Au fost semnate contractele de finanţare nerambursabilă pentru reabilitarea şi modernizarea Căminului de persoane vârstnice din municipiul Alba Iulia, precum şi reabilitarea străzilor din cartierul vechi al oraşului. Cele două cereri de finanţare contractate fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, ce conţine un set de şapte proiecte, depuse spre finanţare de către Municipiul Alba Iulia pe Domeniul 1.1, Planuri integrate de dezvoltare urbană al Axei Prioritare 1 din cadrul Programului Operaţional Regional (POR), subdomeniul Centre urbane. "Odată cu semnarea acestor contracte demarează, la nivel naţional, activitatea de contractare a fondurilor alocate prin Programul Operaţional Regional pentru dezvoltare urbană", a declarat doamna Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Domnul Simion Creţu, director general ADR Centru a mai precizat: "Sunt primele proiecte la nivel naţional care sunt contractate spre finanţare pe acest subdomeniu al Axei Prioritare 1. Aceste proiecte vor contribui la dezvoltarea infrastructurii oraşului, la dezvoltarea sa economică şi socială. Suntem pregătiţi să susţinem implementarea acestui proiect, pentru a creşte gradul de satisfacţie a cetăţenilor din Alba Iulia, faţă de serviciile urbane pe care municipalitatea trebuie să le furnizeze, de acum, la standarde europene".
Potrivit domnului Creţu, prin proiectul "Reparaţii capitale străzi, cu dotare tehnico-edilitară în Municipiul Alba Iulia" vor fi reabilitate 24 de străzi situate în vechiul cartier al Municipiului Alba Iulia, în lungime totală de peste 12,5 kilometri. După derularea procesului de atribuire a lucrărilor, pentru o perioadă de doi ani şi patru luni, se vor face lucrări pentru reabilitarea carosabilului, a trotuarelor şi spaţiilor verzi, de înlocuire a reţelei de apă şi canal, precum şi de construire a locurilor de parcare. Din valoarea totală a proiectului, de peste 34,5 milioane lei, municipiul Alba Iulia a solicitat spre finanţare nerambursabilă peste 28 milioane lei.
Cel de-al doilea proiect din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană care a fost contractat urmăreşte "Reabilitarea şi modernizarea Căminului de persoane vârstnice Alba Iulia - Serviciul social rezidenţial de interes regional". Prin acest proiect se va înlocui tâmplăria interioară şi exterioară a Căminului, se vor reabilita conductele de instalaţii, pardoselele, rampele şi căile de acces, vor fi executate zugrăvelile necesare şi vor fi modernizate căile de acces, iar în curtea interioară va fi amenjat un parc. Valoarea totală a proiectului este de aproape 3,5 milioane lei, din care peste 2 milioane lei reprezintă suma solicitată ca şi finanţare nerambursabilă, explică domnul Simion Creţu.
Alte cinci proiecte ce fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Alba Iulia mai sunt depuse spre finanţare la sediul ADR Centru. Pe acest subdomeniu al programului REGIO mai sunt, la nivel regional, un număr de patru Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană ce conţin, pe lângă cele două contractate, alte 16 proiecte.




































