Ansamblul urbanistic multifunctional Palas Iasi, a fost desemnat "Best Retail Development" din Romania, in anul 2012, in cadrul celei de-a cincea editii a galei Construction & Investment Journal.
Totodata, Iulian Dascalu, presedintele companiei Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului, a fost distins cu premiul "Industry Leadership Award". Distinctia este acordata in semn de recunoastere a contributiilor de leadership si excelenta aduse industriei imobiliare.
Festivitatea a avut loc la Bucuresti, pe 6 decembrie 2012. Premiile au fost acordate in urma voturilor exprimate de un grup independent de profesionisti in domeniul Real Estate, cu suportul PwC.
Ansamblul Palas a fost inaugurat pe 31 mai 2012 in urma unei investitii totale de 265 milioane de euro.
Situat in inima orasului Iasi, ansamblul se intinde pe o suprafata de 270.000 mp si este un mix de birouri, shopping, hoteluri si centre de divertisment, toate dispuse in jurul unei superbe gradini publice, amplasata in imediata vecinatate a Palatului Culturii.
Palas Mall si Palas Shoppping Street cuprind aproximativ 195 de magazine, in 60.500 mp.
Centrul de birouri, United Business Center, este alcatuit din trei cladiri de birouri clasa A intinse pe o suprafata de peste 20.000 mp. Investitia cuprinde si o gradina publica Palas, o investitie de aproximativ 2,5 de milioane de euro.
Complexul este de asemenea dotat cu o parcare subterana, investitie in valoare de 73 milioane euro.