Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Afacerile AdePlast au crescut cu 35 de procente în prima jumătate a anului

E.D. Ştirile Zilei /

Adeplast a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 134 milioane de lei, în creştere cu 35 de procente faţă de anul trecut, transmite compania într-un comunicat.

"În ciuda vremii din acest an, care nu i-a ajutat deloc pe constructori, am reuşit o cifră foarte bună, care a depăşit creşterea în procente din iunie anul trecut, când am avut un plus de 31%, faţă de 2012. Dar, probabil, una dintre cele mai bune performanţe le-am înregistrat la export, unde am obţinut 1,36 milioane de euro în 6 luni, o creştere de 184%, faţă de jumătatea lui 2013", declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

Topul ţărilor în care exportă AdePlast, ca valoare, este format în ordine de Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Belgia şi Polonia. Însă rezultate bune s-au obţinut şi în relaţiile cu Moldova, Austria, Liban, Olanda sau Serbia. Materialele exportate în ordinea valorii comerciale sunt mortarele uscate, mortarele umede, polistirenul extrudat şi cel expandat.

AdePlast continuă investiţiile în dezvoltare, realizând în acest an o serie de upgrade-uri industriale, dintre care cel mai important vizează fabrica de vopsele şi este format din linia de producţie de lacuri şi lazuri ecologice pe bază de apă.

"Toate aceste dezvoltări vor presupune un efort investiţional de 775.000 de euro. Pe lângă toate acestea, am reuşit ceea ce puţine companii din România îşi mai permit şi anume o investiţie într-un centru de dezvoltare şi cercetare format din 450 mp de laboratoare. Aici îşi vor desfăşura activitatea 4 specialişti AdePlast în dezvoltare de produse. Cred că avem un potenţial enorm de inovaţie în toate domeniile, care trebuie stimulat şi încurajat. Noi am făcut deja primii paşi prin dezvoltarea laboratoarelor AdePlast", precizeză Marcel Bărbuţ.

AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

În Oradea, capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea şi tencuieli decorative pe an şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cub, la care se adaugă  fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă, cu capacitate de 50.000 tone pe an.

În Roman, AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional