Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Afacerile firmei de construcţii "Fene Grup" s-au triplat în 2009

F.A. Ştirile Zilei /

Relu Fenechiu

Relu Fenechiu

Compania de construcţii Fene Grup, deţinută de deputatul liberal Relu Fenechiu, a înregistrat, anul trecut, afaceri de peste 30 de milioane de lei, mai mari de trei ori comparativ cu 2008, şi mizează pe majorarea rulajului în acest an. "Compania Fene Grup Iaşi anunţă încheierea anului 2009 cu o cifră de afaceri în creştere faţă de 2008, ajungând la peste 30 milioane de lei. În acelaşi timp, profitul companiei a crescut proporţional", se arată într-un comunicat al Fene Grup, citat de Mediafax.

"Într-o perioadă în care multe firme din domeniul construcţiilor au întâmpinat dificultăţi majore, compania Fene Grup SA a reuşit menţinerea numărului de angajaţi la 200, precum şi realizarea cu succes a uneia dintre cele mai mari lucrări, prin asigurarea antreprizei generale a obiectivului în care func-ţionează magazinul Baumax Iaşi. Evaluat la peste şapte milioane de euro, obiectivul a reprezentat una dintre lucrările importante ce s-a adăugat la portofoliul - carte de vizită a companiei", se precizează în comunicat.

Alte lucrări ale Fene Grup au vizat renovarea corpului R al Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii, Universitatea Gh. Asachi Iaşi, construirea fabricii de confecţii Michael Com, modernizarea clădirii de birouri clasa A Moldoplast, construirea bisericii cu Parohia Sf. Ioan Botezătorul Iaşi sau proiectarea şi construirea complexului rezidenţial Brătianu.

Compania îşi propune, pentru anul 2010, continuarea trendului crescător al indicatorilor economici, conform sursei citate.

Fene Grup face parte din grupul FENE, alături de alte trei companii, respectiv Tehnorom (activităţi în domeniul asamblării şi al comercializării calculatoarelor şi a altor componente, producţia de tâmplărie din lemn triplustratificat), La Rocca (comercializarea de materiale de construcţii, dotări sanitare, hoteliere, pentru sectorul comercial şi rezidenţial) şi Integra Business Consulting (consultanţă, proiectare şi turism). Conform datelor de la Registrul Comerţului, Relu Fenechiu controlează 96% din capitalul companiei de construcţii.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional