Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Agent Green blochează drumul naţional 66A

C.P. Ştirile Zilei /

În această dimineaţă, la Câmpuşel, 20 de ecologişti au blocat pe termen nelimitat DN 66A pentru a proteja ultimul Peisaj Forestier Intact din zona de climă temperată a Europei, potrivit unuicomunicat de presă remis redacţiei. Este de aşteptat ca alte zeci de organizaţii şi sute de voluntari să solidarizeze cu acţiunea în următoarele zile. În acest loc unde se termină asfaltul şi începe natura, voluntari îmbrăcaţi în costume de urs brun susţin un zid pe care scrie "Domnule Borbely, DN 66A - Capăt de drum" şi cer ministrului să oprească definitiv construcţia drumului pe criterii strict ştiinţifice.

Controversele legate de construcţia DN 66A durează de mai bine de 4 ani, tronsonul 2 al acestuia realizându-se ilegal, fără acordul APM Hunedoara şi fără avizul Administraţiei Parcului Naţional Retezat. Ecologiştii au reuşit să oprească în ultimii 3 ani construcţia tronsonului 3 care ar urma să treacă prin zone de protecţie integrală din Parcul Naţional Domogled şi să distrugă Peisajul Forestier Intact (PFI). Administraţia Parcului a avizat construcţia şi a fost dată în judecată de Agent Green. Agenţia Naţională de Protecţia Mediului nu a dat încă acordul de mediu deoarece studiul de impact realizat de beneficiarul drumului este de slabă calitate şi nu arată ce efecte devastatoare ar avea construcţia drumului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional