Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2026

Apartamente ANL cu credit ipotecar în Eforie Sud

A.T. Ştirile Zilei /

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va începe joi, 12 iunie, procedura de contractare prin credit ipotecar a apartamentelor din Eforie Sud. Acestea sunt amplasate pe strada Castelului nr. 7 şi vor fi dispuse în trei blocuri. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, regimul de înălţime al imobilelor este subsol, parter şi şapte etaje. Cele trei blocuri cuprind 134 de apartamente, dintre care 32 sunt cu o cameră, 61 sunt două camere, 38 apartamente au trei camere şi trei locuinţe vor fi duplex-uri cu trei camere.

ANL va organiza, la Eforie Sud, o expoziţie în cadrul căreia vor fi prezentate planurile apartamentelor şi vor fi oferite toate informaţiile necesare legate de acest amplasament. Expoziţia va fi deschisă în perioada 12 iunie - 15 iulie 2008. În perioada 12 - 30 iunie are loc - eliberarea adeverinţelor pentru bancă, iar în perioada 1 - 15 iulie 2008 - depunerea certificatelor de solvabilitate şi a declaraţiilor notariale.

Persoanele care doresc să contracteze o locuinţă în acest amplasament trebuie să fie înscrise în baza de date ANL şi să urmeze procedura de contractare lansată de Agenţie.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional