Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2024

Analiză iO Partners a pieţei rezidenţiale: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

T.B. Ştirile Zilei /

 Andreea Hamza, Senior Director Living iO Partners

Andreea Hamza, Senior Director Living iO Partners

Tranzacţiile rezidenţiale din judeţul Ilfov au crescut cu 6% în 2023, comparativ cu anul precedent, în vreme ce, în Bucureşti, nivelul acestora a scăzut cu 17% în aceeaşi perioadă, se arată într-o analiză a companiei de servicii imobiliare iO Partners, potrivit unui comunicat, remis redacţiei.

Dacă în 2023 tranzacţiile rezidenţiale au scăzut în Bucureşti de la circa 35.000 la 29.000 de unităţi, în schimb, în Ilfov, acestea au crescut de la 6.400 la aproximativ 6.800 unităţi, transmite sursa citată. Acesta poate fi începutul unei tendinţe de reorientare a preferinţelor cumpărătorilor pentru Ilfov, în detrimentul Bucureştiului, adaugă sursa.

Mulţi cumpărători aleg în continuare Bucureştiul pentru diversitatea serviciilor şi apropierea de locul de muncă, dar există şi mulţi care optează pentru locuinţe situate în localităţi din judeţul Ilfov, menţionează compania. Potrivit analizei iO Partners, principala motivaţie este reprezentată de preţurile locuinţelor, care sunt cu aproximativ 20-25% mai mici faţă de Bucureşti, comparând cartiere din Capitală, amplasate la graniţa cu judeţul Ilfov, de exemplu cartierul Aviaţiei vs. Pipera-Nord sau cartierul Berceni vs. Popeşti-Leordeni, arată datele analizei.

Totodată, dezvoltarea infrastructurii de transport favorizează judeţul Ilfov în raport cu Bucureştiul. Lucrări precum construirea pasajelor peste centura actuală (ex. Domneşti, Olteniţei, Berceni), construirea noii autostrăzi de centură A0 sau extinderea metroului spre comuna Berceni şi oraşul Otopeni scurtează timpul de deplasare între Bucureşti şi Ilfov, precizează sursa.

Potrivit comunicatului, "Populaţia Bucureştiului a scăzut cu aproape 9% între recensămintele din 2011 şi 2021, de la 1,88 milioane locuitori la 1,72 milioane, ceea ce înseamnă o scădere de 166.500 locuitori, în timp ce populaţia judeţului Ilfov a crescut în acelaşi interval cu 37%, de la 389.000 la 543.000 de locuitori, adică cu154,000 de locuitori, aproape compensând scăderea din Bucureşti. Dacă raportăm numărul de locuinţe tranzacţionate la mia de locuitori, în Bucureşti acest indicator a scăzut de la 33,5 tranzacţii la mia de locuitori, în 2022, la 28,3, în 2023. În schimb, în Ilfov acelaşi indicator a crescut de la 13,2 la mie, în 2022, la 13,8 la mie, în 2023", arată Andreea Hamza, Senior Director Living iO Partners.

Bucureştiul prezintă un stoc mare de clădiri vechi, a căror renovare, consolidare sau înlocuire este anevoioasă, pe de o parte din cauza costurilor ridicate, iar pe de altă parte din cauza procesului greoi de autorizare a lucrărilor, se mai arată în comunicat. Numărul locuinţelor nou livrate în Bucureşti a cunoscut o scădere semnificativă în ultimii ani, de la peste 12.000 de locuinţe în 2021, la aproximativ 10.000 în 2022 şi 8.000 în 2023. Pe de altă parte, în Ilfov, livrările de locuinţe au cunoscut un vârf de aproape 8.000 de locuinţe atât în 2022, cât şi în 2023, transmite compania.

Judeţul Ilfov are un potenţial enorm de dezvoltare, chiar şi numai în perspectiva finalizării autostrăzii de centură A0, informează sursa citată. Această investiţie majoră va creşte atractivitatea pentru dezvoltarea imobiliară a terenurilor situate între noua arteră şi vechea şosea de centură, o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 350 km², cu aproximativ 50% mai mare decât a Bucureştiului. În această zonă, preponderent neconstruită, s-ar putea dezvolta ansambluri rezidenţiale, parcuri de retail, parcuri industriale şi centre de divertisment, potrivit comunicatului.

Infrastructura de transport joacă un rol esenţial în susţinerea dezvoltării Bucureştiului şi a zonei metropolitane, precizează compania. Zone extinse din Capitală au nevoie să treacă printr-un proces de regenerare urbană, atât prin dezvoltări noi sau prin îmbunătăţirea clădirilor existente, cat şi prin modernizarea reţelelor de utilităţi şi a infrastructurii de transport. Aceste demersuri sunt esenţiale pentru a menţine atractivitatea oraşului pe termen lung şi a stopa declinul demografic, se mai arată în comunicat.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional