În urma unui control, ministrul Laszlo Borbely l-a demis pe directorul general al ANL, Corneliu Popescu
Construirea ansamblului "Henri Coandă" a fost amînată din cauza situaţiei juridice incerte a terenului şi a lipsei de fonduri pentru utilităţi
Conducerea ministerului transporturilor şi construcţiilor promite că nu va renunţa la proiect şi că va respecta contractele semnate cu beneficiarii
Controlul efectuat la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), la cererea ministrului delegat pen-tru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, a indicat neregului grave de gestionare a proiectelor de construire. În consecinţă, conducerea ministerului transporturilor şi construcţiilor l-a demis pe directorul general al ANL, Corneliu Popescu, şi continuă investigarea celorlalţi factori de decizie din ANL. Noul director general va fi actualul viceprimar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Popescu.
Domnul Borbely a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că aceste deficienţe de management au fost înregistrate la ansamblul "Henri Coandă" din Băneasa, cu locuinţe prin credit ipotecar, precum şi la proiecte similare din judeţele Bistriţa, Braşov, Prahova şi Teleorman. Domnia sa a promis beneficiarilor acestor locuinţe că realizarea ansamblurilor nu va fi sistată şi că toate documentaţiile pentru demararea sau continuarea lucrărilor vor intra în legalitate în curînd.
Investigaţiile asupra derulării proiectului "Henri Coandă", cel mai rîvnit şi controversat ansamblu de locuinţe prin credit ipotecar, arată că situaţia juridică a terenurilor este neclară, mai multe loturi fiind revendicate de foştii proprietari. Aceas-tă situaţie a condus la amînarea demarării construcţiei caselor şi a stîrnit protestele vehemente ale celor aproape 2.000 de beneficiari selectaţi de ANL şi care au deja semnate contracte de mandat, de creditare şi de construire. Ministrul delegat pentru lucrări publice a explicat: "ANL a derulat acest proiect ignorînd situaţia juridică incertă a terenului respectiv. Contractele cu beneficiarii au fost semnate anul trecut, în condiţiile în care 2,5 hectare de teren din amplasament au fost revendicate în anul 2001. Petentul a intrat în posesia acestui teren în noiembrie 2004, iar ANL ştia de problemă încă din august.
Acest teren este amplasat chiar în zona în care au fost proiectate căile principale de acces. De asemenea, tot pe acest amplasament, au mai fost revendicate şi alte parcele mai mici".
Laszlo Borbely a ţinut să-i liniştească pe beneficiarii locuinţelor din cartierul "Henri Coandă" că proiectul va continua şi contractele lor vor fi respectate. Cum execuţia locuinţelor a întîrziat nepermis de mult, domnia sa a dispus clarificarea tuturor aspectelor juridice în următoarele trei săptămîni de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, Primăriei sectorului 1 şi Primăriei Voluntari. Apoi proiectul va fi segmentat şi modificat astfel încît să înceapă construcţia caselor pe loturile de teren a căror situaţie juridică este clară. Potrivit ministrului delegat pentru amenajarea teritoriului, norocoşii care se vor muta primii în case sînt cei care şi-au ales loturile pe teritoriul din raza Comunei Voluntari. "Vom încerca să discutăm şi cu persoana care a fost pusă în posesie pe amplasamentul cartierului ca să vedem dacă acceptă un alt teren la schimb. În caz contrar, vom modifica şi proiectul de infrastructură astfel încît realizarea celorlalte zone ale ansamblului să înceapă în cel mai scurt timp".
O problemă deloc de neglijat este şi lipsa banilor pentru utilităţi. Primăria sectorului 1 şi Primăria Voluntari au informat ministerul că nu dispun de cele 128 milioane de euro necesare pentru viabilizarea terenului, cu toate că suma este eşalonată pe mai bine de doi ani. Totodată, în acest an, şi bugetul ministerului este unul de austeritate. Laszlo Borbely a promis că va găsi rapid, împreună cu autorităţile publice locale, şi o soluţie în acest sens.
Ministrul a spus că şi sistemul birocratic pentru creditul ipotecar prin ANL este greoi: beneficiarii încheie întîi un contract de mandat, apoi îl semnează pe cel de creditare cu băncile, pentru ca în final să semneze contractul de construire. Acest sistem a condus la situaţia în care beneficiarii plătesc un avans la bancă deşi construcţia locuinţei este amînată pe o perioadă nedeterminată.







































