La randul sau, acuzatul Adrian Nastase a declarat ca dosarul este "aberant" si nu exista dovezi care sa il inculpe. Mai mult decat atat, dosarul ar fi fost instrumentat deoarece in 2004 era contracandidatul lui Traian Basescu la alegeri.