Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2022
Abonament gratuit

ANALIZĂ BLITZ:Cererea pentru spaţiile comerciale a crescut în 2022 cu aproape 50%

S.B. Ştirile Zilei /

Cererea pentru spaţiile comerciale a crescut în 2022 cu aproape 50%

În primul trimestru al anului cererea pe segmentul spaţiilor comerciale a crescut cu aproape 50%. Eliminarea treptată a restricţiilor şi revenirea la birou pentru o parte dintre angajaţi a amplificat acest trend şi la nivel de industrie.

La fel de căutate sunt casele, pentru care se înregistrează cu 40% mai mult interes din partea cumpărătorilor faţă de ultimul trimestru al anului 2021, în timp ce pentru apartamente cererea a crescut cu aproape 30% în primele trei luni ale anului faţă de finalul anului trecut, conform analizei făcute de agenţia imobiliară cu acoperire naţională Blitz.

"În contextul războiului ruso-ucrainean, dar şi al inflaţiei tot mai ridicate, investiţiile în imobiliare sunt percepute ca fiind sigure pe termen lung şi mulţi dintre cei care amânaseră finalizarea unor tranzacţii în 2021 le-au definitivat în primele luni ale lui 2022, " a explicat Cătălin Priscorniţă, fondator şi CEO Blitz. "Pentru că cererea este ridicată, ne aşteptăm să vedem preţuri în continuă creştere în perioada următoare la nivel naţional."

Analiza făcută de specialiştii Blitz asupra cererii pe ofertele din portofoliul companiei arată că primul trimestru al anului 2022 a fost marcat de cele mai importante creşteri, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021, în Iaşi (cu 73.12%), Constanţa (cu 69,21%) şi Craiova (cu 62,33%).

Numărul tranzacţiilor, în creştere de la lună la lună. Care sunt judeţele fruntaşe

Conform ANCPI, numărul tranzacţiilor a crescut de la o lună la alta, în perioada ianuarie - martie 2022 fiind înregistrate nişte salturi semnificative în judeţele:

Mureş - de la 379 tranzacţii în ianuarie la 1004 în februarie, înregistrând o creştere de 164.9%, şi de încă 9,2%, în martie

Sibiu - de la 575 trabzacţii în ianuarie la 1044 în februarie, adică o creştere de 81.56% şi de 37.16% în martie

Cluj - de la 1935 tranzacţii în ianuarie, la 3041 în februarie, marcând o creştere de 57.15% şi 32,68%, în martie

Specialiştii anticipează creşteri ale preţurilor până la final de an, dar şi cerere pe măsură

Trendul crescător al preţurilor continuă la nivel naţional, atât pe segmentul de vânzare, cât şi pe cel al chiriilor, pe fondul scumpirilor materialelor de construcţii şi ale materiei prime.

Conform indicelui Blitz, în Bucureşti preţul mediu la apartamentele de vânzare a avut o creştere constantă de la 1.491 euro/mp în ianuarie la 1.605 euro/mp în martie, în timp ce în Cluj-Napoca costul a urcat de la 1.782 euro/mp în prima lună a anului, la 1.824 euro/mp în martie.

În ceea ce priveşte piaţa chiriilor, în luna martie chiria medie lunară pentru un apartament de două camere a atins la Bucureşti 517 euro, la Braşov 410 euro, la Cluj-Napoca 361 euro, iar la Timişoara 358 euro.

"Anticipăm un posibil val de interes pentru investiţiile imobiliare în regiunea vestică a României, dată fiind distanţa relativ mare de conflictul armat de la graniţa estică a României. Investiţiile imobiliare s-au dovedit a fi mai sigure şi mai ferite de depreciere faţă de alte plasamente, în perioade de incertitudine," a spus Cătălin Priscorniţă, CEO Blitz. " În zona centrală a ţării, preţurile au suferit mici corecţii, în limite normale, pe fondul unui număr de tranzacţii în creştere semnificativă faţă de lunile precedente. Ţinând cont şi că în perioada următoare se vor concretiza cererile demarate în primul trimestru, iar începutul de an a fost foarte activ, ne aşteptăm ca perioada verii să fie, de asemenea, încărcată de activitate, atât din perspectiva cererii cât şi a tranzacţiilor finalizate."

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Mobilier

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional