Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

ANALIZĂ INVESTPOINT:Cele mai bune zone de locuit din Bucureşti

A.P. Ştirile Zilei /

Cele mai bune zone de locuit din Bucureşti

Cele mai bune zone de locuit ȋn Bucureşti, din punct de vedere al indicelui calitate-preţ, din cele 32 ȋn care este ȋmpărţit oraşul, sunt cele aflate spre periferie, arată o analiză Investpoint.

Astfel, Eroii Revoluţiei, Popeşti-Leordeni şi Pantelimon sunt primele trei cartiere pe care ar trebui să le aibă ȋn vedere cei care ȋşi caută o locuinţă sau vor să investească ȋn Capitală.

Cei 10 factori de analiză a calităţii luaţi ȋn considerare de către specialiştii Investpoint ȋn realizarea topului sunt enumeraţi mai jos (factorii au punctaje de la 1-minim la 10-maxim):

- procentul de spaţiu verde al zonei (parcuri, zone înverzite);

- ȋn cât timp se poate ajunge la cea mai apropiată staţie de metrou;

- distanţa faţă de Piaţa Victoriei - conectivitatea faţă de centrul Bucureştiului (zona centrală de birouri);

- distanţa (în minute de mers pe jos) de cel mai apropiat hipermarket;

- valoarea acceleraţiei solului în cazul unui seism major (conform hărţii de risc seismic Bucureşti);

- nivelul de zgomot mediu la nivelul zonei, în special pe timp de noapte (conform harta zgomotului pe timp de noapte de pe site-ul PMB);

- densitatea medie pe mp pe zonă (nivelul aglomerării urbane);

- numărul construcţiilor noi din zona analizată (ex: 30% dezvoltat între 1960-1990, 60% dezvoltat 1990-2010 şi 10% dezvoltat între 2010 şi 2020);

- numărul de unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli, universităţi) ce deservesc zona;

- numărul de spitale/policlinici ce deservesc zona.

Ȋn ceea ce priveşte preţurile medii pentru apartamente noi de două camere, cele mai ieftine apartamente se găsesc în cartierele Chiajna-Roşu, Ferentari şi Popeşti Leordeni. Costurile pe metru pătrat util sunt de 840 Euro, 980 Euro, respectiv 1.040 Euro. Aceasta ȋn timp ce preţul mediu pe Bucureşti, pentru apartamentele noi, de două camere, este de 1.640 Euro/mp.

Cele trei zone din Bucureşti cu cel mai bun standard al locuirii, din punct de vedere imobiliar, sunt Cotroceni, Primăverii şi Herăstrău. Principalele elemente care au stat la baza ȋntocmirii acestui clasament sunt procentul de spaţiu verde al zonei, distanţa faţă de metrou, centru, hypermarket, riscul seismic şi nivelul de zgomot al cartierului, aglomerarea urbană, vechimea construcţiilor precum şi abundenţa sau absenţa unităţilor de învăţământ şi a policlinicilor/spitalelor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 2 / 2021

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional